Comerțul internațional cu mărfuri al Republicii Moldova în luna septembrie 2024 și în ianuarie-septembrie 2024​​​​​​​1,2,3,4

Biroul Național de Statistică informează, că în luna septembrie 2024 în comparație cu luna august 2024:
  • exporturile de mărfuri au crescut cu 2,9%;
  • importurile de mărfuri s-au majorat cu 5,1%.
Exporturile de mărfuri realizate în luna septembrie 2024 au avut o valoare de 280,7 milioane dolari SUA, cu 2,9% mai mult în raport cu luna august 2024 și cu 19,3% mai puțin comparativ cu luna septembrie 2023 (Figurile 1 și 2).

Figura 1. Evoluția lunară a exporturilor de mărfuri, în anii 2020-2024 (milioane dolari SUA)

Descarcă datele în format .xlsx

Figura 2. Evoluția lunară a indicilor valorici ai exporturilor de mărfuri, în anii 2021-2024 (%)

Descarcă datele în format .xlsx

În ianuarie-septembrie 2024 exporturile de mărfuri au însumat 2618,8 milioane dolari SUA (Figura 14 și Anexa 1), valoare mai mică cu 13,2% comparativ cu cea înregistrată în perioada corespunzătoare din anul 2023.

Exporturile de mărfuri autohtone în ianuarie-septembrie 2024 au constituit 1981,0 milioane dolari SUA (75,6% din total exporturi), fiind în scădere cu 4,3% față de perioada similară din anul 2023, cauzând micșorarea valorii totale a exporturilor cu 3,0%.

Reexporturile de mărfuri străine (după prelucrare și clasice) în ianuarie-septembrie 2024 s-au cifrat la 637,8 milioane dolari SUA (24,4% din total exporturi), sau cu 32,6% mai puțin comparativ cu aceeași perioadă din anul 2023, cauzând micșorarea valorii totale a exporturilor cu 10,2%.

Reexporturile de mărfuri după prelucrare (inclusiv îmbrăcăminte și accesorii de îmbrăcăminte; încălțăminte și părți de încălțăminte; fire, cabluri și alte conductoare electrice; transformatoare electrice, convertizoare statice, bobine de reactanță și de inductanță; părți și accesorii de autovehicule; triciclete, trotinete și jucării similare; nuci comune, descojite; scaune, părți de scaune) au deținut 14,3% în total exporturi, iar reexporturile clasice de mărfuri, care nu au suferit transformări esențiale (benzine auto; motorină; ulei de floarea soarelui; mașini automate de prelucrarea datelor; medicamente; nuci comune, descojite; articole de transport și de ambalare din materiale plastice; mașini și aparate pentru condiționarea aerului) – 10,1%.

Mijloacele de transport rutier în ianuarie-septembrie 2024 (Figura 3 și Anexa 4) rămân a fi cel mai des utilizate pentru exporturile de mărfuri (82,3% din total exporturi), după care urmează transportul maritim (13,2%), instalații fixe de transport (1,8%), transportul feroviar (1,3%), transportul aerian (1,3%) și expedieri poștale (0,1%).

Figura 3. Structura exporturilor de mărfuri, în ianuarie-septembrie 2020-2024, după modul de transport (%)

Descarcă datele în format .xlsx

Exporturile de mărfuri destinate țărilorUniunii Europene (UE–27), în ianuarie-septembrie 2024, au totalizat 1745,5 milioane dolari SUA (cu 9,4% mai puțin, comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2023), deținând o pondere de 66,6% în total exporturi, cu 2,7 puncte procentuale mai mult, față de ianuarie-septembrie 2023 (Figura 4 și Anexa 1).

Exporturile de mărfuri destinate țărilor CSI5, în ianuarie-septembrie 2024, au avut o valoare de 193,3 milioane dolari SUA (cu 15,7% mai puțin în raport cu perioada similară din anul 2023), care echivalează cu o cotă de 7,4% în total exporturi, în scădere cu 0,2 puncte procentuale, comparativ cu ianuarie-septembrie 2023 (Figura 4 și Anexa 1).

Figura 4. Structura exporturilor de mărfuri, în ianuarie-septembrie 2020-2024, pe grupe de țări  (%)

Descarcă datele în format .xlsx

În ianuarie-septembrie 2024 principalele țări de destinație a exporturilor de mărfuri (Figura 5 și Anexa 1) au fost: România (32,2% din total exporturi), Ucraina (9,3%), Italia (7,0%), Cehia și Turcia (câte 5,6%), Germania (5,1%), Polonia (4,4%), Federația Rusă (3,6%), Statele Unite ale Americii (2,6%), Belarus și Bulgaria (câte 2,4%), Grecia (1,9%), Regatul Țarilor de Jos (Netherlands) (1,4%), Egipt (1,2%), Ungaria și Franța (câte 1,0%), cărora le-au revenit 86,9% din total exporturi.

Figura 5. Structura exporturilor, în ianuarie-septembrie 2020-2024, pe principalele țări de destinație a mărfurilor ( %)

Descarcă datele în format .xlsx

Analiza evoluției exporturilor pe țări în ianuarie-septembrie 2024, comparativ cu aceeași perioadă din anul 2023 (Anexa 1) relevă reducerea livrărilorde mărfuri în Ucraina (-50,3%), România (-18,3%), Germania (-17,5%), Spania (-49,7%), Italia (-9,1%), Kazahstan (-54,0%), Federația Rusă (-12,7%), Liban (-41,5%), Ungaria (-28,3%), Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (-29,9%), Cipru (-35,9%), Franța (-19,0%), Elveția (-22,5%), Uzbekistan (-54,2%), care a influențat la micșorarea pe total exporturi cu 19,5%.

În același timp, s-au majorat exporturile de mărfuri în Turcia (+40,6%), Cehia (+28,3%), Statele Unite ale Americii (de 1,8 ori), Polonia (+29,2%), Grecia (de 2,0 ori), Egipt (de 1,8 ori), Georgia (de 1,7 ori), Bulgaria (+13,6%), Slovacia (+37,4%), Iordania (de 7,7 ori, datorită livrărilor de animale vii din specia bovine, ulei de floarea soarelui și grâu), Vietnam (de 2,5 ori, datorită livrărilor de produse farmaceutice și îmbrăcăminte), Serbia (+27,4%), atenuând diminuarea pe total exporturi cu 6,7%.

În structura exporturilor din ianuarie-septembrie 2024 (Figura 6 și Anexa 6) ponderi semnificative le-au revenit următoarelor grupe de mărfuri: mașini și aparate electrice și părți ale acestora (16,8% din total exporturi); legume și fructe (11,4%); cereale și preparate pe bază de cereale (10,1%); semințe și fructe oleaginoase (8,3%); îmbrăcăminte și accesorii (7,6%); băuturi alcoolice și nealcoolice (6,6%); mobilă și părțile ei (3,9%); grăsimi și uleiuri vegetale fixate, brute, rafinate sau fracționate (3,7%); petrol, produse petroliere și produse înrudite (3,7%); articole din minerale nemetalice (2,6%); fire, țesături, articole textile și produse conexe (1,9%); mașini și aparate industriale (1,9%).

Figura 6. Structura exporturilor, pe grupe de mărfuri (%)

Descarcă datele în format .xlsx

În ianuarie-septembrie 2024, comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2023 (Anexa 6) s-au redus exporturile de petrol, produse petroliere și produse înrudite (-72,2%), grăsimi și uleiuri vegetale fixate, brute, rafinate sau fracționate (-49,5%), cereale și preparate pe bază de cereale (-11,6%), mașini și aparate electrice și părți ale acestora (-5,5%), hrană destinată animalelor (-48,4%), îmbrăcăminte și accesorii (-9,7%), vehicule rutiere (-27,7%), articole din minerale nemetalice (-17,2%), încălțăminte (-53,8%), fire, țesături, articole textile și produse conexe (-18,2%), materiale plastice sub forme primare (-83,8%), tutun brut și prelucrat (-95,1%), îngrășăminte naturale și minerale naturale (-37,5%), mobilă și părțile ei (-5,0%), gaz și produse industriale obținute din gaz (-80,7%), articole de voiaj; sacoșe și similare (-32,5%), produse lactate și ouă de păsări (-21,3%), cauzând descreșterea pe total exporturi cu 18,1%.

Totodată, s-au majorat exporturile de legume și fructe (+22,9%), băuturi alcoolice și nealcoolice (+16,1%), semințe și fructe oleaginoase (+10,2%), mașini și aparate industriale cu aplicații generale; părți și piese detașate ale acestor mașini (de 1,6 ori), energie electrică (+37,1%), generată de sporirea livrărilor în Ucraina și România, minereuri metalifere și deșeuri de metale (+38,4%), produse medicinale și farmaceutice (+24,1%), mașini și aparate specializate pentru industriile specifice (+17,2%), animale vii (de 1,7 ori), instrumente și aparate, profesionale, științifice și de control (+17,1%), articole prelucrate din metal (+11,5%), atenuând micșorarea pe total exporturi cu 5,4%.

Importurile de mărfuri realizate în luna septembrie 2024 au constituit 773,4 milioane dolari SUA, cu 5,1% mai mult, față de luna august 2024 și cu 10,0% - comparativ cu luna septembrie 2023 (Figurile 7 și 8).

 Figura 7. Evoluția lunară a importurilor de mărfuri, în anii 2020-2024 (milioane dolari SUA)

Descarcă datele în format .xlsx

Figura 8. Evoluția lunară a indicilor valorici ai importurilor de mărfuri, în anii 2021-2024 (%)

Descarcă datele în format .xlsx

În ianuarie-septembrie 2024 importurile de mărfuri au totalizat 6614,0 milioane dolari SUA (Figura 14 și Anexa 2), nivel superior celui realizat în perioada similară din anul 2023 cu 3,1%.

Majoritatea importurilor de mărfuri în ianuarie-septembrie 2024 (Figura 9 și Anexa 5) continuă a fi realizate cu mijloacele de transport rutier 85,1% din total importuri), fiind urmate de instalațiile fixe de transport (5,3%), transportul maritim (4,1%), transportul feroviar (2,4%), transportul aerian (2,2%), autopropulsie (0,8%) și expedieri poștale (0,1%).

Figura 9. Structura importurilor de mărfuri, în ianuarie-septembrie 2020-2024, după modul de transport (%)

Descarcă datele în format .xlsx

Importurile de mărfuri provenite din țările Uniunii Europene (UE-27) în ianuarie-septembrie 2024 s-au cifrat la 3265,5 milioane dolari SUA (cu 5,0% mai mult, față de aceeași perioadă din anul 2023), deținând o pondere de 49,4% în total importuri, în creștere cu 0,9 puncte procentuale, comparativ cu ianuarie-septembrie 2023 (Figura 10 și Anexa 2).

Importurile de mărfuri provenite din țările CSI5 în ianuarie-septembrie 2024 au avut o valoare de 259,2 milioane dolari SUA (cu 38,7% mai puțin, decât în perioada corespunzătoare din anul 2023), care echivalează cu o cotă de 3,9% în total importuri, în scădere cu 2,7 puncte procentuale, față de ianuarie-septembrie 2023 (Figura 10 și Anexa 2).

Figura 10. Structura importurilor, în ianuarie-septembrie 2020-2024, pe grupe de țări (%)

Descarcă datele în format .xlsx

În ianuarie-septembrie 2024 în topul țărilor de origine a importurilor de mărfuri (Figura 11 și Anexa 2) s-au regăsit: România (15,7% din total importuri), China (13,6%), Ucraina (12,7%), Turcia (7,5%), Germania (7,4%), Italia (5,3%), Polonia (4,0%), Franța (2,6%), Federația Rusă (2,4%), Cehia (2,0%), Ungaria (1,9%), Bulgaria (1,8%), Spania (1,6%), Statele Unite ale Americii (1,5%), Japonia (1,2%), Belarus și Regatul Țărilor de Jos (Netherlands) (câte 1,1%), Austria și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (câte 1,0%), cărora le-au revenit 85,4% din total importuri.

Figura 11. Structura importurilor, în ianuarie-septembrie 2020-2024, pe principalele țări de origine a mărfurilor (%)

Descarcă datele în format .xlsx

Analiza evoluției importurilor pe țări în ianuarie-septembrie 2024, comparativ cu perioada similară din anul 2023 (Anexa 2) relevă majorarea importurilorprovenite din China (+23,5%), Ucraina (+10,9%), România (+5,5%), Egipt (de 4,9 ori), Germania (+8,2%), Polonia (+13,5%), Emiratele Arabe Unite (de 2,0 ori), Spania (+23,3%), Cehia (+13,6%), Statele Unite ale Americii (+14,7%), Franța (+7,4%), Irlanda (de 2,8 ori), Coreea de Sud (+21,9%), Bulgaria (+9,3%), Regatul Țărilor de Jos (Netherlands) (+16,1%), Bangladesh (de 1,7 ori), Japonia (+12,9%), Vietnam (+21,1%), Regatul Unit al marii Britanii și Irlandei de Nord (+14,2%), Belgia (+16,4%), care a influențat creșterea pe total importuri cu 9,2%.

În același timp, s-au redus importurile provenite din India (-66,5%), Federația Rusă (-38,7%), Turcia (-11,9%), Grecia (-50,1%), Kazahstan (-78,2%), Israel (-47,2%), Turkmenistan (-92,5%), Ungaria (-8,6%), Azerbaidjan (-75,3%), Portugalia (-29,8%), atenuând, astfel, creșterea pe total importuri cu 6,7%.

În structura importurilor din ianuarie-septembrie 2024 (Figura 12 și Anexa 7) ponderi importante au deținut următoarele grupe de mărfuri: petrol, produse petroliere și produse înrudite (11,2% din total importuri); vehicule rutiere (8,4%); mașini și aparate electrice și părți ale acestora (8,3%); gaz și produse industriale obținute din gaz (4,6%); mașini și aparate industriale cu aplicații generale, părți și piese detașate ale acestor mașini (3,7%); produse medicinale și farmaceutice (3,6%); fire, țesături, articole textile și produse conexe (3,3%); aparate și echipamente de telecomunicații și pentru înregistrarea și reproducerea sunetului și imaginii (2,8%); articole prelucrate din metal (2,7%); legume și fructe (2,7%); mașini și aparate specializate pentru industriile specifice (2,6%); îmbrăcăminte și accesorii (2,4%); fier și oțel (2,4%); uleiuri esențiale, rezinoide și substanțe parfumate, preparate pentru toaletă, produse pentru înfrumusețare (2,3%).

Figura 12. Structura importurilor, pe grupe de mărfuri (%)

Descarcă datele în format .xlsx

În ianuarie-septembrie 2024, comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2023 (Anexa 7) s-au majorat importurile de vehicule rutiere (+28,3%), mașini și aparate industriale cu aplicații generale; părți și piese detașate ale acestor mașini (+34,8%), mașini și aparate electrice și părți ale acestora (+12,0%), fier și oțel (+38,0%), energie electrică (de 1,9 ori), articole prelucrate din metal (+23,8%), grăsimi și uleiuri vegetale fixate, brute, rafinate sau fracționate (de 2,9 ori), uleiuri esențiale, rezinoide și substanțe parfumate, preparate pentru toaletă, produse pentru înfrumusețare (+19,5%), produse lactate și ouă de păsări (+22,9%), aparate și echipamente de telecomunicații și pentru înregistrarea și reproducerea sunetului și imaginii (+12,7%), produse medicinale și farmaceutice (+8,1%), hârtie, carton și articole din pastă de celuloză, din hârtie sau din carton (+17,5%), mașini și aparate de birou sau pentru prelucrarea automată a datelor (+21,9%), băuturi alcoolice și nealcoolice (+19,0%), instrumente și aparate profesionale, științifice și de control (+22,3%), pește, crustacee, moluște (+19,3%), legume și fructe (+7,2%), mobilă și părțile ei (+20,7%), cauciuc prelucrat (+19,4%), construcții prefabricate; alte instalații și accesorii pentru instalații sanitare, de încălzit și de iluminat (+24,7%), produse tanante și colorante (+18,9%), materiale plastice prelucrate (+7,3%), cafea, ceai, cacao, condimente și înlocuitori ai acestora (+13,3%), articole din lemn, exclusiv mobilă (+9,6%), hrană destinată animalelor (+16,7%), îmbrăcăminte și accesorii (+4,3%), contribuind, astfel, la creșterea pe total importuri cu 9,8%.

Totodată, s-au diminuat importurile de petrol, produse petroliere și produse înrudite (-28,3%), gaz și produse industriale obținute din gaz (-26,4%), îngrășăminte minerale sau chimice (-31,8%), semințe și fructe oleaginoase (-17,5%), mașini generatoare de putere și echipamentele lor (-29,2%), cereale și preparate pe bază de cereale (-9,0%), piele, altă piele și blană prelucrate (-21,9%), fire, țesături, articole textile și produse conexe (-2,9%), produse chimice anorganice (-24,9%), atenuând majorarea pe total importuri, cu 7,6%.

Deficitul balanței comerciale în luna septembrie 2024 a fost de 492,7 milioane dolari SUA (Figura 13), cu 29,4 milioane dolari SUA (+6,3%) mai mult, față de cel înregistrat în luna august 2024 și cu 137,5 milioane dolari SUA (+38,7%) mai mult, comparativ cu luna septembrie 2023.

Figura 13. Evoluția lunară a balanței comerciale, în anii 2020-2024 (milioane dolari SUA) 

Descarcă datele în format .xlsx

Decalajul considerabil dintre exporturile și importurile de mărfuri a determinat acumularea în ianuarie-septembrie 2024 a unui deficit al balanței comerciale în valoare de 3995,2 milioane dolari SUA (Figura 14 și Anexa 3), sau cu 597,6 milioane dolari SUA (+17,6%) mai mult, comparativ cu cel înregistrat în aceeași perioadă din anul 2023.

În ianuarie-septembrie 2024 balanța comercială cu țările Uniunii Europene (UE-27) s-a încheiat cu un deficit de 1520,0 milioane dolari SUA, iar cu țările CSI5 – 65,9 milioane dolari SUA, respectiv cu 337,9 milioane dolari SUA (+28,6%) mai mult și cu 127,6 milioane dolari SUA (-65,9%) mai puțin, față de valorile înregistrate în perioada similară din anul 2023 (Anexa 3).

Figura 14. Tendințele comerțului internațional cu mărfuri, în ianuarie-septembrie 2020-2024 (milioane dolari SUA)

Descarcă datele în format .xlsx

Gradul de acoperire a importurilor cu exporturi în ianuarie-septembrie 2024 a fost de 39,6%, în scădere cu 7,4 puncte procentuale, comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2023.

Cu țările Uniunii Europene (UE-27) gradul de acoperire a importurilor cu exporturi în ianuarie-septembrie 2024 a constituit 53,5%, micșorându-se cu 8,5 puncte procentuale, în raport cu perioada similară din anul 2023.

Cu țările CSI5 gradul de acoperire a importurilor cu exporturi în ianuarie-septembrie 2024 a marcat 74,6%, în creștere cu 20,4 puncte procentuale față de aceeași perioadă din anul 2023.

Persoanele fizice6 au importat, în ianuarie-septembrie 2024 mărfuri în valoare de 315,5 milioane dolari SUA, cu 25,3% mai mult în raport cu perioada corespunzătoare a anului 2023. Creșterea a fost condiționată, în principal, de majorarea importurilor de autoturisme (+23,6%), cărora le-au revenit 87,9% din importurile realizate de persoanele fizice.

Anexe
Exporturile, importurile și balanța comercială, structurate pe țări, grupe de țări, grupe de mărfuri și moduri de transport (8 tabele în format Excel)

Note:

1 Informația nu include operațiunile de export -import a întreprinderilor și organizațiilor din partea stângă a Nistrului și mun. Bender.

2 Datele pentru ianuarie-septembrie 2024 sunt provizorii, iar pentru perioadele corespunzătoare din anii precedenți-date revizuite.

3 Diferențele între datele pe total și valorile obținute din însumarea diverselor structuri utilizate sunt datorate rotunjirilor.

4 Informații obținute din declarațiile vamale, întocmite de persoanele juridice la punctele vamale ale Republicii Moldova, în momentul în care marfa intră, sau iese din țară. 

5 Datele privind comerțul internațional de mărfuri sunt elaborate în conformitate cu Nomenclatorul țărilor și teritoriilor al Uniunii Europene (Geonomenclature, ediția 2024 ). În corespundere cu acesta, datele privind comerțul internațional cu Ucraina nu sunt reflectate în Comunitatea Statelor Independente (CSI). Respectiv, pentru comparabilitate, datele pe CSI, în toate perioadele de referință prezentate în Comunicat, nu includ Ucraina, datele pentru această țară fiind reflectate în grupa ”Celelalte țări ale lumii”.

6 Informații obținute din declarațiile vamale, întocmite de persoanele fizice la punctele vamale ale Republicii Moldova, în momentul în care marfa intră în țară.

Informații suplimentare:

Datele valorice sunt exprimate în prețuri FOB pentru exporturi și în prețuri CIF pentru importuri, iar soldul balanței comerciale se calculează ca diferență între aceste valori (FOB/CIF).

Reexporturile de mărfuri străine includ reexporturile clasice de mărfuri și reexporturile de mărfuri după prelucrare.

Reexporturile clasice de mărfuri reprezintă exporturile de mărfuri străine, care anterior au fost importate în tară și nu au suferit transformări esențiale, țara de origine a acestora fiind neschimbată.

Reexporturile de mărfuri după prelucrare reprezintă mărfurile străine, care au fost importate în țară pentru perfecționare activă, sau in scopul producerii și în urma acestor proceduri și-au schimbat poziția tarifară, dar țara de origine a mărfurilor a rămas neschimbată, deoarece nu au fost îndeplinite criteriile de transformare esențială, pentru a fi modificată țara de origine a mărfii.

Sursa datelor: Serviciul Vamal (declarațiile vamale de export și import ale persoanelor juridice și fizice).

Informații relevante:

comert comert amanuntul servicii comert exterior comert servicii amanuntul

Distribuie
  • Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER