Schimb de experiență între oficiile europene de statistică privind desfășurarea activității în timpul pandemiei Covid-19
Schimb de experiență între oficiile europene de statistică privind desfășurarea activității
în timpul pandemiei Covid-19
Pandemia cauzată de virusul COVID-19 a avut un impact semnificativ asupra producției statistice. Oficiile naționale de statistică s-au confruntat cu numeroase provocări în desfășurarea activității, fiind necesare implementarea măsurilor pentru limitarea impactului pe termen lung și, totodată, desfășurarea activității în deplină siguranță.
Experiența Biroului Național de Statistică (BNS) în perioada de criză a fost împărtășită în cadrul sesiunii sprint cu tematica „Inovație, continuitate de afaceri și motivația personalului în timpul pandemiei”, organizată la data de 2 iunie curent, de către Direcția de Statistică a Comisiei Economice a Națiunilor Unite pentru Europa (UNECE). Evenimentul a avut drept scop analizarea inovației în activitățile oficiilor naționale de statistică drept răspuns la cererea de politici ajustată în pandemie.
În cadrul sesiunii, reprezentanții oficiilor naționale de statistică au făcut schimb de experiență privind măsurile întreprinse în vederea menținerii producției statistice și a personalului motivat în condiții de muncă dificile. De asemenea, participanții au pus în discuție impactul pandemiei asupra procesului de colectare a datelor, precum și inovațiile care au fost introduse și necesită a fi menținute în perioada post-criză.
Prezent la eveniment, directorul general al BNS, Oleg Cara, a declarat că: „Odată cu declararea stării de urgență pe teritoriul Republicii Moldova, Biroul Național de Statistică a rămas concentrat pe rezultate, urmărind în același timp situația epidemiologică din țară și respectând recomandările impuse de autorități”. În context, directorul general a vorbit despre măsurile întreprinse de BNS privind ajustarea procedurilor de lucru pe teren, implementarea metodelor de telelucru, extinderea aplicării noilor metode de colectare a datelor bazate pe culegerea de date prin internet și prin intermediul telefonului, utilizarea datelor complementare din registrele administrative etc., proces care este în continuă derulare.
În ceea ce privește inovația organizațională, Oleg Cara a subliniat: „Criza pandemică a provocat lipsuri importante, dar a contribuit și la implementarea de noi metode și proceduri. BNS utilizează diverse instrumente de comunicare corespunzătoare, în această perioadă fiind organizate întâlniri online cu regularitate, precum și conferințe video și audio frecvente, ateliere de lucru și instruiri.”
Printre inovațiile implementate în această perioadă de către BNS pot fi enumerate:
- lansarea modului suplimentar „Influența pandemiei COVID-19 asupra gospodăriei” la Cercetarea Bugetelor Gospodăriilor Casnice, care are drept scop colectarea informației statistice pentru evaluarea impactului pandemiei asupra gospodăriilor casnice;
- includerea întrebărilor suplimentare în cadrul Anchetei Forței de Muncă, legate de impactul pandemiei COVID-19;
- completarea comunicatelor de presă cu referințe suplimentare și link-uri legate de datele din alte țări pentru a facilita analiza și comparația internațională a datelor, totodată fiind extinse și explicațiile metodologice;
- realizarea într-un număr mai mare a produselor precum infograficele, pentru o mai bună vizualizare și înțelegere a statisticilor etc.
La momentul actual BNS este în proces de inițiere de noi parteneriate cu alte instituții pentru a spori capacitățile instituționale ale producătorilor și utilizatorilor de statistici oficiale și a facilita interpretarea și utilizarea statisticilor, dată fiind necesitatea statisticilor fiabile, oportune, coerente și integrate ca și răspuns cuprinzător și rapid la criză, dar și pentru a beneficia de noi surse de date și pentru a investi în infrastructură, oferind personalului posibilitatea de a lucra la distanță.
- Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER