Biroul Naţional de Statistică comunică datele preliminare vizînd activitatea investiţională în anul 2008. În anul 2008 întreprinderile şi organizaţiile din contul tuturor surselor de finanţare au realizat investiţii în capital fix în valoare de circa 17710 mil. lei, înregistrînd o creştere de 0,4 % (în preţuri comparabile) faţă de anul 2007.
Biroul Naţional de Statistică comunică datele preliminare vizînd construcţia locuinţelor în anul 2008. În anul 2008 din contul tuturor surselor de finanţare au fost date în folosinţă 6152 apartamente cu suprafaţa totală de 623,2 mii m2, ceea ce a constituit 111,7% faţă de perioada respectivă a anului precedent. Construcţia de locuinţe a fost realizată, în principal, de agenţii economici din sectorul nestatal ale economiei naţionale, constituind 82,5% din volumul total al caselor de locuit date în folosinţă.
Biroul Naţional de Statistică anunţă despre apariţia publicaţiei statistice "Comerţul exterior al Republicii Moldova, ediţia 2008". Publicaţia conţine serii de date statistice de sinteză pe anii 2006-2007, referitoare la export, import, balanţa comercială în ansamblu, pe continente, ţări, grupe de ţări, pe grupuri de mărfuri conform Nomenclatorului mărfurilor, Clasificatorului Standard de Comerţ Internaţional şi Marilor Categorii Economice, precum şi pe ţări-grupuri de mărfuri.Publicaţia este disponibilă şi pe CD-ROM si cuprinde serii de date pentru anii 2001-2007 (în formatul Excel).
Biroul Naţional de Statistică prezintă datele pe transport pentru anul 2008. În anul 2008 întreprinderile de transport feroviar, auto, fluvial şi aerian au transportat 16163,7 mii tone de mărfuri, sau 95,2% din volumul realizat în anul 2007. Diminuarea volumelor de mărfuri transportate s-a înregistrat în transportul feroviar (-7,2%), aerian (-17,0%) şi auto (- 0,1%), în timp ce în transportul fluvial acesta s-a majorat cu 21,3%.
Biroul Naţional de Statistică aduce la cunoştinţa publicului larg apariţia publicaţiei electronice "Balanţa energetică a Republicii Moldova, ediţia 2008". Această lucrare cuprinde informaţii detaliate privind crearea resurselor primare şi totale de energie, distribuţia şi consumurile energiei finale pe principalele activităţi economice şi ramuri ale industriei, cît şi caracteristica utilajului energetic: puterea instalată a centralelor electrice, consumul de combustibil pentru producerea energiei electrice şi energiei termice. Ediţia conţine serii de date statistice pentru anii 2000-2007.
Biroul Naţional de Statistică anunţă că, producţia agricolă în gospodăriile de toate categoriile în anul 2008, conform estimărilor preliminare, a constituit în preţuri curente circa 16,4 miliarde lei, înregistrînd 131,9% în preţuri comparabile faţă de anul 2007. Majorarea producţiei globale agricole a fost determinată de creşterea esenţială a producţiei vegetale - cu 69,0%, producţia animalieră marcînd o descreştere cu 19,6% faţă de anul precedent.
Biroul Naţional de Statistică informează că, în perioada ianuarie-decembrie 2008 întreprinderile industriale de toate formele de proprietate au fabricat producţie în valoare de 29654,62 mil. lei în preţuri curente. Indicele volumului producţiei industriale faţă de ianuarie-decembrie 2007 a constituit 100,7% în preţuri comparabile. În luna decembrie curent faţă de decembrie 2007 acest indice a marcat 95,5%.
Biroul Naţional de Statistică anunţă despre apariţia publicaţiei statistice "Rezultatele anchetei structurale în întreprinderi". Publicaţia prezintă rezultatele activităţii întreprinderilor (inclusiv mici şi mijlocii) obţinute în urma prelucrării datelor Anchetei structurale în anul 2007, realizată prin metoda cercetărilor prin sondaj. Ancheta structurală conţine o totalitate de indicatori, prin intermediul cărora se caracterizează întregul sistem productiv şi comercial al întreprinderii. În publicaţie sînt prezentate tabele analitice cu indicatori economici principali, inclusiv pe tipuri de activităţi, forme de proprietate şi talia întreprinderii.
Biroul Naţional de Statistică informează despre editarea publicaţiei statistice "Aspecte privind nivelul de trai al populaţiei". Publicaţia conţine informaţii privind principalele aspecte social-economice ce caracterizează nivelul de bunăstare a populaţiei, în special, veniturile, cheltuielile, condiţiile de trai, posedarea mărfurilor de folosinţă îndelungată, consumul în gospodărie etc. Informaţia se prezintă în baza rezultatelor Cercetării bugetelor gospodăriilor casnice pentru anul 2007. Pentru indicatorii de bază sînt expuse precizări metodologice.
Indicii preţurilor producţiei industriale
Biroul Naţional de Statistică anunţă datele privind evoluţia indicilor preţurilor producţiei industriale în Republica Moldova în luna decembrie 2008. În luna decembrie 2008 preţurile în industrie în ansamblu s-au diminuat fată de noiembrie curent cu 0,3%. În comparaţie cu decembrie 2007 indicele preţurilor producţiei industriale s-a majorat cu 3,4%.
Importurile din luna noiembrie 2008 au fost inferioare celor din luna octombrie 2008 şi superioare celor din luna noiembrie 2007, în timp ce exporturile s-au redus faţă de ambele perioade. Diminuarea a fost influenţată, cu precădere, de consecinţele crizei financiare mondiale, care s-au răsfrînt negativ asupra schimburilor comerciale ale Republicii Moldova. Exporturile de mărfuri în luna noiembrie 2008 s-au cifrat la 123,7 mil. dolari SUA, cu 17,7% mai puţin faţă de luna precedentă şi cu 16,8% - comparativ cu luna noiembrie 2007. În ianuarie-noiembrie 2008 exporturile au totalizat 1477,1 mil. dolari SUA, volum superior celui înregistrat în perioada corespunzătoare din anul 2007 cu 21,6%.
Biroul Naţional de Statistică comunică datele vizînd indicele preţurilor de consum (nivelul inflaţiei) în luna decembrie 2008. În decembrie 2008 preţurile medii de consum au scăzut în comparaţie cu preţurile din luna noiembrie 2008 cu 0,2 la sută, fiind influenţate de descreşterea preţurilor la produsele nealimentare – cu 1,3 la sută, precum şi de creşterea tarifelor pentru prestarea serviciilor populaţiei – cu 1,2 la sută, preţurile medii la produsele alimentare au rămas la nivelul lunii noiembrie.
Indicii preţurilor în construcţii
Biroul Naţional de Statistică comunică că preţurile la lucrările de construcţii-montaj în trimestrul IV 2008 au crescut cu 4,6 % faţă de trimestrul III 2008 şi cu 19,2% faţă de perioada respectivă a anului precedent.
Elevi în învăţămîntul secundar profesional. La începutul anului de studii 2008/09, reţeaua învăţămîntului secundar profesional cuprindea 75 unităţi, dintre care 2 unităţi (şcoli de meserii) aparţineau sectorului nestatal. Reţeaua unităţilor din învăţămîntul secundar profesional a fost formată din 23 şcoli de meserii (inclusiv 6 unităţi pe lîngă instituţiile penitenciare), 50 şcoli profesionale şi 2 licee profesionale.
Biroul Naţional de Statistică anunţă despre editarea publicaţiei "Anuarul Statistic al Republicii Moldova, ediţia 2008". Anuarul Statistic conţine cele mai importante date privind dezvoltarea social-economică şidemografică a ţării în perioada 2000-2007.
Câștigul salarial și costul forței de muncă
Biroul Naţional de Statistică comunică datele privind remunerarea salariaţilor în ianuarie-noiembrie 2008. În ianuarie-noiembrie 2008 salariul mediu lunar al unui lucrător din economia naţională a constituit 2489,5 lei şi s-a mărit faţă de perioada similară a anului precedent cu 24%. Salariul real în aceiaşi perioadă de timp s-a majorat cu 9%. În sfera bugetară salariul mediu a constituit 1939,1 lei şi a crescut faţă de aceiaşi perioada a anului trecut cu 21%, în sectorul real al economiei –2775,3 lei şi a crescut cu 25 la sută fata de perioada similară a anului precedent.
Biroul Naţional de Statistică aduce la cunoştinţă publicului larg că mărimea minimului de existenţă în trimestrul III 2008 a constituit în medie pe o persoană 1245,8 lei. Valoarea minimului de existenţă este determinată atât de nivelul preţurilor la produsele alimentare incluse în coşul alimentar, cât şi de ponderea cheltuielilor ce revine coşului nealimentar (costul produselor nealimentare şi serviciilor), care este determinată în baza structurii reale a cheltuielilor de consum ale populaţiei conform datelor Cercetării Bugetelor Gospodăriilor Casnice. Valoarea minimului de existenţă este calculată în baza Regulamentului „Cu privire la modul de calculare a minimului de existenţă”, aprobat prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.902, din 28 august 2000.
Biroul Naţional de Statistică informează despre editarea culegerii statistice "Populaţia şi procesele demografice în Republica Moldova, ediţia 2008". Culegerea conţine date statistice despre împărţirea administrativ-teritorială a ţării şi serii de date statistice cu privire la numărul şi structura demografică a populaţiei, precum şi la mişcarea ei naturală (născuţi, decedaţi, căsătorii, divorţuri) şi migratorie (internaţională) în anii 2001-2007.
Biroul Naţional de Statistică informează că în ianuarie-noiembrie 2008 întreprinderile industriale de toate formele de proprietate au fabricat producţie în valoare de 27023,0 mil. lei în preţuri curente. Indicele volumului producţiei industriale faţă de ianuarie-noiembrie 2007 a constituit 101,2% în preţuri comparabile. În luna noiembrie curent faţă de noiembrie 2007 acest indice a marcat 94,9%.
Biroul Naţional de Statistică anunţă că, în ianuarie-noiembrie 2008 întreprinderile de transport feroviar, auto, fluvial şi aerian au transportat 15428,5 mii tone de mărfuri, sau 99,9% din volumul realizat în perioada corespunzătoare din anul 2007. Diminuarea volumelor de mărfuri transportate s-a înregistrat în transportul feroviar (-1,7%) şi aerian (-15,8%), în timp ce în transportul auto şi fluvial acestea s-au majorat respectiv, cu 3,3% şi 17,8%.
Indicii preţurilor producţiei industriale
Biroul Naţional de Statistică informează că în luna noiembrie 2008 preţurile în industrie în ansamblu s-au diminuat fată de octombrie curent cu 2,4%. În comparaţie cu decembrie 2007 indicele preţurilor producţiei industriale s-a majorat cu 3,7%, iar faţă de noiembrie 2007 – cu 2,9%.
Biroul Naţional de Statistică comunică datele privind produsul intern brut pentru ianuarie-septembrie 2008.În ianuarie-septembrie 2008 produsul intern brut în valoare nominală de 47149 mil.lei, preţuri curente de piaţă, a depăşit în termeni reali cu 7,6% realizările perioadei respective a anului precedent.
Biroul Naţional de Statistică aduce la cunoştinţa publicului larg apariţia "Buletinului statistic trimestrial, ianuarie-septembrie 2008". Buletinul conţine date sub formă de tabele vizînd principalii indicatori statistici în dinamică (pe ani, trimestre şi luni), ce caracterizează situaţia socială, economică şi demografică a ţării.
Biroul Naţional de Statistică informează că în luna octombrie 2008 exporturile şi importurile Republicii Moldova s-au situat sub nivelul lunii precedente, ce a influenţat, dar nu a schimbat radical tendinţa de dezvoltare a comerţului exterior în ianuarie-octombrie 2008.
Biroul Naţional de Statistică comunică datele vizînd indicele preţurilor de consum (nivelul inflaţiei) în luna noiembrie 2008. În noiembrie 2008 preţurile medii de consum au rămas la nivelul preţurilor din luna octombrie 2008, fiind influenţate de descreşterea preţurilor la produsele nealimentare – cu 0,6 la sută, precum şi de creşterea tarifelor pentru prestarea serviciilor populaţiei – cu 1,1 la sută, preţurile medii la produsele alimentare au rămas la nivelul lunii octombrie.
Câștigul salarial și costul forței de muncă
Biroul Naţional de Statistică anunţă datele referitoare la remunerarea salariaţilor în perioada ianuarie-octombrie 2008. În perioada ianuarie-octombrie 2008 salariul mediu lunar al unui lucrător din economia naţională a constituit 2474,9 lei şi s-a mărit faţă de perioada similară a anului precedent cu 24%. Salariul real în aceiaşi perioadă de timp s-a majorat cu 9%. În sfera bugetară salariul mediu a constituit 1917,1 lei şi a crescut faţă de aceiaşi perioada a anului trecut cu 21%, în sectorul real al economiei –2764,3 lei şi a crescut cu 25 la sută fata de perioada similară a anului precedent.
Biroul Naţional de Statistică prezintă datele referitoare la activitatea turistică a agenţiilor de turism şi turoperatorilor în ianuarie-septembrie 2008. În ianuarie-septembrie 2008 agenţiile de turism şi turoperatorii au acordat servicii de turism la 112,8 mii turişti şi excursionişti, cu 3,0% mai puţin decît în perioada similară din anul 2007. Reducerea a fost determinată de micşorarea numărului de turişti şi excursionişti participanţi la turismul intern (-8,0%) şi turismul emiţător (-0,7%). Totodată, turismul receptor a înregistrat o creştere moderată de circa 0,5%.
Forţa de muncă și câștigul salarial > Ocupare și șomaj
Biroul Naţional de Statistică comunică datele referitoare la forţa de muncă în Republica Moldova în trimestrul III 2008. În trimestrul III 2008 populaţia economic activă (populaţia ocupată plus şomerii) a Republicii Moldova a constituit circa 1359 mii persoane, menţinându-se practic la nivelul trim. III 2007. Disparităţi importante pe sexe în cadrul persoanelor active nu s-au înregistrat: numărul bărbaţilor a fost doar cu 1% mai mare decât cel al femeilor. Ponderea populaţiei rurale a fost mai mare faţă de cea a populaţiei urbane (56,5% şi, respectiv 43,5%).