Biroul Național de Statistică a prezentat utilizatorilor interesați proiectul noului chestionar care vizează utilizarea TIC (Tehnologia Informației și Comunicațiilor) în întreprinderi, în conformitate cu cerințele Eurostat - organul de statistică al Uniunii Europene. În cadrul acestei activități, BNS a fost asistat de experta internațională, Virginia Balea, de la Institutul Național de Statistică, din România.
Publicația este elaborată în baza rezultatelor cercetării structurale în întreprinderi şi prezintă principalii indicatori ai activității înteprinderilor din Republica Moldova în anul 2020 pe tipuri de activitate, forme de proprietate, clase de mărimi, profil regional ș.a.
Anuarul cuprinde date statistice disponibile din diverse domenii pentru caracterizarea economică și socială a țării în anul 2020, precum și evoluția din ultimii ani a principalilor indicatori. Datele pe unii indicatori sunt rectificate în comparaţie cu cele editate anterior, iar pentru anul 2020 la o serie de indicatori sunt provizorii şi în ediţiile ulterioare pot fi rectificate. Indicatorii relativi raportați la numărul populației au fost revizuiți în baza populației cu reședință obișnuită.
Buletinul conţine date sub formă de tabele vizând principalii indicatori statistici în dinamică, ce caracterizează situaţia socială, economică şi demografică a ţării. Se prezintă informaţia despre situaţia social-economică a ţărilor CSI.
Anuarul statistic „Chişinău în cifre” este cea mai amplă publicaţie, care cuprinde date statistice vizând starea demografică, socială şi economică a municipiului. Actuala ediţie este structurată în 16 capitole, care cuprind informaţii din diverse domenii de activitate: date generale, populaţie, forța de muncă, veniturile și cheltuielile populației, învăţământ, cultură şi sport, ocrotirea sănătăţii şi protecţia socială, locuinţe şi utilităţi publice, protecţia mediului înconjurător, justiţie.
Biroul Național de Statistică anunţă concurs pentru suplinirea funcţiei vacante de operator de interviu.
Biroul Naţional de Statistică anunță lista candidaţilor admişi la proba scrisă pentru ocuparea funcţiilor publice vacante
Biroul National de Statistică informează despre plasarea pe site a datelor statistice privind „Tipologia și dimensiunea economică a exploatațiilor agricole” pentru anul 2020.
La data de 16 decembrie curent, conducerea Biroului Național de Statistică și cea a Comisiei Electorale Centrale au avut o întrevedere, în cadrul căreia au făcut un schimb reciproc de bune practici și experiențe în vederea organizării recensămintelor și a alegerilor în Republica Moldova.
Biroul Naţional de Statistică anunță prelungirea concursului pentru ocuparea funcţiilor publice vacante în cadrul BNS.
Membrii Grupului Tehnic (GT) pentru elaborarea Strategiei de dezvoltare a sistemului statistic național (SNN) pentru perioada 2022-2030, din care fac parte reprezentanți ai ministerelor, altor autorități administrative centrale și locale, instituțiilor publice și organizațiilor neguvernamentale, mediului academic, agențiilor ONU, Delegației UE ș.a., s-au întâlnit într-o nouă ședință pe data de 14 decembrie 2021.
Directorul general al Biroului Național de Statistică al Republicii Moldova, Oleg Cara, a avut o întrevedere la data de 8 decembrie curent, cu E.S. Rahul Shrivastava, Ambasadorul Indiei în Republica Moldova, cu reședința în București, România, aflat într-o vizită la Chișinău. La ședință a participat de asemenea Nigina Abaszada, Reprezentantă Rezidentă UNFPA.
La data de 8 decembrie curent, directorul general al Biroului Național de Statistică, Oleg Cara, a participat la conferința de prezentare a rezultatelor studiului „Generații și Gen” (GGS), lansat de către Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA) în Moldova în parteneriat cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale.
Biroul Național de Statistică (BNS) a finalizat revizuirea chestionarului anchetei structurale anuale (ASA), în conformitate cu cele mai recente cerințe europene privind statistica structurală a întreprinderilor. Expertul Peter Bøegh Nielsen, de la Institutul Național de Statistică din Danemarca a oferit asistență și expertiză BNS-ului în actualizarea chestionarului, care va fi pus în funcțiune pentru anul de raportare 2021.
Ediţia dată conţine informaţii statistice privind situaţia economică, socială şi demografică a municipiului Chişinău. Publicaţia conţine indicatori statistici vizând: situaţia demografică, piața muncii, sănătate, turism, infracţiuni, agricultura, industria, investiţiile în active imobilizate, construcţii, transporturile.
Proiectul finanțat de UE „Asistență tehnică pentru sprijinirea Biroului Național de Statistică al Republicii Moldova” (ParStat) solicită oferte de la companii naționale cu experiență relevantă în organizarea de sondaje sociologice pentru a realiza un sondaj public privind nivelul de satisfacție al utilizatorilor cu informațiile statistice și serviciile oferite de Biroul Național de Statistică al Republicii Moldova.
Biroul Național de Statistică anunță că începând cu 1 decembrie 2021, formularul statistic nr. 9-AGR „Utilizarea produselor de uz fitosanitar și introducerea fertilizanților chimici și naturali” este disponibil și în Ghișeul unic de raportare electronică www.raportare.gov.md.
„Balanța energetică a Republicii Moldova” reprezintă o culegere statistică amplă, care prezintă indicatorii statistici privind formarea resurselor primare și generale de energie, distribuţia şi consumurile energetice finale pe principalele activităţi ale economiei naţionale, în perioada anilor 2015-2020.
Raportul conține informații statistice privind caracteristicile generale ale gospodăriilor cu copii în funcție de mediul de reședință, numărul de copii, tipul gospodăriei, quintile, prezența migranților în gospodării, nivelul de sărăcie și bunăstare a acestora.
La data de 26 noiembrie a avut loc cea de-a 3-a ședință din acest an a Consiliului Național pentru Statistică (CNS), membrii căruia sunt reprezentanți ai Biroului Național de Statistică, Băncii Naționale a Moldovei, mediului academic, organelor de specialitate ale administrației publice centrale, patronatelor și societății civile.