Rezultatele implementării Proiectului UE și UNFPA de sprijin în desfășurarea RPL 2024 discutate în cadrul Comitetului de Coordonare

La 18 februarie, la sediul Biroului Național de Statistică (BNS), a avut loc ședința Comitetului de Coordonare a Proiectului „Sprijin pentru Biroul Național de Statistică pentru realizarea recensământului populației și locuințelor din 2024”, finanțat de Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova și Fondul ONU pentru Populație (UNFPA). La ședință au participat reprezentanți ai BNS, ai Delegației UE în Republica Moldova și ai UNFPA Moldova.

În cuvântul de salut, directorul general al BNS, Oleg Cara, a mulțumit Delegației UE și UNFPA Moldova, menționând că sprijinul Comisiei Europene și al UNFPA prin intermediul proiectului, precum și a altor parteneri de dezvoltare care au susținut RPL 2024 a avut o contribuție importantă pentru pregătirea și desfășurarea Recensământului Populației și Locuințelor (RPL) în bune condiții, facilitând utilizarea tehnicilor inovative de colectare a datelor, desfășurarea campaniei de comunicare, contribuind la o mai bună cuprindere a populației cu recensământ.

Totodată, directorul general al BNS a menționat necesitatea asistenței tehnice și pe viitor la prelucrarea, analiza și diseminarea datelor RPL, în special din partea experților internaționali.

Julda Kielyte, lider de echipă la Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova, a apreciat proiectul ca fiind unul de succes. Datorită bunei campanii de comunicare, s-a reușit un nivel mare de acoperire a populației în cadrul RPL. Fondurile alocate proiectului au fost utilizate foarte eficient, fapt pentru care Julda Kielyte a felicitat Biroul, mulțumind reprezentanților BNS pentru angajament, devotament, și pentru munca depusă.

„Comisia Europeană în continuare dorește să se asigure că BNS dispune de suficiente resurse, că se urmărește respectarea angajamentelor de reforme. Actualmente ne aflăm într-un proces de identificare a unor noi posibilități de a susține BNS” , a specificat Julda Kielyte.

Reprezentanta-adjunctă a UNFPA Moldova, Natalia Plugaru, a reiterat importanța succesului proiectului și a bunei desfășurări a RPL 2024 prin efortul comun al tuturor părților implicate, prin posibilitatea utilizării dispozitivelor digitale și acoperirea unui număr mare a populației. Natalia Plugaru și-a exprimat încrederea că proiectul va continua în condițiile cele mai bune, așa încât activitățile propuse în procesul de diseminare a datelor RPL să se desfășoare conform programului, iar datele RPL să fie înțelese și utilizate de toate instituțiile interesate.

Jan Demidovits-Mekelainen, manager de Program la Delegația UE în Republica Moldova, și-a exprimat satisfacția privind rezultatele pozitive ale proiectului și a reiterat că la etapa actuală se încearcă identificarea noilor platforme de continuare a asistenței.

În cadrul ședinței, au fost prezentate principalele realizări din cadrul proiectului, printre care pot fi menționate asistența în: implementarea aplicației de colectare a datelor pentru RPL 2024, configurat și implementat pentru a utiliza Sistemul Informațional Geografic (GIS); îmbunătățirea infrastructurii TIC pentru RPL, procurarea a 3000 de tablete; asistență pentru desfășurarea sesiunilor de instruire pentru personalul implicat în recensământ și a campaniei de comunicare ș.a.

În perioada viitoare, proiectul își propune să susțină și alte activități de recensământ ce vizează consultanță internațională și locală pentru procesarea, analiza și publicarea datelor recensământului, sprijin în dezvoltarea platformei de diseminare a recensământului, asistență în promovarea utilizării datelor prin elaborarea de analize tematice și note informative ș.a.

Amintim că, valoarea totală a bugetului proiectului este de 2 075 000 EUR: 2 000 000 EUR din partea UE și 75 000 EUR – din partea UNFPA. Obiectivul general al proiectului este îmbunătățirea capacității instituționale a BNS în pregătirea și efectuarea RPL 2024. Durata proiectului este: 2023 – 2025. Mai multe detalii despre proiect găsiți la rubrica Mai multe / Cooperare internațională / Proiecte / Proiecte în desfășurare / Sprijin pentru Biroul Național de Statistică în desfășurarea Recensământului populației și locuințelor 2024.


Distribuie
  • Au fost utile aceste informații?
    Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site
  • Da Nu

Vă rugăm să specificați de ce nu au fost aceste informații relevante pentru dvs.

Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site!

  • Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER