Frecventarea structurilor de primire turistică colective cu funcţiuni de cazare în ianuarie-martie 2018
Frecventarea structurilor de primire turistică colective cu funcţiuni de cazare în ianuarie-martie 2018
Biroul Naţional de Statistică informează, că în ianuarie-martie 2018 structurile de primire turistică colective cu funcţiuni de cazare au fost frecventate de 49,7 mii de turişti, din care 27,1 mii de turişti străini (54,6% din total) și 22,6 mii de turiști moldoveni (45,4%).
Comparativ cu ianuarie-martie 2017 s-a majorat numărul de turişti cazaţi la structurile de primire turistică colective (+10,9%), pe seama creşterii acestuia la pensiuni turistice şi agroturistice (+37,0%), hoteluri și moteluri (+13,0%), structuri de odihnă (+7,8%) și structuri de întremare (+4,1%). Totodată, s-a redus numărul de turiști cazați la tabere de vacanță pentru elevi (-69,2%) și cămine pentru vizitatori (-22,3%).
Tabelul 1. Numărul de turişti cazaţi la structurile de primire turistică colective
| Ianuarie-martie 2018 | Ianuarie-martie 2018 în % faţă de ianuarie-martie 2017 | ||
turişti | din care, nerezidenţi | turişti | din care, nerezidenţi | |
Total | 49 696 | 27 128 | 110,9 | 114,8 |
din care: |
|
|
|
|
Hoteluri şi moteluri | 36 282 | 24 716 | 113,0 | 113,6 |
Cămine pentru vizitatori | 1 265 | - | 77,7 | - |
Pensiuni turistice şi agroturistice | 2 441 | 870 | 137,0 | de 2,4 ori |
Structuri de întremare | 6 461 | 98 | 104,1 | 92,5 |
Structuri de odihnă (vile turistice, sate de vacanţă şi alte structuri de odihnă) | 3 210 | 1 444 | 107,8 | 104,4 |
Tabere de vacanţă pentru elevi | 37 | - | 30,8 | - |
Ponderi mai însemnate în numărul total de turişti străini cazaţi la structurile de primire turistică colective le-au revenit turiştilor din România (28,3%), Ucraina (14,7%), Federaţia Rusă (8,6%), Statele Unite ale Americii (5,7%), Italia (4,8%), Turcia (4,6%), Germania (3,8%), Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (3,1%), Israel (2,4%), Polonia (2,0%), Bulgaria și Franța (cîte 1,3%), Belarus (1,1%), Spania (0,9%), Austria (0,8%) și Suedia (0,7%).
În ianuarie-martie 2018 la structurile de primire turistică colective au fost înregistrate 195,7 mii de înnoptări ale turiștilor, cu 8,3% mai mult comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2017. Majorarea numărului de înnoptări ale turiştilor a fost condiţionată de creșterea acestora la pensiuni turistice şi agroturistice (+44,5%), hoteluri şi moteluri (+17,5%), structuri de întremare (+4,0%) și cămine pentru vizitatori (+1,4%). Totodată, s-a micșorat numărul de înnoptări ale turiștilor la tabere de vacanță pentru elevi (-53,7%) și structuri de odihnă (-0,3%).
Din numărul total de înnoptări, 72,1% le revine înnoptărilor turiştilor moldoveni şi 27,9% - înnoptărilor turiştilor nerezidenţi.
Tabelul 2. Numărul de înnoptări ale turiştilor la structurile de primire turistică colective cu funcțiuni de cazare
| Ianuarie-martie 2018 | Ianuarie-martie 2018 în % faţă de ianuarie-martie 2017 | ||
înnoptări | din care, ale nerezidenţilor | înnoptări | din care, ale nerezidenţilor | |
Total | 195 716 | 54 528 | 108,3 | 121,0 |
din care: |
|
|
|
|
Hoteluri şi moteluri | 68 206 | 48 572 | 117,5 | 122,0 |
Cămine pentru vizitatori | 26 440 | - | 101,4 | - |
Pensiuni turistice şi agroturistice | 3 971 | 1 892 | 144,5 | de 1,9 ori |
Structuri de întremare | 91 058 | 1 113 | 104,0 | 90,9 |
Structuri de odihnă (vile turistice, sate de vacanţă şi alte structuri de odihnă) | 5 930 | 2 951 | 99,7 | 99,1 |
Tabere de vacanţă pentru elevi | 111 | - | 46,3 | - |
Durata medie de şedere a unui turist în structurile de primire turistică colective cu funcţiuni de cazare în ianuarie-martie 2018 a constituit 4,9 zile, din care 7,3 - pentru turiştii moldoveni şi 3,0 zile - pentru turiştii nerezidenţi.
Indicele de utilizare netă al capacităţii de cazare turistică în funcţiune pe total structuri de primire turistică colective în ianuarie-martie 2018 a constituit 23,6%, inclusiv la hoteluri şi moteluri – 15,8%, cămine pentru vizitatori – 58,7%, pensiuni turistice şi agroturistice – 7,4%, structuri de întremare – 54,5%, structuri de odihnă – 5,5%, tabere de vacanță pentru elevi – 0,5%.
Notă:
- Pentru interpretarea corectă a indicatorilor, rugăm să consultaţi Precizările metodologice.
- Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER