Sistemul GIS pentru prezentarea rezultatelor recensământului

Sistemul GIS pentru prezentarea rezultatelor recensământului

În perioada 16 - 20 ianuarie 2017, în cadrul Biroului Naţional de Statistică (BNS) s-a aflat în misiune expertul UNFPA, Roberto Bianchini, care a acordat suport personalului BNS în vederea utilizării sistemului informaţional geografic (GIS) pentru diseminarea rezultatelor Recensământului Populaţiei şi al Locuinţelor din 2014 (RPL 2014).

Astfel, au fost stabilite standardele pentru analiza şi diseminarea datelor, folosind produsele GIS, şi au fost elaborate hărţi model (șabloane) pentru comunicarea şi diseminarea datelor RPL 2014 într-o manieră atractivă pentru utilizatori. De asemenea, la 19 ianuarie a avut loc un training cu personalul BNS și reprezentantul UNFPA, în cadrul căruia expertul a prezentat experiența altor țări în utilizarea tehnologiilor GIS în analiza și diseminarea rezultatelor recensămintelor, standardele existente la nivel internațional în domeniul cartografierii rezultatelor recensămintelor, precum și rezultatele obținute până acum în cadrul BNS.

Un alt subiect abordat pe parcursul misiunii a fost cel referitor la necesitatea elaborării unei baze de sondaj de tip Master în baza datelor RPL 2014, care va fi  utilizată ulterior pentru eșantionare în domeniul gospodăriilor casnice.

Pe parcursul ultimei zile de lucru a avut loc o ședință de lucru comună cu reprezentanții proiectului UE STATREG și cu conducerea BNS, în cadrul căreia s-a discutat despre necesitatea creării unor produse cartografice în baza datelor RPL 2014 Acestea vor reflecta necesitățile de date pentru elaborarea de politici în domeniul dezvoltării regionale.


Distribuie
  • Au fost utile aceste informații?
    Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site
  • Da Nu

Vă rugăm să specificați de ce nu au fost aceste informații relevante pentru dvs.

Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site!

  • Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER