Indicele preţurilor de consum (nivelul inflaţiei) în august 2008
Evoluţia preţurilor de consum în Republica Moldova în luna august 2008
Biroul Naţional de Statistică comunică datele vizînd indicele preţurilor de consum (nivelul inflaţiei) în luna august 2008.
În august, în comparaţie cu iulie 2008, preţurile de consum au crescut în medie cu 0,7 la sută, fiind influenţate de reducerea preţurilor la produsele alimentare – cu 2,2 la sută şi creşterea preţurilor a produsele nealimentare – cu 0,6 la sută, precum şi a tarifelor pentru prestarea serviciilor populaţiei – cu 5,0 la sută.
Descreşterea în luna de analiză a preţurilor la produsele alimentare a fost generată de reducerea sezonieră a preţurilor medii faţă de iulie a.c. la produsele agricole: pepeni – cu 51,8%, legume proaspete - cu 17,3%, fructe proaspete – cu 13,8%, ouă – cu 4,9%, precum şi la cartofi – cu 3,1%.
Totodată, în perioada de referinţă creşteri a preţurilor la produsele alimentare au fost înregistrate la: preparate şi semifabricate din carne, smîntînă şi miere de albine - cu cîte 2,0%.
La mărfuri nealimentare creşterea mai accentuată a preţurilor a fost marcată la: gaze naturale îmbuteliate – cu 11,1%, ghiozdane – cu 2,5%, accesorii pentru scris şi cancelarie – cu 2,3% şi confecţii pentru copii - cu 1,7%.
Creşterea tarifelor la servicii în august 2008 a fost înregistrată la: tarifele pentru gazele naturale distribuite prin reţele centralizate pentru consum menajer – cu 22,5%, alimentaţia cu apă potabilă şi serviciile de canalizare - cu 15,1 %, asigurarea cu energie electrică pentru consumatorii casnici - cu circa 11,9% şi serviciile transportului urban cu microbuze – cu 6,2%.
De la începutul anului 2008 (august 2008 faţă de decembrie 2007) nivelul inflaţiei a constituit 6,0 la sută (informativ: în august 2007 faţă de decembrie 2006 nivelul inflaţiei a marcat 7,3%).
Creşterea preţurilor medii pe parcursul ultimelor 12 luni (august 2008 faţă de august 2007) a constituit 11,7% (august 2007 faţă de august 2006 – 13,5%).
Anexă
Rata inflaţiei în august 2008 | |||||||
Mărfuri şi servicii | Coeficientul de ponderare | August 2008(+/-) faţă de: | Informativ:August 2007(+/-) faţă de: | ||||
Iulie | Decembrie | August | Iulie | Decembrie | August | ||
TOTAL | 10000 | 0,7 | 6,0 | 11,7 | 2,2 | 7,3 | 13,5 |
Mărfuri alimentare | 3500 | -2,2 | 3,6 | 10,9 | 2,2 | 7,8 | 17,0 |
Pîine | 278 | 0,5 | 9,1 | 12,0 | 3,4 | 13,5 | 15,2 |
Legume | 379 | -17,3 | -42,2 | -39,0 | - 13,4 | 15,2 | 78,0 |
Fructe | 94 | -13,8 | -5,2 | 13,0 | - 7,8 | 8,2 | 37,1 |
Carne, preparate şi conserve din carne | 690 | 0,5 | 28,8 | 35,4 | 5,9 | 9,7 | 12,8 |
Lapte şi produse lactate | 356 | 0,8 | -1,0 | 11,0 | 7,0 | 10,2 | 19,2 |
Mărfuri nealimentare | 4111 | 0,6 | 3,5 | 8,9 | 0,9 | 6,1 | 12,0 |
Confecţii | 849 | -0,1 | 0,5 | 5,4 | 0,9 | 6,5 | 10,4 |
Încălţăminte | 503 | 0,3 | -1,5 | 4,1 | 1,1 | 5,1 | 9,4 |
Medicamente | 459 | 0,2 | 5,9 | 12,2 | 0,7 | 11,6 | 17,8 |
Combustibil | 640 | 2,3 | 7,4 | 15,3 | 0,8 | 5,3 | 20,6 |
Servicii | 2389 | 5,0 | 13,5 | 17,3 | 5,2 | 9,3 | 11,2 |
Servicii comunal-locative | 824 | 12,3 | 20,5 | 24,4 | 10,8 | 16,1 | 18,1 |
Transportul de pasageri | 290 | 2,9 | 20,7 | 34,7 | 0,2 | 0,8 | 2,2 |
Telecomunicaţii | 475 | 0,0 | -1,6 | -1,5 | 0,0 | 0,1 | 0,1 |
Persoană de contact: Ana Cucereavîi – şeful secţiei statistica preţurilor, tel. 40 31 11
- Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER