Evoluţia preţurilor de consum în Republica Moldova în luna iulie 2009
Evoluţia preţurilor de consum în Republica Moldova în luna iulie 20091
Biroul Naţional de Statistică informează, că indicele preţurilor de consum (IPC) în iulie 2009 faţă de iunie 2009 a constituit 99,4%, iar faţă de iulie 2008 – 99,5% (informativ: în iulie 2008 faţă de iunie 2008, IPC a marcat 99,1% iar faţă de iulie 2007 – 113,4%). De la începutul anului preţurile s-au micşorat cu 2,4 la sută.
Scăderea preţurilor medii de consum cu 0,6 la sută a fost determinată de reducerea preţurilor la produsele alimentare – cu 2,3% şi a tarifelor pentru prestarea serviciilor populaţiei – cu 0,2%. În acelaşi timp preţurile la produse nealimentare au crescut cu 0,6 la sută.
În iulie 2009 faţă de iunie 2009, s-au redus preţurile la: cartofi – cu 22,5%, roşii – cu 49,2%, dovlecei – cu 41,8%, castraveţi – cu 30,6%, pătlăgele vinete – cu 17,2%, ardei dulce – cu 11,0%, lapte şi produse lactate – cu 1,0%, ulei vegetal – cu 0,9%, carne de bovine şi de porcine – cu 1,3%. Preţurile la ouă dietetice s-au majorat - cu 6,3 la sută, zahăr - cu 2,8 la sută şi ceapă – cu 9,8 la sută.
La mărfurile nealimentare în perioada de raport a fost marcată creşterea preţurilor la: gaz lichefiat ambalat în butelii – cu 10,9 la sută, carburanţi pentru transportul auto – cu 8,9 la sută, medicamente – cu 2,6 la sută şi rochii pentru dame - cu 2,2 la sută.
Concomitent au scăzut preţurile la: cărbune – cu 5%, piese de rezervă şi accesorii pentru autoturisme – cu 1,6%, confecţii, încălţăminte, camere de luat vederi, electrocasnice, mobilă pentru sufragerii, dormitoare şi materiale pentru construcţie – cu aproximativ de 1,0 la sută. Practic creşterea preţurilor la majoritatea mărfurilor nealimentare a variat de la minus 0,7% pînă la plus 0,5%.
La serviciile prestate populaţiei în luna iunie 2009 a fost înregistrată o scădere a tarifelor la: serviciile oferite de instituţiile preşcolare a învăţămîntului public – 2,7 la sută, alimentaţia publică - cu 1,6 la sută, serviciile transportului feroviar internaţional - cu 1,0 la sută.
La majoritatea produselor şi serviciilor preţurile şi tarifele au rămas la nivelul lunii iunie 2009.
Tabelul 1: Rata inflaţiei în iulie 2009
Mărfuri şi servicii | Coeficientul de ponderare (în decimile) | Iulie 2009 (+/-) faţă de: | Informativ: | ||||
iunie 2009 | decembrie 2008 | iulie 2008 | iunie 2008 | decembrie 2007 | iulie 2007 | ||
TOTAL | 10000 | -0,6 | -2,4 | -0,5 | -0,9 | 5,3 | 13,4 |
Mărfuri alimentare | 3271 | -2,3 | -7,8 | -7,3 | -3,3 | 5,9 | 15,8 |
Pîine | 268 | 0,3 | -6,2 | -4,4 | 0,6 | 8,7 | 15,4 |
Legume | 272 | -15,1 | -18,3 | -13,3 | -24,6 | -30,1 | -35,9 |
Fructe | 123 | -2,0 | 2,9 | -15,7 | -17,1 | 10,0 | 21,8 |
Carne, preparate şi conserve din carne | 694 | -0,6 | -4,9 | -1,3 | 1,3 | 28,2 | 42,7 |
Lapte şi produse lactate | 363 | -1,0 | -9,3 | -3,7 | -0,1 | -1,8 | 18,6 |
Zahăr | 94 | 2,8 | -7,6 | -14,5 | -0,3 | 5,4 | 12,7 |
Ouă | 73 | 6,3 | -39,2 | -28,2 | 0,3 | -13,0 | 45,7 |
Ulei vegetal | 103 | -0,9 | -26,9 | -44,9 | 0,0 | 22,8 | 77,6 |
Mărfuri nealimentare | 4247 | 0,6 | -0,1 | -0,9 | 0,3 | 2,9 | 9,2 |
Confecţii | 883 | -0,1 | -2,7 | 0,0 | 0,4 | 0,6 | 6,5 |
Încălţăminte | 486 | -1,0 | -1,3 | 1,8 | 0,0 | -1,8 | 4,8 |
Medicamente | 416 | 2,6 | 10,2 | 8,7 | 1,0 | 5,7 | 12,8 |
Combustibil | 643 | 2,9 | -2,1 | -16,1 | -0,1 | 5,0 | 13,5 |
Materiale de construcţie | 407 | -0,2 | -3,7 | -3,8 | 0,5 | 6,5 | 9,6 |
Servicii | 2482 | -0,2 | 1,0 | 9,8 | 0,7 | 8,1 | 17,6 |
Servicii comunal-locative | 934 | 0,0 | 1,3 | 22,0 | 1,0 | 7,3 | 22,8 |
Transportul de pasageri | 264 | 0,0 | -3,6 | -1,3 | 0,1 | 17,3 | 20,6 |
Telecomunicaţii | 512 | -0,2 | 2,2 | 2,8 | 0,1 | -1,6 | -1,5 |
1) Informaţia este prezentată fără datele raioanelor din partea stîngă ale Nistrului şi mun. Bender.
Persoana de contact:
Ana Cucereavîi
Şeful Secţiei statistica preţurilor
Tel: 73 18 03
- Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER