Culegerea statistică „Balanţa energetică a Republicii Moldova", ediţia 2023, plasată pe pagina web
Biroul Naţional de Statistică anunţă plasarea versiunii electronice a culegerii statistice „Balanţa energetică a Republicii Moldova", ediţia 2023.
„Balanța energetică a Republicii Moldova” reprezintă o culegere statistică amplă, care prezintă indicatorii statistici privind formarea resurselor primare și generale de energie, distribuţia şi consumurile energetice finale pe principalele activităţi ale economiei naţionale, în perioada anilor 2017-2022.
Culegerea este structurată în 3 capitole şi include 21 tabele și 10 grafice. Pentru indicatorii de bază ai balanţei energetice în culegere sunt expuse note metodologice.
Culegerea este elaborată în baza datelor cercetărilor statistice anuale efectuate de către Biroul Național de Statistică asupra întreprinderilor, organizaţiilor, autorităţilor administrative, altor instituţii de stat şi private.
Datele vizând consumul de biocombustibili și deșeuri în sectorul rezidențial (în gospodăriile casnice) pentru anul 2022 au fost estimate în bază rezultatelor obținute în cadrul “Cercetării vizând consumul de energie în gospodăriile casnice”, realizată de către BNS pentru anul de referință 2021.
Pentru prima dată publicația „Balanța energetică a Republicii Moldova”, ediția 2023 a fost suplinită cu capitol 3 vizând Obiectivul de dezvoltare durabilă 7 (ODD 7): Asigurarea accesului tuturor la energie la prețuri accesible, într-un mod sigur, durabil și modern.
Publicaţia nu include datele raioanelor din partea stângă a Nistrului şi mun. Bender.
Culegerea dată este publicată doar în versiune electronică pe pagina Web a BNS.
Culegerea este plasată și în formatul Excel.
Mai multe detalii găsiţi la rubrica: Produse şi servicii / Publicaţii / Balanţa energetică
- Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER