Indicii preţurilor producţiei industriale
Preţurile producţiei industriale în Republica Moldova în luna mai 2008 au marcat faţă de luna aprilie curent o creştere de circa 1,6%
Volumul producţiei, consumul intermediar, valoarea adăugată brută, consumul final al gospodăriilor, formarea brută de capital...
În a.2007 întreprinderile şi organizaţiile din contul tuturor surselor de finanţare au realizat investiţii în capital fix în valoare de 15180,5 mil. lei (în preţuri curente). Comparativ cu anul 2006 acest volum s-a majorat cu 20,7% (în preţuri comparabile). Volumul investiţiilor în capital fix în medie pe locuitor a constituit 4,2 mii lei.
Preţurile de consum în mai, în comparaţie cu aprilie 2008, au crescut cu 1,5 % …
Evoluţia comerţului, exporturile şi importurile de mărfuri, balanţa comercială, gradul de acoperire a importurilor cu exporturi
Numărul populaţiei stabile al Republicii Moldova la 1ianuarie 2008 a constituit 3572,7 mii persoane, din care 1476,1 mii (41,3%) – populaţia urbană şi 2096,6 mii (58,7%) – cea rurală. Repartizarea populaţiei după sexe se prezintă astfel: 51,9% – femei şi 48,1% – bărbaţi.
Biroul Naţional de Statistică aduce la cunoştinţa publicului larg apariţia Buletinului statistic trimestrial, ianuarie-martie 2008", disponibil doar în format electronic.
Evoluţia numărului întreprinderilor mici şi mijlocii; situaţia financiară a întreprinderilor mici şi mijlocii
În trimestrul I 2008 populaţia economic activă (populaţia ocupată plus şomerii) a Republicii Moldova a constituit circa 1221 mii persoane. Disparităţi importante pe sexe în cadrul persoanelor active nu s-au înregistrat: numărul bărbaţilor a fost practic egal cu cel al femeilor. Ponderea populaţiei rurale a fost mai mare faţă de cea a populaţiei urbane (53,2% şi, respectiv 46,8%).
Cu prilejul Zilei internaţionale a copiilor, 1 iunie, Biroul Naţional de Statistică (BNS) informează publicul larg despre apariţia noii ediţii a culegerii statistice „Copiii Moldovei”, editată cu suportul financiar al reprezentanţei UNICEF în Republica Moldova. Conţinutul cuprins în publicaţie este structurat în 9 capitole care întrunesc date statistice cu referire la aspectul demografic, ocrotirea sănătăţii, educaţia, cultura, cultura şi sportul, protecţia socială, familia şi copilul, criminalitatea juvenilă etc.
În ianuarie-aprilie 2008 întreprinderile industriale de toate formele de proprietate au fabricat producţie în valoare de 8966,62 mil. lei în preţuri curente. Indicele volumului producţiei industriale faţă de ianuarie-aprilie 2007 a constituit 107,2% în preţuri comparabile3, iar în luna aprilie curent faţă de aprilie 2007 acest indice a marcat 106,3%.
Sub acest generic la Biroul Naţional de Statistică a avut loc conferinţă, cu suport din partea proiectului DFID/ISAS.Obţinerea datelor relevante şi autentice în scopul satisfacerii integrale a cerinţelor informaţionale ale societăţii necesită perfecţionarea continuă a statisticii.
Preţurile de consum în aprilie, în comparaţie cu martie 2008, au crescut cu 1,6 % ...
În ianuarie-martie 2008 întreprinderile industriale de toate formele de proprietate au fabricat producţie în valoare de 6694,82 mil. lei în preţuri curente. Indicele volumului producţiei industriale faţă de ianuarie-martie 2007 a constituit 107,7% în preţuri comparabile3, iar în luna martie faţă de martie 2007 acest indice a marcat 104,7%.
Indicii preţurilor în construcţii
Preţurile la lucrările de construcţii-montaj în trimestrul I anul 2008 au crescut cu 20,3 % faţă de perioada respectivă a anului precedent.