Situaţia copiilor în Republica Moldova în anul 2010¹

Biroul Naţional de Statistică prezintă informaţia privind situaţia copiilor în anul 2010.

Situaţia demografică

La 1 ianuarie 2011 numărul populaţiei stabile în Republica Moldova a constituit 3560,4 mii persoane, din care 745,6 mii persoane sau fiecare a cincia persoană este în vîrstă de pînă la 18 ani.

Numărul născuţilor-vii în anul 2010 a fost de 40,5 mii persoane sau cu 329 persoane (0,8%) mai puţin faţă de anul precedent. Rata natalităţii a rămas neschimbată şi a constituit 11,4 născuţi-vii la 1000 locuitori. Nivelul natalităţii în localităţile rurale este la un nivel mai înalt decît în localităţile urbane, fiind respectiv de 12,2‰ şi 10,2‰. Mai mult de jumătate (51,3%) din numărul copiilor născuţi-vii au fost băieţi, rata de masculinitate fiind de 12,1‰ (vezi anexa, tabelul 2).

Majoritatea copiilor (99,6%) s-au născut în unităţile sanitare cu asistenţă medicală. În funcţie de greutate la naştere, constatăm că 94,6% din născuţii-vii au avut peste 2500 grame. Cei mai mulţi copii (96,9%) s-au născut după o durată a sarcinii de peste 35 săptămîni.

Vîrsta medie a mamei la prima naştere este de 23,5 ani. De regulă, femeile din mediul rural nasc la o vîrstă mai mică comparativ cu cele din mediul urban, respectiv la 22,7 şi 24,8 ani. Distribuţia născuţilor-vii după grupa de vîrstă a mamei, evocă concentrarea acestora pînă la vîrsta de 30 ani (77% din total naşteri). Totodată, în anul 2010 s-a păstrat tendinţa de scădere a ponderii naşterilor la femeile în vîrstă de pînă la 20 ani – 9,4% din numărul total al născuţilor-vii, faţă de 9,9% în 2009 (10,5 % - în 2008).

Nivelul natalităţii extraconjugale rămîne a fi înalt, ponderea copiilor născuţi în afara căsătoriei fiind de 22,4%. Din totalul născuţilor-vii, 30,0 mii (74,2%) revin mamelor care sînt la prima căsătorie, iar fiecare al doilea copil a fost născut în primii doi ani de căsătorie.

Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărîrea judecătorească a constituit 11,5 mii cazuri sau cu 3,2% mai puţin faţă de anul 2009. În medie la 1000 locuitori revin 3,2 divorţuri. Căsătoriile desfăcute în cazul cuplurilor cu copii minori au reprezentat 30,0% din total divorţuri, iar numărul copiilor minori afectaţi de desfacerea căsătoriei a fost de 4,7 mii persoane.

O problemă rămîne a fi mortalitatea copiilor, inclusiv cea infantilă. Numărul copiilor decedaţi în vîrstă de pînă la 1 an în anul 2010 a constituit 476 copii, iar rata mortalităţii infantile fiind de 11,7 decedaţi sub un an la 1000 născuţi-vii.

Principalele cauze de deces ale copiilor în vîrstă sub 1 an sînt stările ce apar în perioada perinatală - 39,9% din total copii decedaţi în vîrstă sub 1 an, malformaţiile congenitale, deformaţiile şi anomaliile cromozomiale - 29,4%, bolile aparatului respirator - 13,4%, accidentele, intoxicaţiile şi traumele - 6,5%.

Figura 1.Cauze de deces pentru copiii în vîrstă de pînă la 1 an, 2010

În anul 2010 numărul copiilor decedaţi în vîrstă de 1-14 ani a constituit 35,2 persoane la 100 mii copii de vîrsta respectivă. Mortalitatea copiilor în această categorie de vîrstă se caracterizează prin preponderenţa accidentelor, intoxicaţiilor şi traumelor - 45,3%, după care urmează tumorile maligne - 20,5%, malformaţiilor congenitale - 10,5% şi bolile aparatului respirator - 6,4%.

Morbiditatea copiilor

Pe parcursul anului 2010 în sistemul de sănătate au activat 438 medici pediatri sau 5,9 medici la 10 mii copii în vîrstă de 0-17 ani. Practic fiecare al şaselea copil în vîrstă de pînă la 18 ani a fost internat în una din instituţiile spitaliceşti.

Tabelul 1.Asigurarea medicală a copiilor, 2006-2010

În primul an de viaţă copiii cel mai mult suferă de boli ale aparatului respirator (725 cazuri la 1000 copii), anemie (237 cazuri la 1000 copii), patologii perinatale (151 cazuri la 1000 copii) şi boli ale sistemului nervos (104 cazuri la 1000 copii).

Figura 2. Morbiditatea copiilor în primul an de viaţă, la 1000 copii, 2006-2010

În anul 2010 morbiditatea generală a copiilor (0-17 ani) se caracterizează prin predominarea bolilor aparatului respirator (296 cazuri la 1000 persoane), bolilor infecţioase şi parazitare (63 cazuri la 1000 persoane), bolilor sistemului nervos (35 cazuri la 1000 persoane), aparatului digestiv (27 cazuri la 1000 persoane), bolilor pielii şi ţesutului celular subcutanat (42 cazuri la 1000 persoane) şi a afecţiunilor sîngelui şi organelor hematopoietice (24 cazuri la 1000 persoane) (vezi anexa, tabelul 9).

În medie la 100 mii copii revin 1617 cazuri de infecţii intestinale acute, 2172 cazuri de enterobioză, 505 cazuri de ascaridoză. Totodată, se înregistrează mai puţin cazuri pentru dizenteria bacteriană, scarlatină, trichocefaloză şi hepatita virotică (B).

Tabelul 2. Morbiditatea copiilor în vîrstă de 0-17 ani de unele boli infecţioase, 2007-2010

Anual peste 65 copii sînt înregistraţi cu morbidităţi de tumori maligne. Majoritatea cazurilor de îmbolnăviri ţin de ţesutul limfoid, urmate de cele ale creierului şi ale altor părţi ale sistemului nervos central. În anul 2010 la 100 mii copii în vîrstă de 0-17 ani în medie revin 9,9 cazuri noi de bolnavi cu tumori maligne.

Tabelul 3. Morbiditatea copiilor de tumori maligne pe grupe de vîrstă şi sex, 2008-2010

Pe parcursul anului 2010 s-au înregistrat unele tendinţe de majorare a incidenţei maladiilor transmise pe cale sexuală, precum sifilisul şi triсhomoniaza. La 100 mii copii în vîrstă de pînă la 14 ani au revenit în medie cîte 5,0 cazuri de sifilis, 3,6 cazuri de infecţii ano-genitale prin virusul herpetic, 2,0 cazuri de gonoree şi 3,0 cazuri de trihomoniază (vezi anexa, tabelul 11). Totodată, la 100 mii copii în vîrstă de 15-17 ani revin respectiv 74 cazuri de sifilis, 29 cazuri de gonoree şi 229 cazuri de trihomoniază.

Numărul copiilor în vîrstă de pînă la 17 ani purtători a virusului imunodeficienţei umane (HIV) a constituit 11 persoane sau cu 3 cazuri mai mult comparativ cu anul 2009. Pe parcursul anului au fost depistaţi 2 copii infectaţi HIV care au făcut maladia SIDA.

Incidenţa prin maladii psihice la copii în vîrstă de pînă la 18 ani se caracterizează prin predominarea tulburărilor mintale cu caracter nepsihotic (517 cazuri la 100 mii copii) şi retard mintal (112 cazuri la 100 mii copii). După asistenţă consultativ-curativă s-au adresat în anul 2010 - 886 copii (vezi anexa, tabelul 12).

Incidenţa tuberculozei active în anul 2010 a constituit 25 cazuri noi la 100 mii copii în vîrstă de 0-17 ani. Riscul îmbolnăvirii de tuberculoză este mai mare pentru copiii în vîrstă de 5-14 ani, practic fiecare al patrulea caz nou de tuberculoză a fost înregistrat pentru această grupă de vîrstă.

Tabelul 4. Morbiditatea copiilor de tuberculoză activă pe grupe de vîrstă şi sexe, 2008-2010

În anul 2010 examenelor de profilaxie au fost supuşi 680,6 mii copii în vîrstă de 0-17 ani sau cu 11,6 mii persoane mai puţin comparativ cu anul precedent. Astfel, la 1000 copii examinaţi, 17,8 persoane suferă de acuitate vizuală scăzută, 9,2 sînt cu întîrzieri în dezvoltarea fizică, 7,3 au dereglări de ţinută, 5,1 suferă de defecte de vorbire, 5,9 de scolioză şi 2,0 au acuitate auditivă scăzută. Paralel cu aceasta, 45,9% din total copii au fost supuşi controlului profilactic a cavităţii bucale, în baza căruia s-a constatat că fiecare al treilea copil necesită asanare, din care 73,7% au fost asanaţi.

Invaliditatea copiilor în vîrstă de pînă la 18 ani se caracterizează prin creşterea numărului de cazuri de la 18,8 la 1000 copii de vîrsta respectivă în 2005 pînă la 20,0 cazuri la 1000 copii în 2010. Principalele cauze ale invalidităţii copiilor sînt: tulburările mintale şi de comportament (4,1 cazuri la 1000 copii), bolile sistemului nervos (4,0 cazuri la 1000 copii), malformaţiile congenitale şi anomaliile cromozomiale (5,5 cazuri la 1000 copii) (vezi anexa, tabelul 15).

Educaţia

În învăţămîntul primar şi secundar general în anul de studii 2010/2011 au fost cuprinşi 396,5 mii elevi, sau cu 4,6% mai puţin comparativ cu anul de studii anterior. Din numărul total de copii, 41,5% studiau în mediul urban, iar 58,5% – în mediul rural.

Tabelul 5. Elevi în instituţii de învăţămînt primar şi secundar general pe medii (mii persoane)

Din totalul elevilor cuprinşi în învăţămîntul primar şi secundar general, 140,5 mii (35,4%) reprezintă elevii din învăţămîntul primar, 193,3 mii (48,8%) – elevii din învăţămîntul gimnazial şi 62,7 mii (15,8%) elevi care au urmat cursurile de studii liceale.

În perioada anilor 2000-2010 rata elev/profesor s-a micşorat de la 15 pînă la 11 persoane. În învăţămîntul primar în medie la un profesor revin 16 copii, în învăţămîntul gimnazial - 9 copii, iar în liceal - 12 copii. Numărul mediu de elevi în clasă s-a redus pînă la 19 persoane faţă de 23 persoane în anul 2000/2001. Numărul de elevi la 10 mii locuitori a constituit 1114 elevi faţă de 1166 în anul de studii 2009/2010 şi 1737 elevi în anul 2000/2001.

Figura 3. Elevi în învăţămîntul primar şi secundar general la 10 mii locuitori

La începutul anului de studii 2010/2011 în clasele I au fost înscrişi circa 35 mii copii, înregistrînd o diminuare cu 11,8% comparativ cu anul de studii 2005/2006. Ponderea copiilor înscrişi pentru prima dată în clasa I, care au fost încadraţi în programe de educaţie preşcolară a constituit 97,7%, faţă de 91,5% în anul de studii 2009/2010.

În anul 2010 numărul absolvenţilor din învăţământul gimnazial a fost de 45,7 mii elevi, din care 22,2 mii fete. Paralel cu aceasta, 21,6 mii elevi au absolvit licee şi şcoli medii de cultură generală. După absolvirea învăţămîntului general obligatoriu cea mai mare parte a absolvenţilor îşi continuă studiile în învăţămîntul secundar general - 47,7%, 21,8% optează pentru învăţămîntul secundar profesional şi 15,3% s-au orientat spre învăţămîntul mediu de specialitate.

În funcţie de medii, repartizarea absolvenţilor pe tipuri de instituţii este următoarea: în cazul gimnaziilor 36,2% din absolvenţi sînt din mediul urban şi 63,8% - din mediul rural. În ceea ce priveşte absolvenţii liceelor şi şcolilor medii de cultură generală, 65,4% din absolvenţi sînt din mediul urban, iar 34,6% respectiv din mediul rural.

Reţeaua instituţiilor de învăţământ special din ţară, organizat pentru copiii cu deficienţe (psihice, fizice, senzoriale, motorii, de limbaj, socio-afective şi de comportament sau cu deficienţe asociate) cuprinde 33 unităţi. Numărul elevilor înscrişi în învăţământul special, în anul de studii 2010/11 a înregistrat o scădere cu 11,3% comparativ cu anul şcolar anterior şi a constituit 3148 persoane. Majoritatea elevilor din instituţiile nominalizate sînt cu deficienţe în dezvoltarea intelectuală – 81,1%, cu auz slab – 7,5%, cu restanţe poliomielitice şi paralizii cerebrale – 5,1% copii, cu vederea slabă – 3,6%, surzi – 2,7%.

Figura 4. Repartizarea elevilor din învăţămîntul special pe tipuri de deficienţe, anul de studii 2010/2011

Criminalitatea juvenilă

Criminalitatea juvenilă include acele încălcări comise de minori, ale normelor penale şi de convieţuire socială care protejează ordinea publică, drepturile şi libertăţile individuale, viaţa, sănătatea şi integritatea persoanei.

Pe parcursul anului 2010 din total infracţiuni înregistrate (33,4 mii cazuri), 1358 au fost comise de către minori. Pe parcursul ultimilor ani se denotă o scădere a delincvenţei juvenile. Astfel, ponderea infracţiunilor comise de minori în total infracţiuni s-a redus de la 9,2% în anul 2005 pînă la 4,1% în anul 2010.

Figura 5. Infracţiuni săvârşite de către minori, 2005-2010

Fie că sînt autori sau complici, minorii sînt implicaţi în săvârşirea diferitor tipuri de infracţiuni. Ierarhizarea fenomenului infracţionalităţii juvenile pe tipuri de infracţiuni evidenţiază o preponderenţă pentru furturi (65,4% din total infracţiuni), urmate de jafuri (8,4%). Totodată, minorii comit şi infracţiuni grave, cum ar fi violuri, leziuni corporale grave şi omoruri sau tentativă de omor.

Figura 6. Tipul infracţiunilor săvârşite de către minori, 2005 şi 2010

Una din caracteristicile ce conturează criminalitatea juvenilă în ultimii ani este creşterea numărului minorilor implicaţi în comiterea crimelor, inclusiv a crimelor în grup. Astfel, în anul 2010 ponderea infracţiunilor comise de minori în grup a constituit 19%, fiind în creştere pe parcursul ultimilor patru ani. În total au fost relevaţi 1586 minori care au comis infracţiuni sau cu 17,2% mai mult comparativ cu anul 2009. La 100 mii copii în vîrstă de pînă la 18 ani revin în medie 207 minori care au comis infracţiuni.

Figura 7. Minori care au comis infracţiuni, 2005-2010

Două treimi din minorii culpabili de săvârşirea crimelor sînt persoanele în vîrstă de 16-17 ani. Minorii în vîrstă de 14-15 ani sînt implicaţi mai mult în comiterea furturilor, iar cei în vîrstă de 16-17 ani săvârşesc mai multe acte de tâlhărie (vezi anexa, tabelul 22).

În ultimii ani, se constată o diversificare a formelor de încălcare a legii, prin apariţia unor forme noi de infracţiuni cum ar fi răpirea mijloacelor de transport. Astfel, în anul 2010 au fost reţinuţi 57 de adolescenţi, cu 34 mai mulţi comparativ cu 2009, care au comis astfel de infracţiuni, din care 82 la sută sînt persoanele în vîrstă de 16-17 ani.

Minorii tot mai frecvent sînt implicaţi într-o serie de fapte penale care atentează viaţa şi sănătatea personală. Pe parcursul anului 2010 au fost reţinuţi 30 de adolescenţi pentru comiterea de viol. În condiţiile reducerii nivelului general al criminalităţii juvenile, totuşi în ultimii doi ani au fost înregistrate mai multe cazuri de vătămări intenţionate grave (17 persoane). De regulă aceste infracţiuni sînt săvârşite de către minorii în vîrstă de 16-17 ani.

Figura 8. Minori care au comis vătămări intenţionate grave, 2005-2010

În anul 2010 27 minori au comis infracţiuni legate de droguri comparativ cu 74 minori în anul 2005. Este alarmant faptul, că în ultimii doi ani numărul de infracţiuni a rămas constant, iar numărul minorilor care au comis aceste infracţiuni s-a micşorat. Infracţiunile legate de narcomanie ar putea capătă o caracteristică nouă, cum ar fi comiterea de către o singură persoană a mai multor infracţiuni sau comiterea repetată a infracţiunii.

Este bine cunoscut faptul, că delicvenţa juvenilă, nu în ultimul rînd este însoţită de frecvente fenomene ale absentinismului şi abandonului şcolar. Din total minori care au comis infracţiuni în 2010, 85,7% sînt persoane neîncadrate în sistemul de educaţie.

Minori condamnaţi. În anul 2010 pentru comiterea infracţiunilor au fost condamnate în total 7,8 mii persoane, inclusiv 410 minori sau fiecare a douăzecia persoană condamnată. În general, numărul minorilor condamnaţi s-a micşorat comparativ cu anul 2005 de 4,6 ori, iar comparativ cu anul precedent - cu 67 persoane. În medie la 100 mii minori în vîrstă de 14-17 ani revin 187 minori condamnaţi.

Figura 9. Numărul minorilor condamnaţi, 2005-2010

Majoritatea minorilor sînt condamnaţi pentru furt - 185 persoane (45,1%), pentru jaf şi tîlhării - 64 persoane (15,6%), huliganism - 27 persoane (6,6%), crime legate de droguri -16 persoane (3,9%), etc.

Caracteristic pentru sistemul de sancţiuni al minorilor infractori este componenta măsurilor educative. Totuşi, cadrul sancţiunilor pentru minorii infractori nu poate fi redus doar la măsuri educative. O reacţie adecvată prin pedepse pentru minorii infractori care săvîrşesc infracţiuni deosebit de grave este recurgerea la sancţiuni penale. Astfel, în anul 2010 fiecare al doilea minor condamnat a fost sancţionat condiţionat, fiecare al cincilea minor condamnat a primit pedeapsa prin munca neremunerată în folosul comunităţii (vezi anexa, tabelul 24). Pedeapsa cu închisoarea a fost aplicată în cazul a 74 minori sau practic fiecare al cincilea minor condamnat.
Minori în detenţie. Internarea unui minor în locuri de detenţie este o ultima soluţie din perspectiva reeducării şi reintegrării în societate şi nu în ultimul rînd din perspectiva protecţiei societăţii faţă de anumite pericole sociale. Numărul minorilor deţinuţi în instituţii penitenciare în anul 2010 a constituit 35 persoane, inclusiv 3 fete. Cel mai mare număr al minorilor în detenţie a fost înregistrat în anul 2006 (138 persoane) după care acesta a fost în descreştere ca urmare a amnistiei.

Cele mai multe persoane care îşi ispăşesc pedeapsa în instituţiile penitenciare au fost condamnate pentru comiterea omorurilor - 10 persoane (41,7%), 3 persoane pentru viol (12,5%), cîte 2 persoane pentru furt şi jaf (8,3%).

Un alt fenomen caracteristic delicvenţei juvenile sînt „copii străzii”. O mare parte din aceşti copii posedă un caracter predelicvent şi delicvent, dat fiind situaţiilor limită cu care se confruntă. Dimensiunile exacte ale fenomenului „copii străzii” nu sînt cunoscute. În Centrul de Plasament Temporar al Minorilor din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, în anul 2010 au fost plasaţi provizoriu 1799 „copii ai străzii” sau cu 171 copii mai puţin comparativ cu anul 2009. Două treimi din aceşti copii sînt de vîrstă şcolară, circa 7,0% au fost plasaţi ca urmare a practicării cerşitului, iar practic fiecare al treilea copil este plasat repetat în acest centru.

Protecţia socială a copilului

Indemnizaţiile la naşterea şi creşterea copilului sînt o formă de sprijin bănesc acordate prin intermediul sistemului de asigurări sociale. Mărimea medie a indemnizaţiilor unice acordate la naştere a fost în continuă creştere şi a constituit în anul 2010 1700 lei la naşterea primului copil, iar în cazul fiecărui următor copil – 2000 lei. Aceste indemnizaţii se acordă indiferent de statutul persoanei, asigurată sau neasigurată.

Indemnizaţia lunară pentru îngrijirea copiilor se stabileşte diferenţiat şi a constituit 675 lei pentru persoanele asigurate faţă de 250 lei în cazul celor fără asigurare. Pe parcursul ultimilor ani este în creştere numărul persoanelor care au beneficiat de concediu parţial plătit pentru creşterea copilului pînă la vîrsta de 3 ani. În anul 2010 de această indemnizaţie au beneficiat 32,2 mii persoane faţă de 20,1 mii în anul 2005.

Tabelul 6. Mărimea medie a indemnizaţiilor pentru copii (lei), 2005-2010

În condiţiile în care mărimea medie a indemnizaţiilor pentru copii a fost în creştere, totuşi, aceasta permite acoperirea minimului de existenţă pentru copii în proporţie de 50,1 la sută în cazul indemnizaţiilor pentru îngrijirea copiilor în vîrstă de pînă la 1,5 ani (persoane neasigurate). Totodată, raportul dintre indemnizaţia lunară pentru îngrijirea copilului în vîrstă de pînă la 3 ani în cazul persoanelor asigurate a depăşit minimul de existenţă pentru copii în vîrstă de pînă la 1 an cu 35,3%.

Tabelul 7. Raportul dintre indemnizaţiile pentru copii şi minimul de existenţă pentru copii

În decursul anului 2010 numărul copiilor rămaşi fără îngrijirea părintească a constituit 2722 copii, din care 865 copii au fost plasaţi în servicii de tip rezidenţial şi 1857 copii în servicii de tip familie. În republică funcţionează 81 case de copii de tip familial, în care sînt plasaţi 315 copii. De către cetăţenii Republicii Moldova au fost adoptaţi pe parcursul anului 162 copii, iar de cei străini - 46 copii.

Piaţa muncii şi şomajul în rîndurile adolescenţilor (15 - 17 ani)

Conform rezultatelor anchetei asupra forţei de muncă în gospodării în anul 2010 din populaţia în vârstă de 15-17 ani circa 9,2 mii persoane au fost economic active, ceea ce constituie 0,7% din populaţia economic activă pe ţară sau 5,2% în total populaţie din aceeaşi categorie de vârstă. Din numărul adolescenţilor economic activi fiecare a treia persoană este elev.

Începând cu anul 2002 se înregistrează o dinamică continuă de diminuare a numărului de persoane ocupate. Numărul de şomeri a fost şi el în descreştere până în anul 2008, după care se înregistrează o creştere a acestui indicator. În acelaşi timp, este în creştere şi numărul persoanelor inactive. Dacă în 2002 ponderea persoanelor inactive în totalul populaţiei din această categorie de vârstă constituia 87,0%, atunci către anul 2010 valoarea acestui indicator a constituit 94,8%.

Figura 10. Distribuţia tinerilor în vârstă de 15-17 ani după participarea în activitatea economică, 2002-2010

Rata de activitate pentru persoanele în vîrstă de 15-17 ani a constituit 5,2%, fiind superioară în cazul bărbaţilor (6,3%), comparativ cu femeile (4,2%), şi în mediul rural (6,4%) faţă de cel urban (2,8%).

Tabelul 8. Ratele de activitate pentru populaţia în vârstă de 15 - 17 ani, 2010 (%)

Repartizarea populaţiei după activităţi denotă faptul, că adolescenţii activau preponderent în agricultură - 73,6%, după care urmează activităţile de comerţ şi cele hoteliere – 11,9%, industrie – 6,4%, construcţii – 4,9%, etc.

Figura 11. Distribuţia persoanelor adolescente după activităţi, 2010

Analizînd structura adolescenţilor ocupaţi după statutul ocupaţional, se constată că 31,7% din această categorie de vîrstă sînt salariaţi, iar circa două treimi sînt lucrătorii pe cont propriu şi lucrătorii familiali neremuneraţi (respectiv 34,2% şi 34,1%).

Figura 12. Distribuţia adolescenţilor ocupaţi după statutul ocupaţional, 2010

Din total adolescenţi ocupaţi, 62,1% au lucrat efectiv mai puţin de 40 ore pe săptămână, 13,4% au lucrat 40 ore pe săptămână, iar 16,6% au lucrat între 41 şi 49 ore pe săptămână.

Figura 13. Distribuţia adolescenţilor ocupaţi după durata efectivă a săptămânii de lucru, 2010

Din totalul tinerilor ocupaţi, 12,7 % au declarat că sînt expuşi la locul de muncă unor factori care au impact negativ asupra sănătăţii. Ca şi în cazul altor categorii de populaţie, adolescenţii sînt încadraţi şi în activităţi informale în proporţie de 37 la sută din totalul adolescenţi ocupaţi în economie, iar 89,9% au avut un loc de muncă informal.

Conform declaraţiilor membrilor gospodăriei 1,1% din tinerii în vârstă de 15-18 ani sînt plecaţi peste hotare la lucru sau în căutare de lucru.

Caracteristica gospodăriilor cu copii

Caracteristica gospodăriilor cu copii. Conform datelor Cercetării Bugetelor Gospodăriilor Casnice pentru anul 2010, gospodăriile ce au în întreţinere copii în vîrstă de pînă la 18 ani au alcătuit 37,8% din total gospodării, ponderea acestora fiind mai mare în mediul rural, 38,6% faţă de 36,7% în urban.

Din total gospodării cu copii, fiecare a doua gospodărie este cu un singur copil (53,2%), fiecare a treia cu 2 copii (35,6%) şi respectiv fiecare a zecea cu 3 şi mai mulţi copii (11,1%). Gospodăriile cu trei şi mai mulţi copii sînt caracteristice mai cu seamă pentru mediul rural (15,2%), iar cele cu un singur copil sînt majoritare în mediul urban (63,9%).

Figura 14. Structura gospodăriilor cu copii după numărul de copii în gospodărie, 2010

Repartizarea gospodăriilor cu copii după tipul acesteia relevă faptul, că cele mai frecvente sînt cuplurile familiale (48,3%), fiind urmate de gospodăriile monoparentale în proporţie de 5,4% şi alte gospodării cu copii (46,3%). În mediul urban ponderea gospodăriilor monoparentale este cu 4,6 p.p. mai mare comparativ cu rural (respectiv 8,0% faţă de 3,4%). Situaţie analogică este caracteristică şi pentru cuplurile familiale, acestea fiind mai frecvente în mediul urban. Totodată, în mediul rural se regăsesc cele mai multe gospodării atribuite la categoria „alte gospodării cu copii”, acestea fiind cazurile gospodăriilor formate din mai multe nuclee familiale (vezi anexa, tabelul 28).

Din total gospodării cu copii, cuplurile familiale cu 1-2 copii reprezintă 40 la sută, iar cele cu 3 şi mai mulţi copii reprezintă 6,8%. Gospodăriile monoparentale cu 1 copil reprezintă 3,6%, iar cele cu 2 şi mai mulţi copii – 1,8% din total gospodării cu copii.

Din celelalte tipuri de gospodării cu copii se constată ca cele cu un singur copil reprezintă 28,8% din total gospodării cu copii, 13,6% fiind cele cu 2 copii, iar cele cu 3 copii şi mai mult reprezintă 3,9%.

Figura 15. Repartizarea gospodăriilor cu copii după tipul gospodăriei şi numărul de copii, 2010

În fiecare a cincia gospodărie cu copii cel puţin un membru este plecat peste hotare. Două treimi din aceste gospodării provin din mediul rural. În funcţie de numărul de copii, gospodăriile cu migranţi se repartizează după cum urmează: 52,0% reprezintă gospodăriile cu un singur copil, 38,2% cele cu doi copii şi restul fiind cele cu 3 copii şi mai mulţi.

Sursele de venit ale gospodăriilor cu copii. Principala sursă de formare a veniturilor o constituie activitatea salariată (45,1%), fiind urmată de activitatea individuală agricolă (10,5%), activitatea individuală non-agricolă (8,0%) şi veniturile din prestaţii sociale (9,5%). Transferurile din afara ţării contribuie la formarea veniturilor în proporţie de 21,8%.

În medie veniturile disponibile ale gospodăriilor cu copii au fost de 808,6 lei lunar pe o persoană, fiind în creştere faţă de anul precedent cu 2,5%, iar faţă de 2006 cu 10,1%.

Tabelul 9. Veniturile disponibile ale gospodăriilor cu copii, 2006-2010 (în preţurile anului 2006)

Veniturile gospodăriilor din mediul urban depăşesc de 1,5 ori veniturile celor din mediul rural. În cazul gospodăriilor din mediul urban, veniturile din activitatea salariată au contribuit la formarea veniturilor disponibile în proporţie de 60,5%, iar în cazul celor din rural cu 29,9%. Totodată, indemnizaţiile pentru copii sînt mai semnificative pentru gospodăriile din mediul urban (1,8% faţă de 1,2% în mediul rural), iar în mediul rural o pondere mai mare revine alocaţiilor de ajutor social (0,8% faţă de 0,1% în mediul urban) şi pensiilor (6,2% faţă de 4,9% în mediul urban).

Pe măsură creşterii numărului de copii în gospodărie descreşte şi valoarea medie a veniturilor, de la 1282,8 lei lunar în cazul gospodăriilor cu 1 copil pînă la 755,1 lei în cazul celor cu 3 şi mai mulţi copii (vezi anexa, tabelul 30).

Cheltuielile de consum ale gospodăriilor cu copii. În medie o gospodărie cu copii a înregistrat în anul 2010 cheltuieli lunare în valoare de 893,5 lei pe o persoană. Preponderent cheltuielile acestor gospodării au fost orientate pentru necesarul de consum alimentar (40,8%), după care urmează cheltuielile pentru întreţinerea locuinţei (16,0%), îmbrăcăminte şi încălţăminte (12,5%). Celelalte cheltuieli au avut drept destinaţie: transport (5,4%), îngrijire medicală şi sănătate (5,1%), comunicaţii (5,0%), dotarea locuinţei (4,1%), etc.

Este clar vizibilă influenţa mediului de reşedinţă asupra nivelului absolut al cheltuielilor de consum, care variază între 1129,9 lei în urban şi 738,1 lei în rural. Totodată, în timp ce gospodăriile cu copii din rural îşi orientează cea mai mare parte a cheltuielilor spre produse alimentare (44,0%), în mediul urban ponderea pentru aceste cheltuieli este de 37,7%.

Tabelul 10. Structura cheltuielilor de consum ale gospodăriilor cu copii, 2006 - 2010 (în preţurile anului 2006)

Cheltuielile de consum ale gospodăriilor cu 3 şi mai mulţi copii reprezintă 63,3% din cele ale gospodăriilor cu un singur copil şi 73,1% din cheltuielile gospodăriilor cu doi copii. Cele mai avantajate gospodării rămîn a fi cele cu un singur copil, cheltuielile cărora au depăşit de 1,6 ori cheltuielile gospodăriilor cu trei copii şi mai mulţi. Indiferent de numărul de copii în gospodărie, principalele destinaţii ale cheltuielilor de consum fiind produsele alimentare, întreţinerea locuinţei, îmbrăcăminte şi încălţăminte (vezi anexa, tabelul 31).

Dintre principalele grupe de produse alimentare intrate în consumul gospodăriilor cu copii lunar în anul 2010, pîinea şi produsele de panificaţie au constituit 8,4 kg/persoană, carnea – 2,5 kg/persoană, laptele –14,0 litri/persoană, cartofii şi legumele – 10,3 kg/persoană.

Pe medii de reşedinţă, consumul se diferenţiază în favoarea gospodăriilor din urban, care consumă lunar mai multe produse bogate în proteine, cum ar fi carne (2,7 kg/persoană faţă de 2,4 în rural), lapte (15,4 litri/persoană faţă de 13,1 în rural), şi ouă (13,3 bucăţi/persoană faţă de 10,8 în rural). În rural însă, se remarcă un consum mai mare de produse de panificaţie (9,2 kg/persoană faţă de 7,1 în urban), cartofi şi legume (10,5 kg/persoană faţă de 10,2 în urban), care de fapt şi determină un surplus caloric faţă de mediul urban (vezi anexa, tabelul 33).

Condiţiile de trai ale gospodăriilor cu copii. Dotarea locuinţelor cu comodităţirelevă nivelul deconfortal locuinţelor, care implicit are influenţe asupra stării de sănătate a copilului.Gospodăriile cu copii au acces la apeduct în proporţie de 64,8%, baie/duş – 45,3%, sistem de canalizare – 37,4%, grup sanitar în interiorul locuinţei – 37,4%.

Figura 16. Dotarea locuinţelor cu principalele comodităţi, în anul 2010

Dat fiind că în mediul urban locuinţele gospodăriilor au presupus şi conectarea la reţele centralizate de alimentare cu apă, canalizare şi termoficare, respectiv gospodăriile cu copii din mediul urban beneficiază într-o proporţie mai mare de asemenea utilităţi în interiorul locuinţei: apă caldă – 72,5%, baie/duş – 79,6%, grup sanitar – 76,3%, apeduct – 92,0% etc. În schimb, populaţia rurală, datorită condiţiilor specifice, este limitată de aceste facilităţi de confort. În afara iluminării electrice şi telefonia fixă, celelalte facilităţi sînt într-o proporţie mai mică accesibile gospodăriilor rurale.

Nivelul dotării gospodăriilor cu copii cu bunuri de folosinţă îndelungată este dependent în mare măsură de posibilităţile financiare ale gospodăriilor. Astfel, în medie la 100 gospodării cu copii revin 107 televizoare, 88 frigidere, 42 maşini de spălat rufe, 35 calculatoare şi 26 autoturisme.

Gospodăriile cu copii din mediul rural sînt dotate într-o proporţie mai mică cu bunuri de folosinţă îndelungată. Cel mai mare decalaj este înregistrat în cazul calculatoarelor, dar şi a maşinilor de spălat rufe.

Figura 17. Înzestrarea cu unele bunuri de folosinţă îndelungată a gospodăriilor cu copii, pe medii de reşedinţă, în anul 2010

Conform opiniei gospodăriilor cu copii practic fiecare a doua gospodărie consideră că în anul 2010 nu au intervenit careva schimbări majore în nivelul de bunăstare al acestora comparativ cu anul precedent, 10% au menţionat că trăiesc mai bine, iar 29,2% consideră că situaţia s-a înrăutăţit (vezi anexa, tabelul 35).

Pentru aşi satisface necesităţile minime ale gospodăriei, conform aprecierilor respondenţilor ar fi suficientă suma de 1033 lei lunar pe o persoană. Totodată, pentru un trai decent a fost menţionat necesarul de 2390 lei în medie pe o persoană.

• Anexe
• Versiune tipar