Evoluţia preţurilor de consum în Republica Moldova în luna august 2014
Evoluţia preţurilor de consumîn Republica Moldova în luna august 20141
Biroul Naţional de Statistică informează, că indicele preţurilor de consum (IPC) în august 2014 faţă de iulie 2014 a constituit 99,6%, iar faţă de august 2013 – 105,1% (informativ: în august 2013 faţă de iulie 2013 IPC a marcat 99,8% şi faţă de august 2012 – 103,7%)2.
Astfel, în august a.c. preţurile medii de consum s-au redus în medie cu 0,4% faţă de iulie 2014, fiind influenţate de descreşterea sezonieră a preţurilor la produsele alimentare cu 1,5 la sută, precum şi de creşterea preţurilor la mărfurile nealimentare cu 0,5 la sută şi de menţinerea la acelaşi nivel a tarifelor pentru prestarea serviciilor populaţiei (Tabelul 1).
În luna august 2014 au scăzut preţurile la unele produse alimentare: harbuji şi zămoşi – cu 34,8%, tomate – cu 27,6%, morcovi – cu 25,4%, ceapă uscată – cu 25,2%, vinete – cu 23,2%, ardei graşi – cu 20,9%, struguri proaspeţi – cu 16,2%, varză – cu 14,2%, cartofi – cu 13,7%, fructe sămînţoase – cu 11,1%, fructe sîmburoase – cu 11,0%, usturoi – cu 8,8%, sfeclă roşie – cu 6,9%, zahăr tos – cu 2,1%.
Totodată, în perioada de raport au crescut preţurile la: castraveţi proaspeţi – cu 26,2%, dovlecei – cu 16,7%, fructe exotice – cu 3,7%, citrice – cu 3,3%, ouă de găină – cu 2,5%, brînză din lapte de vacă – cu 1,4%, smîntînă şi frişcă – cu 0,8%, caşcaval şi brînză – cu 0,5%, bere – cu 0,6%.
La mărfurile nealimentare în luna august 2014 a fost marcată majorarea preţurilor la: cărbune de pămînt – cu 13,8%, accesorii pentru scris şi alte mărfuri de cancelarie – cu 2,2%, aragazuri – cu 1,4%, confecţii pentru copii – cu 1,0% (în special îmbrăcăminte pentru şcoală: fuste – cu 2,1%, cămăşi, bluze – cu 2,0%, pantaloni – cu 1,4%, costume – cu 1,2%), sacouri, pulovere, jachete, pantofi pentru femei – cu cîte 0,9%, aspiratoare – cu 0,8%, încălţăminte pentru copii – cu 0,7% (în special: pantofi şi sandale – cu 1,3% şi respectiv 1,0%, ghete pentru cros – cu 0,8%), biciclete, maşini de spălat şi mărfuri chimice de uz casnic – cu cîte 0,7%, gaz ambalat în butelii – cu 0,6%, materiale de construcţie necesare pentru repararea cosmetică a locuinţei – cu 0,5%, ţigări – cu 0,6%.
Concomitent, în perioada de analiză au scăzut preţurile la: automobile, articole pentru acoperirea capului bărbaţilor, sandale pentru femei şi bărbaţi, costume de baie, aparate de aer condiţionat, televizoare, alte obiecte electrice de uz casnic de folosinţă îndelungată şi aparate electrice mărunte – de la 0,1% pînă la 1,0%.
La serviciile prestate populaţiei în luna august a fost înregistrată majorarea tarifelor medii lunare la: cheltuieli pentru alimentarea în ospătării – cu 1,8%, serviciile transportului feroviar internaţional de pasageri – cu 1,6%, serviciile stomatologice – cu 0,7%. În luna de analiză s-au redus tarifele la plata pentru întreţinerea copiilor la creşe şi grădiniţe – cu 1,6%, serviciile transportului aerian – cu 1,2%, închirierea apartamentelor – cu 0,6 %.
Tabelul 1. Rata inflaţiei în august 2014
Mărfuri şi servicii | Coeficientul de ponderare (în decimile) | August 2014 în % faţă de: | Informativ: August 2013 în % faţă de: | ||||
Iulie 2014 | Decembrie 2013 | August 2013 | Iulie 2013 | Decembrie 2012 | August 2012 | ||
TOTAL | 10000 | -0,4 | 1,0 | 5,1 | -0,2 | 1,1 | 3,7 |
Produse alimentare Mărfuri alimentare | 3716 | -1,5 | -1,1 | 6,6 | -1,1 | -0,3 | 4,2 |
Pîine | 298 | 0,2 | 1,2 | 1,6 | 0,1 | 2,7 | 4,4 |
Legume | 313 | -13,4 | -26,7 | 17,0 | -11,9 | -27,6 | -12,4 |
Fructe | 120 | -4,5 | 16,5 | 7,3 | -4,0 | 6,1 | 7,0 |
Carne, preparate şi conserve din carne | 757 | 0,1 | 1,4 | 4,5 | 0,5 | 1,9 | 4,2 |
Lapte şi produse lactate | 488 | 0,7 | 2,3 | 8,6 | 1,5 | 2,0 | 6,1 |
Zahăr | 79 | -2,1 | 2,5 | 1,7 | 0,2 | 4,6 | 7,8 |
Ouă | 77 | 2,5 | -29,9 | 3,8 | 0,9 | -23,7 | -11,9 |
Ulei vegetal | 109 | -0,3 | -5,8 | -8,9 | 0,1 | -1,5 | 6,6 |
Mărfuri nealimentare | 3702 | 0,5 | 3,1 | 5,4 | 0,3 | 2,3 | 4,5 |
Confecţii | 560 | 0,4 | 2,1 | 5,6 | 0,3 | 2,6 | 5,0 |
Încălţăminte | 390 | 0,3 | 1,9 | 5,4 | 0,2 | 2,1 | 4,4 |
Medicamente | 440 | 0,2 | 4,2 | 6,3 | 0,3 | 2,2 | 3,4 |
Combustibili | 601 | 1,7 | 3,1 | 4,9 | 0,4 | 1,6 | 5,9 |
Materiale de construcţie | 146 | 0,5 | 4,2 | 5,9 | 0,3 | 3,1 | 4,1 |
Servicii | 2582 | 0,0 | 1,1 | 2,5 | 0,3 | 1,5 | 2,1 |
Servicii comunal-locative | 1205 | -0,1 | 0,5 | 1,1 | 0,2 | 0,9 | 1,5 |
Apă potabilă şi canalizare | 92 | 0,0 | 0,0 | 2,6 | 1,8 | 4,2 | 8,3 |
Energie electrică | 444 | 0,0 | 0,0 | 0,0 | 0,0 | 0,0 | 0,0 |
Gaze naturale prin reţea | 308 | 0,0 | 0,0 | 0,0 | 0,0 | 1,8 | 1,8 |
Încălzire centralizată | 183 | 0,0 | 0,0 | 0,0 | 0,0 | 0,0 | 0,0 |
Transportul de pasageri | 232 | 0,0 | 0,6 | 11,6 | 0,2 | 4,3 | 5,4 |
Alimentaţia publică | 188 | 0,8 | 4,5 | 6,0 | 0,2 | 1,9 | 3,5 |
Indicii parţiali3, calculaţi prin excluderea din IPC a anumitor componente, se prezintă astfel:
Indicator | August 2014 în % faţă de: | |
Iulie 2014 | August 2013 | |
Total IPC | 99,6 | 105,1 |
Total IPC exclusiv produse alimentare şi băuturi, combustibili, produse şi servicii cu preţuri reglementate | 100,2 | 105,3 |
Total IPC exclusiv produse alimentare şi băuturi | 100,3 | 104,1 |
Total IPC exclusiv produse şi servicii cu preţuri reglementate | 99,5 | 106,1 |
Total IPC exclusiv combustibili | 99,5 | 105,1 |
Indicele preţurilor la produse alimentare şi băuturi | 98,5 | 106,6 |
Indicele preţurilor la produse şi servicii reglementate | 100,1 | 102,6 |
Indicele preţurilor la combustibili | 101,7 | 104,9 |
Indicele preţurilor la produse alimentare şi băuturi, combustibili, produse şi servicii cu preţuri reglementate | 99,3 | 104,9 |
Note:
1 Informaţia este prezentată fără datele raioanelor din partea stîngă ale Nistrului şi mun. Bender.
2 În conformitate cu metodologia de calcul a IPC, anual se modifică coeficienţii de ponderare, în baza structurii cheltuielilor băneşti ale populaţiei conform datelor cercetării bugetelor gospodăriilor casnice în anul t-2 ajustaţi la structura cheltuielilor de la Conturi Naţionale (ved. metadatele de referinţă https://statistica.gov.md/files/files/Metadate/IPC.pdf). Trecerea la coeficienţii de ponderare noi a fost efectuată în luna ianuarie a.c (pentru calcularea IPC ianuarie 2014).
3 Calcularea indicilor parţiali a fost efectuată în conformitate cu „Metodologia privind calculul indicelui inflaţiei de bază”, aprobată prin ordinul comun al Băncii Naţionale a Moldovei şi Biroului Naţional de Statistică N117-07-2203/43 din 30 decembrie 2009 (metodologia poate fi accesată pe site-ul BNS la următoarea adresă: /pageview.php?l=ro&idc=302&id=2264)
Persoană de contact:
Şveţ Margareta
şef al direcţiei statistica preţurilor
tel.0 22 40 31 11
- Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER