Fondul ONU pentru Populație, cu suportul financiar al Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare, a donat echipament modern, și anume 200 tablete cu baterii externe, destinate colectării electronice de date în cadrul cercetărilor statistice în gospodăriile populației realizate de Biroul Național de Statistică.
Indicii preţurilor producţiei industriale
Biroul Național de Statistică relatează, că în luna septembrie 2020 prețurile producătorului în industrie au rămas la același nivel față de august curent, iar față de septembrie 2019 s-au majorat cu 2,0% și față de decembrie 2019 – cu 1,9%.
Ieri, 15 octombrie, Consiliul Național pentru Statistică, creat prin Hotărârea Guvernului nr.244 din 21.03.2018 cu privire la CNS, s-a convocat în prima sa ședință din anul curent. În cadrul ședinței au fost abordate câteva subiecte prioritare ce țin de realizările și provocările privind dezvoltarea Sistemului Statistic Național, și anume: Cu privire la realizarea Strategiei de Dezvoltare a Sistemului Statistic Național 2016-2020 și Activitatea BNS în condițiile pandemiei Covid-19.
Biroul Naţional de Statistică informează că, în luna august 2020 cu transportul public au fost transportați 4,3 mil. pasageri, cu 48,2% mai puţin ca în luna corespunzătoare din anul 2019. O scădere semnificativă a numărului de pasageri transportați s-a înregistrat atât în transportul aerian, rutier, cât și cel feroviar. Parcursul pasagerilor în luna de raport a constituit 212,0 mil. pasageri-km, fiind în descreştere cu 70,1% comparativ cu luna august 2019.
Biroul Naţional de Statistică informează, că în ianuarie-august 2020 exporturile de mărfuri au însumat 1,5 miliarde dolari SUA, volum inferior celui realizat în perioada corespunzătoare din anul 2019 cu 13,6%, iar importurile de mărfuri au constituit 3,3 miliarde dolari SUA, volum inferior celui realizat în perioada similară din anul 2019 cu 11,9%.
În scopul analizei impactului pandemiei COVID-19 asupra bunăstării populației țării, Biroul Național de Statistică, cu suportul partenerilor de dezvoltare, a elaborat și implementat începând cu trimestrul II al anului 2020 modulul “Influența pandemiei COVID19 asupra gospodăriei”, realizat în cadrul Cercetării Bugetelor Gospodăriilor Casnice.
Biroul Naţional de Statistică informează că în luna septembrie 2020 inflaţia anuală a constituit 2,32%, inclusiv la produse alimentare 5,91%, mărfuri nealimentare (-0,39%) și servicii prestate populaţiei 0,68%. Totodată, preţurile medii de consum în luna septembrie faţă de luna august 2020 s-au redus cu 0,26%.
Conducerea Biroului National de Statistică, reprezentanți ai Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, dar și experți ai proiectului finanțat de Uniunea Europeană „Asistență tehnică pentru sprijinirea Biroului Național de Statistică din Republica Moldova”, s-au întâlnit la 8 octombrie, curent, on-line, pentru a discuta despre mersul implementării proiectului ParStat: rezultate, așteptări și provocări ulterioare.
Cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice care este marcată anual, la 1 octombrie, Biroul Naţional de Statistică prezintă informaţia privind situaţia vârstnicilor, conform datelor disponibile - pentru anul 2019 și 2020 - cu privire la Covid-19.
În perioada 23-24 septembrie 2020, Directorul general al BNS, dl Oleg CARA, a participat la Seminarul de nivel înalt 2020 pentru conducerea de vârf a Oficiilor Naționale de Statistică din Țările din Europa de Est, Caucaz și Asia Centrală, eveniment on-line organizat și desfășurat de către Oficiul de Statistică al Uniunii Europene împreună cu Comisia Economică a Organizației Națiunilor Unite pentru Europa şi Asociația Europeană a Liberului Schimb.
Evenimente publice > Seminare şi conferinţe
În perioada 23-24 septembrie 2020, Directorul general al BNS, dl Oleg CARA, a participat la Seminarul de nivel înalt 2020 pentru conducerea de vârf a Oficiilor Naționale de Statistică din Țările din Europa de Est, Caucaz și Asia Centrală, eveniment on-line organizat și desfășurat de către Oficiul de Statistică al Uniunii Europene împreună cu Comisia Economică a Organizației Națiunilor Unite pentru Europa şi Asociația Europeană a Liberului Schimb.
Buletinul conţine date sub formă de tabele vizând principalii indicatori statistici în dinamică (pe ani, trimestre şi luni), ce caracterizează situaţia socială, economică şi demografică a ţării. Se prezintă informaţia vizând situaţia social-economică a ţărilor CSI.
Biroul Național de Statistică informează că în luna iulie 2020, producția industrială s-a micșorat față de luna corespunzătoare a anului precedent cu 2,4%. Reducerea producției a fost cauzată de descreșteri în industria prelucrătoare (-3,7%). Totodată, s-au înregistrat creșteri în industria extractivă (+15,7%) și la producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat (+5,9%), atenuând scăderea producției pe total industrie cu respectiv 0,5% și 0,4%.
La data de 15 septembrie curent, directorul general al Biroului Național de Statistică (BNS), dl Oleg Cara, a avut prima discuție cu conducerea Fondului Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA) în Moldova.
Indicii preţurilor producţiei industriale
Biroul Național de Statistică relatează, că în luna august 2020 prețurile producătorului în industrie s-au majorat față de iulie curent cu 0,2%, față de august 2019 – cu 2,1% și față de decembrie 2019 – cu 1,9%.
Biroul Naţional de Statistică informează că, în semestrul I 2020, mărimea minimului de existenţă a constituit în medie pe lună pentru o persoană 2082,7 lei, fiind în creştere faţă de semestrul I 2019 cu 2,7%.
Biroul Național de Statistică informează că, exporturile de mărfuri realizate în luna iulie 2020 s-au cifrat la 209,2 milioane dolari SUA, cu 10,3% mai mult, față de luna iunie 2020 și cu 5,0% mai puțin, comparativ cu luna iulie 2019.
Biroul Național de Statistică informează că Produsul Intern Brut (PIB), estimat pentru trimestrul II 2020, în valoare nominală a însumat 44629 mil. lei prețuri curente de piață. Comparativ cu trimestrul II 2019, PIB a scăzut cu 14,0% pe seria brută și cu 11,5% pe seria ajustată sezonier. Față de trimestrul I 2020 PIB s-a diminuat cu 7,0% pe seria ajustată sezonier.
Biroul Naţional de Statistică informează că, în luna iulie 2020 cu transportul public au fost transportați 4,2 mil. pasageri, cu 48,3% mai puţin ca în luna corespunzătoare din anul 2019. O scădere semnificativă a numărului de pasageri transportați s-a înregistrat atât în transportul aerian (-89,1%), rutier (-47,4%), cât și cel feroviar (-45,0%). Parcursul pasagerilor în luna de raport a constituit 177,9 mil. pasageri-km, fiind în descreştere cu 72,2% comparativ cu luna iulie 2019.
Biroul Naţional de Statistică informează că în luna august 2020 inflaţia anuală a constituit 3,45%, inclusiv la produse alimentare 7,59%, mărfuri nealimentare și servicii prestate populaţiei 2,13%. Totodată, indicele preţurilor de consum în luna august faţă de luna iulie 2020 a constituit 99,22%.
Domnul Oleg Cara a fost numit în funcția de Director General al Biroului Naţional de Statistică prin Dispoziția Guvernului nr. 127-d din 31 iulie 2020, în conformitate cu prevederile Legii nr.93/2017 cu privire la statistica oficială.
Ediţia dată conţine informaţii statistice privind situaţia economică, socială şi demografică a municipiului Chişinău. Publicaţia conţine indicatori statistici vizând: situaţia demografică, piața muncii, sănătate, turism, infracţiuni, agricultura, industria, investiţiile în active imobilizate, construcţii, transporturile.
Conform rezultatelor Anchetei forței de muncă, în trimestrul II 2020, forța de muncă a Republicii Moldova, care include populația ocupată plus șomerii, a constituit 857,7 mii persoane, fiind în descreștere cu 9,0% față de trimestrul II 2019.
„Aspecte privind nivelul de trai al populaţiei în 2019” este o publicaţie statistică anuală, ce conţine informaţie privind nivelul de bunăstare al populaţiei şi în special, a veniturilor, cheltuielilor, condiţiilor de trai, posedarea mărfurilor de folosinţă îndelungată, consumului în gospodărie etc.
Câștigul salarial și costul forței de muncă
Biroul Național de Statistică informează că, în trimestrul II 2020, câștigul salarial mediu lunar nominal brut a fost de 7849,0 lei, fiind în creștere cu 7,5% față de trimestrul II 2019 și cu 2,8% față de trimestrul precedent.
Numărul salariaților și locurile vacante
Biroul Național de Statistică informează că, în trimestrul II 2020, câștigul salarial mediu lunar nominal brut a fost de 7849,0 lei, fiind în creștere cu 7,5% față de trimestrul II 2019 și cu 2,8% față de trimestrul precedent.
Biroul Naţional de Statistică informează că, în ianuarie-iunie 2020 au fost realizate investiţii în active imobilizate în valoare de 7,9 miliarde lei, cu 14,9% mai puțin faţă de nivelul înregistrat în aceeași perioadă a anului 2019.
Culegerea conţine informaţii statistice privind piaţa forţei de muncă în Republica Moldova în anul 2019, în comparaţie cu un şir de ani precedenţi. Sunt prezentate informaţii referitoare la populaţia economic activă, ocupată şi în şomaj, pe activităţi, grupe de vârstă, sex, medii, nivelul de instruire etc.