Repartizarea salariaților conform mărimii salariului calculat pentru luna septembrie 20241,2

Biroul Național de Statistică informează că, pentru salariații care au lucrat luna septembrie în întregime și ziua deplină, la unitățile din sectorul real cu 4 și mai mulți salariați și toate instituțiile bugetare:
  • câștigul salarial mediu lunar brut în luna septembrie a constituit 13 499,7 lei;
  • aproximativ 3 din 4 salariați (74,1%) au avut salarii mai mari de 7 mii lei, iar fiecare al patrulea salariat (25,9%) a avut salariul de până la 7 mii lei.

Din totalul salariaților, 5,4% au avut salarii de 5 mii lei, 20,4% au avut salarii cuprinse între 5 și 7 mii lei, 46,6% au avut salarii cuprinse între 7 și 15 mii lei, iar 27,5% au avut salarii mai mari de 15 mii lei.

Figura 1. Repartizarea salariaților conform mărimii salariului calculat
pentru luna septembrie 2024

Descarcă datele în format .xlsx

Comparativ cu luna septembrie 2023, ponderea salariaților care au avut salarii de 5 mii lei și mai mici s-a micșorat cu 9,2 puncte procentuale, iar ponderea salariaților cu salarii de peste 10 mii lei s-a mărit cu 8,6 puncte procentuale.

Figura 2. Repartizarea salariațilorconform mărimii salariului calculat
pentru luna septembrie, 2023-2024

Descarcă datele în format .xlsx

Repartizarea pe activități economice relevă o concentrare a angajaților cu salarii mai mici în activitățile:

  • activități de servicii administrative și activități de servicii suport, unde 17,4% din salariați au salarii de 5 mii lei, iar 18,1% au salarii între 5 și 6 mii lei;
  • tranzacții imobiliare, unde 12,4% din salariați au salarii de 5 mii lei, iar 16,5% – între 5 și 6 mii lei;
  • agricultură, silvicultură și pescuit, unde 11,6% din salariați au salarii de 5 mii lei, iar 21,7% – între 5 și 6 mii lei.

La polul opus, în grupa salariilor mai mari, se află salariații din activitățile:

  • informații și comunicații, unde 97,8% din salariați au salarii mai mari de 7 mii lei, inclusiv 76,9% au salarii mai mari de 15 mii lei;
  • activități financiare și de asigurări, unde 95,0% din salariați au salarii mai mari de 7 mii lei, inclusiv 66,6% au salarii mai mari de 15 mii lei;
  • administrație publică și apărare; asigurări sociale obligatorii, unde 88,3% din salariați au salarii mai mari de 7 mii lei, inclusiv 37,4% au salarii mai mari de 15 mii lei.

Figura 3. Repartizarea salariaților conform mărimii salariului calculat
pentru luna septembrie 2024, pe activități economice

Descarcă datele în format .xlsx

Anexă: 

6 tabele.

Note:

1 Informația este prezentată fără datele unităților din partea stângă a Nistrului și mun. Bender.
2 Datele includ salariații care au lucrat luna septembrie în întregime și ziua deplină la unitățile din sectorul real cu 4 și mai mulți salariați și toate instituțiile bugetare, indiferent de numărul de salariați.

Informații relevante:

mărimia salariului salarii salarii mari salarii mici salariul mediu salariul mediu lunar

Distribuie
  • Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER