Circa 130 de vizitatori au participat la Ziua Ușilor Deschise organizată de Biroul Național de Statistică

La data de 17 octombrie curent, Biroul Național de Statistică și-a deschis ușile pentru persoanele care vor să cunoască mai multe despre activitatea instituției. Evenimentul a fost organizat pentru al doilea an consecutiv, cu prilejul Zilei profesionale a statisticianului marcată anual la data de 20 octombrie.

La eveniment au participat circa 130 de studenți de la specialitățile economie, business și administrare, contabilitate, matematică, tehnologii informaționale ș.a. din cadrul instituțiilor de învățământ din țară, precum Academia de Studii Economice a Moldovei, Universitatea Tehnică a Moldovei și Universitatea de Stat din Moldova.

Evenimentul a inclus un program amplu de activități precum tururi ghidate în incinta BNS, prezentări făcute despre site-ul oficial al instituției, Banca de date statistice, oportunitățile de angajare, o sesiune de întrebări și răspunsuri, cei mai activi fiind premiați.

Ziua Ușilor Deschise este un eveniment special în cadrul căruia vizitatorii au avut posibilitatea să interacționeze cu managementul și alți colaboratori ai instituției, care au vorbit despre misiunea și activitățile BNS, în calitate de autoritate centrală în domeniul statisticii, valorile sistemului statistic național și relevanța datelor statistice oficiale în formularea politicilor publice și în dezvoltarea socio-demografică și economică a țării, precum și despre posibilitățile de a urma un stagiu de practică la BNS.

Studenții au fost familiarizați cu Programul de stagii plătite în serviciul public, care este în stadiu de implementare. Acest Program este destinat studenților și absolvenților instituțiilor de învățământ din Republica Moldova cu scopul de familiarizare a stagiarilor cu specificul activității BNS, acumulare și consolidare a cunoștințelor, dezvoltare a abilităților profesionale, modelare a atitudinilor și comportamentelor necesare stagiarilor la îndeplinirea atribuțiilor și responsabilităților din domeniul în care se organizează stagiul.

De asemenea, vizitatorii au dorit să cunoască și alte informații precum metodele inovative pe care le utilizează personalul BNS în vederea producerii informației statistice și asigurarea cererii din partea utilizatorilor, posibilitatea efectuării practicii de stagiu, dar și de angajare la BNS .

Toți participanții prezenți la Ziua Ușilor Deschise au primit materiale informative oferite atât în format digital, cât și tipărit despre rolul datelor statistice pentru societate și fiecare persoană în parte, modalitatea de căutare facilă a informațiilor necesare, dar și de angajare la BNS.

Ținem să informăm că Ziua Ușilor Deschise a fost organizată în cadrul activităților de educație statistică, realizată de Biroul Național de Statistică, astfel de evenimente contribuind la promovarea statisticii oficiale în societate și la sporirea interesului față de o carieră în domeniul colectării, prelucrării și analizei datelor.


Distribuie
  • Au fost utile aceste informații?
    Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site
  • Da Nu

Vă rugăm să specificați de ce nu au fost aceste informații relevante pentru dvs.

Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site!

  • Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER