Comerțul internațional cu mărfuri al Republicii Moldova în luna decembrie 2024 și în anul 20241,2,3,4

Biroul Național de Statistică informează, că în luna decembrie 2024 în comparație cu luna noiembrie 2024:
  • exporturile de mărfuri au scăzut cu 19,6%;
  • importurile de mărfuri s-au majorat cu 3,9%.
Concomitent, în total, în anul 2024 față de anul 2023:
  • exporturile de mărfuri au scăzut cu 12,2%;
  • importurile de mărfuri s-au majorat cu 4,5%.

Exporturile de mărfuri realizate în luna decembrie 2024 au avut o valoare de 269,8 milioane dolari SUA, cu 19,6% mai puțin în raport cu luna noiembrie 2024 și cu 13,3% - comparativ cu luna decembrie 2023 (Figurile 1 și 2).

Figura 1. Evoluția lunară a exporturilor de mărfuri, în anii 2020-2024 (milioane dolari SUA)

Descarcă datele în format .xlsx

Figura 2. Evoluția lunară a indicilor valorici ai exporturilor de mărfuri, în anii 2021-2024 (%)

Descarcă datele în format .xlsx

În anul 2024 exporturile de mărfuri au însumat 3555,1 milioane dolari SUA (Figura 14 și Anexa 1), valoare mai mică cu 12,2% comparativ cu cea înregistrată în anul 2023.

Exporturile de mărfuri autohtone în anul 2024 au constituit 2708,3 milioane dolari SUA (76,2% din total exporturi), fiind în scădere cu 5,6% față de anul 2023, cauzând micșorarea valorii totale a exporturilor cu 4,0%.

Reexporturile de mărfuri străine (după prelucrare și clasice) în anul 2024 s-au cifrat la 846,8 milioane dolari SUA (23,8% din total exporturi), sau cu 28,1% mai puțin comparativ cu anul 2023, cauzând micșorarea valorii totale a exporturilor cu 8,2%.

Reexporturile de mărfuri după prelucrare (inclusiv îmbrăcăminte și accesorii de îmbrăcăminte; încălțăminte și părți de încălțăminte; fire, cabluri și alte conductoare electrice; transformatoare electrice, convertizoare statice, bobine de reactanță și de inductanță; părți și accesorii de autovehicule; triciclete, trotinete și jucării similare; nuci comune, descojite; scaune, părți de scaune) au deținut 13,8% în total exporturi, iar reexporturile clasice de mărfuri, care nu au suferit transformări esențiale (benzine auto; motorină; ulei de floarea soarelui; mașini automate de prelucrarea datelor; medicamente; nuci comune, descojite; articole de transport și de ambalare din materiale plastice; mașini și aparate pentru condiționarea aerului) – 10,0%.

Mijloacele de transport rutier în anul 2024 (Figura 3 și Anexa 4) rămân a fi cel mai des utilizate pentru exporturile de mărfuri (82,0% din total exporturi), după care urmează transportul maritim (13,8%), instalații fixe de transport (1,8%), transportul aerian (1,2%), transportul feroviar (1,1%) și expedieri poștale (0,1%).

Figura 3. Structura exporturilor de mărfuri, în anii 2020-2024, după modul de transport (%)

Descarcă datele în format .xlsx

Exporturile de mărfuri destinate țărilor Uniunii Europene (UE–27), în anul 2024, au totalizat 2392,4 milioane dolari SUA (cu 9,6% mai puțin, comparativ cu anul 2023), deținând o pondere de 67,3% în total exporturi, cu 1,9 puncte procentuale mai mult față de anul 2023 (Figura 4 și Anexa 1).

Exporturile de mărfuri destinate țărilor CSI5, în anul 2024, au avut o valoare de 241,6 milioane dolari SUA (cu 19,9% mai puțin în raport cu anul 2023), care echivalează cu o cotă de 6,8% în total exporturi, în scădere cu 0,6 puncte procentuale, comparativ cu anul 2023 (Figura 4 și Anexa 1).

Figura 4. Structura exporturilor de mărfuri, în anii 2020-2024, pe grupe de țări  (%)

Descarcă datele în format .xlsx

În anul 2024 principalele țări de destinație a exporturilor de mărfuri (Figura 5 și Anexa 1) au fost: România (32,6% din total exporturi), Ucraina (9,3%), Italia (6,7%), Cehia (6,1%), Turcia (6,0%), Germania (4,8%), Polonia (4,3%), Federația Rusă (3,3%), Bulgaria (3,2%), Statele Unite ale Americii (2,5%), Belarus (2,2%), Grecia (1,9%), Țările de Jos (Olanda) (1,4%), Egipt (1,1%), Franța (1,0%), cărora le-au revenit 86,4% din total exporturi.

Figura 5. Structura exporturilor, în anii 2020-2024, pe principalele țări de destinație a mărfurilor ( %)

Descarcă datele în format .xlsx

Analiza evoluției exporturilor pe țări în anul 2024, comparativ cu anul 2023 (Anexa 1) relevă reducerea livrărilor de mărfuri în Ucraina (-44,7%), România (-18,4%), Germania (-22,8%), Spania (-56,0%), Federația Rusă (-18,3%), Kazahstan (-55,4%), Italia (-8,2%), Ungaria (-28,0%), Elveția (-32,3%), Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (-25,8%), Cipru (-30,2%), Liban (-24,4%), Indonezia (-65,8%), Belarus (-6,5%), Malaysia (-62,9%), Franța (-11,4%), Uzbekistan (-48,7%), care a influențat la micșorarea pe total exporturi cu 18,6%.

În același timp, s-au majorat exporturile de mărfuri în Turcia (+49,5%), Cehia (+35,4%), Statele Unite ale Americii (+46,4%), Bulgaria (+31,3%), Grecia (de 1,7 ori), Polonia (+14,9%), Egipt (de 1,9 ori, datorită livrărilor de ulei de floarea-soarelui și grâu), Georgia (de 1,8 ori), Iordania (de 5,7 ori, datorită livrărilor de animale vii din specia bovine, ulei de floarea soarelui și grâu), Vietnam (de 2,3 ori, datorită livrărilor de produse farmaceutice și îmbrăcăminte), Țările de Jos (Olanda) (+8,2%), atenuând diminuarea pe total exporturi cu 6,7%.

În structura exporturilor din anul 2024 (Figura 6 și Anexa 6) ponderi semnificative le-au revenit următoarelor grupe de mărfuri: mașini și aparate electrice și părți ale acestora (16,0% din total exporturi); legume și fructe (12,0%); semințe și fructe oleaginoase (10,2%); cereale și preparate pe bază de cereale (9,1%); îmbrăcăminte și accesorii (7,5%); băuturi alcoolice și nealcoolice (6,8%); petrol, produse petroliere și produse înrudite (3,8%); mobilă și părțile ei (3,8%); grăsimi și uleiuri vegetale fixate, brute, rafinate sau fracționate (3,4%); articole din minerale nemetalice (2,6%); fire, țesături, articole textile și produse conexe (1,9%); mașini și aparate industriale (1,8%).

Figura 6. Structura exporturilor, în anii 2023-2024, pe grupe de mărfuri (%)

Descarcă datele în format .xlsx

În anul 2024, comparativ cu anul 2023 (Anexa 6) s-au redus exporturile de petrol, produse petroliere și produse înrudite (-65,8%), grăsimi și uleiuri vegetale fixate, brute, rafinate sau fracționate (-51,3%), cereale și preparate pe bază de cereale (-24,4%), mașini și aparate electrice și părți ale acestora (-8,8%), hrană destinată animalelor (-55,6%), îmbrăcăminte și accesorii (-7,6%), fire, țesături, articole textile și produse conexe (-19,2%), materiale plastice sub forme primare (-83,6%), încălțăminte (-46,9%), articole din minerale nemetalice (-11,6%), vehicule rutiere (-16,6%), gaz și produse industriale obținute din gaz (-90,9%), tutun brut și prelucrat (-91,7%), mobilă și părțile ei (-5,4%), îngrășăminte naturale și minerale naturale (-38,0%), articole de voiaj; sacoșe și similare (-34,0%), cauzând descreșterea pe total exporturi cu 17,5%.

Totodată, s-au majorat exporturile de semințe și fructe oleaginoase (+28,4%), legume și fructe (+10,6%), băuturi alcoolice și nealcoolice (+17,2%), mașini și aparate industriale cu aplicații generale; părți și piese detașate ale acestor mașini (+54,9%), minereuri metalifere și deșeuri de metale (+40,9%), produse medicinale și farmaceutice (+18,7%), animale vii (de 1,9 ori), articole prelucrate din metal (+13,1%), atenuând micșorarea pe total exporturi cu 5,3%.

Importurile de mărfuri realizate în luna decembrie 2024 au constituit 845,3 milioane dolari SUA, cu 3,9% mai mult, față de luna noiembrie 2024 și cu 4,3% - comparativ cu luna decembrie 2023 (Figurile 7 și 8).

 Figura 7. Evoluția lunară a importurilor de mărfuri, în anii 2020-2024 (milioane dolari SUA)

Descarcă datele în format .xlsx

Figura 8. Evoluția lunară a indicilor valorici ai importurilor de mărfuri, în anii 2021-2024 (%)

Descarcă datele în format .xlsx

În anul 2024 importurile de mărfuri au totalizat 9065,2 milioane dolari SUA (Figura 14 și Anexa 2), nivel superior celui realizat în anul 2023 cu 4,5%.

Majoritatea importurilor de mărfuri în anul 2024 (Figura 9 și Anexa 5) continuă a fi realizate cu mijloacele de transport rutier (84,8% din total importuri), fiind urmate de instalațiile fixe de transport (6,0%), transportul maritim (3,9%), transportul feroviar (2,2%), transportul aerian (2,2%), autopropulsie (0,8%) și expedieri poștale (0,1%).

Figura 9. Structura importurilor de mărfuri, în anii 2020-2024, după modul de transport (%)

Descarcă datele în format .xlsx

Importurile de mărfuri provenite din țările Uniunii Europene (UE-27) în anul 2024 s-au cifrat la 4546,1 milioane dolari SUA (cu 8,6% mai mult față de anul 2023), deținând o pondere de 50,2% în total importuri, în creștere cu 1,9 puncte procentuale, comparativ cu anul 2023 (Figura 10 și Anexa 2).

Importurile de mărfuri provenite din țările CSIîn anul 2024 au avut o valoare de 346,3 milioane dolari SUA (cu 35,2% mai puțin decât în anul 2023), care echivalează cu o cotă de 3,8% în total importuri, în scădere cu 2,3 puncte procentuale față de anul 2023 (Figura 10 și Anexa 2).

Figura 10. Structura importurilor, în anii 2020-2024, pe grupe de țări (%)

Descarcă datele în format .xlsx

În anul 2024 în topul țărilor de origine a importurilor de mărfuri (Figura 11 și Anexa 2) s-au regăsit: România (16,9% din total importuri), China (13,8%), Ucraina (12,1%), Turcia (7,5%), Germania (7,4%), Italia (5,3%), Polonia (3,9%), Franța (2,5%), Federația Rusă (2,3%), Cehia și Ungaria (câte 1,9%), Bulgaria (1,7%), Spania (1,6%), Statele Unite ale Americii (1,5%), Japonia (1,2%), Austria (1,1%), Țările de Jos (Olanda), Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și Belarus (câte 1,0%), cărora le-au revenit 85,5% din total importuri.

Figura 11. Structura importurilor, în anii 2020-2024, pe principalele țări de origine a mărfurilor (%)

Descarcă datele în format .xlsx

Analiza evoluției importurilor pe țări în anul 2024, comparativ cu anul 2023 (Anexa 2) relevă majorarea importurilor provenite din China (+22,7%), România (+17,7%), Egipt (de 4,1 ori), Germania (+7,9%), Polonia (+12,2%), Spania (+19,9%), Ucraina (+2,1%), Coreea de Sud (+30,7%), Austria (+20,1%), Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (+17,5%), Vietnam (+22,0%), Serbia (+32,4%), Statele Unite ale Americii (+10,0%), Irlanda (de 2,3 ori), Bangladesh (de 1,6 ori), Țările de Jos (Olanda) (+12,7%), Lituania (+56,6%), Emiratele Arabe Unite (+24,3%), Japonia (+9,1%), Belgia (+17,0%), Franța (+3,9%), care a influențat creșterea pe total importuri cu 9,4%.

În același timp, s-au redus importurile provenite din India (-64,8%), Federația Rusă (-35,3%), Grecia (-50,3%), Turcia (-8,6%), Kazahstan (-63,2%), Israel (-51,1%), Azerbaidjan (-74,7%), Turkmenistan (-82,2%), Ungaria (-6,2%), atenuând, astfel, creșterea pe total importuri cu 5,6%.

În structura importurilor din anul 2024 (Figura 12 și Anexa 7) ponderi importante au deținut următoarele grupe de mărfuri: petrol, produse petroliere și produse înrudite (10,7% din total importuri); vehicule rutiere (8,3%); mașini și aparate electrice și părți ale acestora (8,1%); gaz și produse industriale obținute din gaz (5,0%); mașini și aparate industriale cu aplicații generale, părți și piese detașate ale acestor mașini (3,6%); produse medicinale și farmaceutice (3,6%); fire, țesături, articole textile și produse conexe (3,2%); aparate și echipamente de telecomunicații și pentru înregistrarea și reproducerea sunetului și imaginii (2,9%); legume și fructe (2,8%); articole prelucrate din metal (2,7%); mașini și aparate specializate pentru industriile specifice (2,5%); fier și oțel (2,5%); îmbrăcăminte și accesorii (2,4%), uleiuri esențiale, rezinoide și substanțe parfumate, preparate pentru toaletă, produse pentru înfrumusețare (2,3%).

Figura 12. Structura importurilor, în anii 2023-2024, pe grupe de mărfuri (%)

Descarcă datele în format .xlsx

În anul 2024, comparativ cu anul 2023 (Anexa 7) s-au majorat importurile de vehicule rutiere (+21,2%), mașini și aparate industriale cu aplicații generale; părți și piese detașate ale acestor mașini (+29,6%), mașini și aparate electrice și părți ale acestora (+10,9%), energie electrică (de 2,2 ori), fier și oțel (+45,9%), articole prelucrate din metal (+22,8%), grăsimi și uleiuri vegetale fixate, brute, rafinate sau fracționate (de 3,4 ori), uleiuri esențiale, rezinoide și substanțe parfumate, preparate pentru toaletă, produse pentru înfrumusețare (+17,6%), produse lactate și ouă de păsări (+21,5%), produse medicinale și farmaceutice (+8,4%), legume și fructe (+10,1%), zahăr, preparate pe bază de zahăr; miere (de 1,8 ori), băuturi alcoolice și nealcoolice (+20,2%), hârtie, carton și articole din pastă de celuloză, din hârtie sau din carton (+14,8%), mașini și aparate de birou sau pentru prelucrarea automată a datelor (+18,1%), cauciuc prelucrat (+19,8%), îmbrăcăminte și accesorii (+7,5%), cafea, ceai, cacao, condimente și înlocuitori ai acestora (+18,0%), aparate și echipamente de telecomunicații și pentru înregistrarea și reproducerea sunetului și imaginii (+6,0%), instrumente și aparate profesionale, științifice și de control (+18,1%), mobilă și părțile ei (+19,6%), pește, crustacee, moluște (+15,2%), mașini și aparate specializate pentru industriile specifice (+6,2%), articole din minerale nemetalice (+7,3%), construcții prefabricate; alte instalații și accesorii pentru instalații sanitare, de încălzit și de iluminat (+21,7%), hrană destinată animalelor (+16,2%), produse tanante și colorante (+16,6%), articole din lemn, exclusiv mobilă (+7,9%), contribuind, astfel, la creșterea pe total importuri cu 10,0%.

Totodată, s-au diminuat importurile de petrol, produse petroliere și produse înrudite (-25,6%), gaz și produse industriale obținute din gaz (-21,4%), îngrășăminte minerale sau chimice (-33,1%), semințe și fructe oleaginoase (-17,4%), piele, altă piele și blană prelucrate (-22,2%), fire, țesături, articole textile și produse conexe (-2,7%), atenuând majorarea pe total importuri cu 6,2%.

Deficitul balanței comerciale în luna decembrie 2024 a fost de 575,5 milioane dolari SUA (Figura 13), cu 97,1 milioane dolari SUA (+20,3%) mai mult, față de cel înregistrat în luna noiembrie 2024 și cu 76,7 milioane dolari SUA (+15,4%) mai mult, comparativ cu luna decembrie 2023.

Figura 13. Evoluția lunară a balanței comerciale, în anii 2020-2024 (milioane dolari SUA)

Descarcă datele în format .xlsx

Decalajul considerabil dintre exporturile și importurile de mărfuri a determinat acumularea în anul 2024 a unui deficit al balanței comerciale în valoare de 5510,1 milioane dolari SUA (Figura 14 și Anexa 3), sau cu 883,2 milioane dolari SUA (+19,1%) mai mult, comparativ cu cel înregistrat în anul 2023.

În anul 2024 balanța comercială cu țările Uniunii Europene (UE-27) s-a încheiat cu un deficit de 2153,7 milioane dolari SUA, iar cu țările CSI5 – 104,7 milioane dolari SUA, respectiv cu 612,4 milioane dolari SUA (+39,7%) mai mult și cu 127,8 milioane dolari SUA (-55,0%) mai puțin, față de valorile înregistrate în anul 2023 (Anexa 3).

Figura 14. Tendințele comerțului internațional cu mărfuri, în anii 2020-2024 (milioane dolari SUA)

Descarcă datele în format .xlsx

Gradul de acoperire a importurilor cu exporturi în anul 2024 a fost de 39,2%, în scădere cu 7,5 puncte procentuale, comparativ cu anul 2023.

Cu țările Uniunii Europene (UE-27) gradul de acoperire a importurilor cu exporturi în anul 2024 a constituit 52,6%, micșorându-se cu 10,6 puncte procentuale, în raport cu anul 2023.

Cu țările CSIgradul de acoperire a importurilor cu exporturi în anul 2024 a marcat 69,8%, în creștere cu 13,3 puncte procentuale față de anul 2023.

Persoanele fizice6 au importat, în anul 2024 mărfuri în valoare de 443,4 milioane dolari SUA, cu 10,5% mai mult în raport cu anul 2023. Creșterea a fost condiționată, în principal, de majorarea importurilor de autoturisme (+7,3%), cărora le-au revenit 87,5% din importurile realizate de persoanele fizice.

AnexeExporturile, importurile și balanța comercială, structurate pe țări, grupe de țări, grupe de mărfuri și moduri de transport

Note:

1 Informația nu include operațiunile de export-import a întreprinderilor și organizațiilor din partea stângă a Nistrului și mun. Bender.

2 Datele pentru ianuarie-decembrie 2024 sunt provizorii, iar pentru perioadele corespunzătoare din anii precedenți-date revizuite.

3 Diferențele între datele pe total și valorile obținute din însumarea diverselor structuri utilizate sunt datorate rotunjirilor.

4 Informații obținute din declarațiile vamale, întocmite de persoanele juridice la punctele vamale ale Republicii Moldova, în momentul în care marfa intră, sau iese din țară. 

5 Datele privind comerțul internațional de mărfuri sunt elaborate în conformitate cu Nomenclatorul țărilor și teritoriilor al Uniunii Europene (Geonomenclature, ediția 2024). În corespundere cu acesta, datele privind comerțul internațional cu Ucraina nu sunt reflectate în Comunitatea Statelor Independente (CSI). Respectiv, pentru comparabilitate, datele pe CSI, în toate perioadele de referință prezentate în Comunicat, nu includ Ucraina, datele pentru această țară fiind reflectate în grupa ”Celelalte țări ale lumii”.

6 Informații obținute din declarațiile vamale, întocmite de persoanele fizice la punctele vamale ale Republicii Moldova, în momentul în care marfa intră în țară.

Informații suplimentare:

Datele valorice sunt exprimate în prețuri FOB pentru exporturi și în prețuri CIF pentru importuri, iar soldul balanței comerciale se calculează ca diferență între aceste valori (FOB/CIF).

Reexporturile de mărfuri străine includ reexporturile clasice de mărfuri și reexporturile de mărfuri după prelucrare.

Reexporturile clasice de mărfuri reprezintă exporturile de mărfuri străine, care anterior au fost importate în tară și nu au suferit transformări esențiale, țara de origine a acestora fiind neschimbată.

Reexporturile de mărfuri după prelucrare reprezintă mărfurile străine, care au fost importate în țară pentru perfecționare activă, sau in scopul producerii și în urma acestor proceduri și-au schimbat poziția tarifară, dar țara de origine a mărfurilor a rămas neschimbată, deoarece nu au fost îndeplinite criteriile de transformare esențială, pentru a fi modificată țara de origine a mărfii.

Sursa datelor: Serviciul Vamal (declarațiile vamale de export și import ale persoanelor juridice și fizice).

Informații relevante:

comert comert exterior

Distribuie
  • Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER