Frecventarea structurilor de primire turistică colective cu funcţiuni de cazare din Republica Moldova în ianuarie-iunie 2009
Frecventarea structurilor de primire turistică colective cu funcţiuni de cazare din Republica Moldova în ianuarie-iunie 20091
Biroul Naţional de Statistică informează, că în ianuarie-iunie 2009, comparativ cu perioada corespunzătoare din anul precedent, s-a diminuat numărul de sosiri şi înnoptări ale turiştilor în structurile de primire turistică colective сu funcţiuni de cazare respectiv, cu 23,7% şi 22,4%.
În ianuarie-iunie 2009 capacitatea de cazare turistică în funcţiune a structurilor de primire turistică colective a constituit 1606,4 mii locuri-zile, micşorîndu-se cu 5,9% în raport cu perioada corespunzătoare din anul 2008.
Numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică colective în ianuarie-iunie 2009 a fost de 96,6 mii, sau cu 30,1 mii (–23,7%) mai puţin faţă de aceeaşi perioadă din anul 2008. Reducerea numărului de turişti cazaţi s-a înregistrat la toate tipurile de structuri de primire turistică colective сu funcţiuni de cazare (tabelul 1).
În ianuarie-iunie 2009 în structurile de cazare turistică colective clasificate pe stele au fost cazaţi 44,7 mii turişti, sau 46,3% din numărul total de turişti cazaţi în structurile de cazare colective (în ianuarie-iunie 2008 – 35,8%).
Sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare în ianuarie-iunie 2009 au însumat 28,4 mii, sau cu 18,7% mai puţin faţă de cele din perioada corespunzătoare din anul precedent. Ponderi mai însemnate în numărul total al turiştilor străini sosiţi în structurile de cazare colective le-a revenit turiştilor din România (13,2%), Ucraina (12,2%), Federaţia Rusă (11,0%), Statele Unite ale Americii (6,8%), Italia (6,7%), Turcia (5,6%), Germania (4,9%), Elveţia (3,5%), Franţa (3,3%), Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (3,3%), Bulgaria (2,7%) şi Polonia (2,4%).
În structurile de primire turistică colective сu funcţiuni de cazare în ianuarie-iunie 2009 au fost înregistrate 549,4 mii înnoptări ale turiştilor, sau cu 158,8 mii (–22,4%) mai puţin comparativ cu perioada corespunzătoare a anului precedent. Înnoptările cetăţenilor moldoveni în structurile de primire turistică în ianuarie-iunie 2009 deţin o pondere de 87,8% din numărul total de înnoptări, în timp ce înnoptările turiştilor străini – 12,2% (tabelul 2).
Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în ianuarie-iunie 2009 a constituit 34,2% pe total structuri de primire turistică colective сu funcţiuni de cazare, în scădere cu 7,3 puncte procentuale faţă de perioada similară din anul 2008. Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare în ianuarie-iunie 2009 s-au înregistrat la structurile de întremare – 67,4%, căminele pentru vizitatori – 55,8% şi taberele pentru elevi – 47,5%.
Tabelul 1: Numărul de turişti sosiţi în structurile de primire turistică colective cu funcţiuni de cazare
| Ianuarie-iunie 2009 | Ianuarie-iunie 2009 în % faţă de ianuarie-iunie 2008 | ||
turişti | din care, nerezidenţi | turişti | din care, nerezidenţi | |
|
|
|
|
|
TOTAL | 96641 | 28440 | 76,3 | 81,3 |
din care: |
|
|
|
|
Hoteluri şi moteluri | 45493 | 25671 | 83,1 | 83,3 |
Pensiuni turistice şi agroturistice | 3918 | 1096 | 74,2 | 49,4 |
Cămine pentru vizitatori | 5930 | 914 | 57,3 | 66,3 |
Structuri de întremare | 13739 | 128 | 82,2 | 65,0 |
Tabere pentru elevi | 20632 | 50 | 77,4 | 178,6 |
Vile turistice, sate de vacanţă şi alte structuri de odihnă | 6929 | 581 | 53,3 | 176,1 |
| Ianuarie-iunie 2009 | Ianuarie-iunie 2009 în % faţă de ianuarie-iunie 2008 | ||
înnoptări | din care, ale nerezidenţilor | înnoptări | din care, ale nerezidenţilor | |
|
|
|
|
|
TOTAL | 549382 | 67413 | 77,6 | 67,9 |
din care: |
|
|
|
|
Hoteluri şi moteluri | 81725 | 53531 | 75,2 | 71,5 |
Pensiuni turistice şi agroturistice | 16283 | 7000 | 65,6 | 43,1 |
Cămine pentru vizitatori | 55501 | 3073 | 87,1 | 64,8 |
Structuri de întremare | 213095 | 1937 | 85,9 | 88,8 |
Tabere pentru elevi | 166369 | 100 | 70,3 | 39,4 |
Vile turistice, sate de vacanţă şi alte structuri de odihnă | 16409 | 1772 | 62,7 | 179,0 |
1 Informaţia este prezentată fără datele raioanelor din partea stîngă ale Nistrului şi municipiul Bender
Persoană de contact:
Mura Maros,
Şef al secţiei statistica serviciilor de piaţă,
Tel: 72 84 74
- Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER