Breviarul statistic "Moldova în cifre, ediţia 2023" plasat pe pagina web

Biroul Național de Statistică prezintă o nouă ediție a breviarului statistic „Moldova în cifre”. Această ediție vine cu un conținut și design actualizat și îmbunătățit, în scopul de a ușura înțelegerea datelor statistice de către publicul larg și de a spori utilizarea și utilitatea acestora.

Publicația conține indicatori din diverse domenii privind situația în țara noastră.

„Moldova în cifre” conține date și informații, tabele, grafice, hărți și infografice despre populație și procesele demografice, mediul înconjurător, economie, condiții de viață și forța de muncă, indicatori privind dezvoltarea durabilă și comparații internaționale în anul 2022, în comparație cu anii precedenți.

Datele din anii precedenți pentru unii indicatori sunt precizate în comparație cu cele publicate anterior. Pentru anul 2022 la o serie de indicatori datele sunt preliminare și pot fi precizate în edițiile ulterioare. Informația se prezintă fără datele întreprinderilor și organizațiilor din partea stângă a Nistrului și municipiul Bender, cu excepția cazurilor special menționate, când indicatorii sunt prezentați în total pe țară. 

Informații statistice mai desfășurate vor fi publicate pe site-ul oficial www.statistica.gov.md, în Anuarul Statistic al Republicii Moldova și în alte publicații statistice ale Biroului Național de Statistică. 

Mai multe detalii găsiţi la rubrica: Produse şi servicii / Publicaţii / Moldova în cifre


Distribuie
  • Au fost utile aceste informații?
    Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site
  • Da Nu

Vă rugăm să specificați de ce nu au fost aceste informații relevante pentru dvs.

Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site!

  • Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER