Masă rotundă “Implementarea metodologiei de calcul SCN, ONU-2008/SEC-2010”
Masă rotundă “Implementarea metodologiei de calcul SCN, ONU-2008/SEC-2010”
Astăzi, 15 iunie curent, la Biroul Național de Statistică (BNS) a avut loc masa rotundă cu tematica “Implementarea metodologiei de calcul a Sistemului Conturilor Naționale a Organizației Națiunilor Unite, versiunea 2008/Sistemul European de Conturi, versiunea 2010 (SCN, ONU-2008/SEC-2010)".
În cadrul mesei rotunde au fost prezentate principalele aspecte ale noii versiuni ale metodologiei SCN, ONU-2008/SEC-2010 cât și diferențele față de metodologia SCN, ONU-1993/SEC-1995 utilizate până în prezent. De asemenea, s-a analizat gradul de influență a metodologiei aplicate asupra elaborării celui mai important indicator macroeconomic, Produsul Intern Brut și au fost prezentate obiectivele de viitor.
În cuvântul de deschidere, Vitalie Valcov, directorul general al BNS a menționat că ”Unul din obiectivele principale ale statisticii oficiale este furnizarea datelor statistice comparabile la nivel internațional cetăţenilor şi factorilor de decizie. Dezvoltarea statisticii macroeconomice în conformitate cu recomandările ONU și Eurostat este prevăzută în Strategia de Dezvoltare a Sistemului Statistic Național 2016-2020, iar implementarea metodologiei SCN, ONU-2008/SEC-2010 reprezintă un obiectiv prioritar al strategiei date.”
La eveniment au fost prezenți principalii utilizatori și producători de date statistice, reprezentanţi ai autorităților publice și instituţiilor guvernamentale de resort, societatea civilă, mediul academic.
Menționăm că trecerea la metodologia SCN, ONU-2008/SEC-2010,a fost posibilă grație asistenței expertului internațional al FMI, dna Velitchka Petrova.
Referințe utile:
- Sistemul de Conturi Naționale 2008 (SNA 2008), adoptat de Comisia Națională pentru Statistică (CSNU)
Prezentare:
Distribuie
- Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER