Comitetul de conducere a Proiectului Regional "Statistici prin Parteneriatul Estic" s-a întâlnit în cea de-a 2-a ședință

Comitetul de conducere a Proiectului Regional "Statistici prin Parteneriatul Estic" 
s-a întâlnit în cea de-a 2-a ședință

La data de 8 decembrie curent, s-a desfășurat cea de-a 2-a ședință a Comitetului de conducere a Proiectului Regional de Cooperare Statistică "Statistici prin Parteneriatul Estic" (STEP). La evenimentul nominalizat, organizat online, a participat dl. Oleg Cara, Directorul general al Biroului Național de Statistică (BNS).

În cadrul ședinței a fost prezentată situația actuală privind realizarea proiectului STEP prin prisma activităților implementate în anul curent și discutate prioritățile acestuia pentru anul următor. O posibilă extindere a duratei proiectului STEP, elaborarea unor publicații regionale, o vizibilitate mai bună a proiectului, au fost alte subiecte discutate pe parcursul ședinței online.

Oleg Cara, Directorul general al BNS, a informat participanții despre activitatea BNS în situația de pandemie, precum și răspunsul BNS la provocările privind adaptarea activității statistice la noile realități și necesitățile informaționale ale utilizatorilor în statistici noi, relevante și fiabile. Dl Cara a menționat despre furnizarea de statistici noi elaborate pentru măsurarea impactului pandemiei asupra dezvoltării social-economice a statului, modulul ad-hoc la Cercetarea Bugetelor Gospodăriilor Casnice, întrebări noi legate de Covid-19 adăugate la Ancheta Forței de Muncă ș.a (mai multe detalii pe pagina dedicată Covid-19), precum și noile lucrări planificate pentru a fi realizate în anul 2021, inclusiv privind consumul energetic în gospodării și acccesul gospodăriilor la servicii de sănătate. În plus, întru eficientizarea producției statistice și reducerea presiunii informaționale asupra respondențiolor, BNS planifică extinderea utilizării surselor administrative în scopuri statistice și aplicarea extinsă a noilor metode de colectare a datelor, bazate pe utilizarea noilor tehnologii (CAWI, CATI, SIG etc.).

Unul din subiectele discutate și propuse de către directorul general de a fi abordate ulterior în cadrul proiectului STEP, a fost asigurarea accesului la microdate în scopuri științifice pentru a râspunde cerințelor crscânde ale utilizatorilor în date dezagregate, cu respectarea cerințelor de confidențialitate, în corespundere cu prevederile legisației naționale și bunele practici internaționale, în special celor europene. Această inițiativă a fost susținută și de reprezentanții Ucrainei, Armeniei, Georgiei și Belarus. Participanții au susținut propunerea despre extinderea proiectului STEP pentru a permite realizarea tuturor activitâților STEP, implementarea deplină a cărora a fost împiedicată din cauza COVID 19.

Menționăm că, misiunea de inițiere în Republica Moldova a Proiectului Regional de Cooperare Statistică STEP a avut loc în perioada 18-21 martie 2019.

Obiectivul general al proiectului este consolidarea capacităților instituțiilor naționale din țările Parteneriatului Estic (PaE) în producerea  statisticilor oficiale de o calitate mai bună,  în conformitate cu Codul de practici al statisticilor europene și cu obiectivele țărilor PaE.

Unul din scopurile proiectului regional este îmbunătățirea producției și diseminării statisticilor calitative în țările PaE. De asemenea, se urmărește creșterea nivelului de armonizare a metodologiei atât între țări, cât și cu UE, consolidarea capacității instituționale a oficiilor naționale de statistică din regiune, dar și sprijinirea dezvoltării politicilor bazate pe dovezi prin îmbunătățirea colaborării și coordonării între oficiile naționale de statistică, factorii de decizie și instituțiile de resort.

Informăm că STEP a fost lansat de către Eurostat și este finanțat de către UE. Direcțiile prioritare vizează statistica economică, statistica socială, managementul statistic privind organizarea și gestionarea sistemului statistic național, calitatea, pregătirea resurselor umane și relațiile cu utilizatorii în PaE, și anume: Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova, Ucraina.


Distribuie
  • Au fost utile aceste informații?
    Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site
  • Da Nu

Vă rugăm să specificați de ce nu au fost aceste informații relevante pentru dvs.

Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site!

  • Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER