Transportul de mărfuri şi pasageri în Republica Moldova în ianuarie-mai 2011

Transportul de mărfuri şi pasageri în Republica Moldova în ianuarie-mai 20111

Biroul Naţional de Statistică informează, că în luna mai 2011 întreprinderile de transport feroviar, auto2, fluvial şi aerian au transportat 669,5 mii tone de mărfuri, cu 1,7% mai mult faţă de luna precedentă şi cu 3,9% mai puţin comparativ cu luna mai 2010. Parcursul mărfurilor în luna mai 2011 a totalizat 265,8 mil. tone-km, cu 0,6% mai puţin în raport cu luna aprilie 2011 şi cu 6,2% mai multfaţă de luna corespunzătoare din anul 2010.

În ianuarie-mai 2011 întreprinderile de transport feroviar, auto2, fluvial şi aerian au transportat 3303,8 mii tone de mărfuri, volum superior celui înregistrat în perioada similară din anul 2010 cu 30,8%. Parcursul mărfurilor a totalizat 1345,1 mil. tone-km, cu 25,3% mai mult decît în ianuarie-mai 2010.

Volumul de mărfuri transportate şi parcursul mărfurilor realizat
de întreprinderile de transport, pe moduri de transport

Ianuarie-mai 2011

În % faţă de ianuarie-mai 2010

Mai 2011

în % faţă de aprilie 2011

în % faţă de mai 2010

Mărfuri transportate – total, mii tone

3303,8

130,8

101,7

96,1

      din care pe moduri de transport:

feroviar

1787,4

135,8

104,4

101,7

auto2

1472,6

125,1

97,7

89,9

fluvial

43,2

135,8

149,6

154,5

aerian

0,6

128,2

118,7

134,2

Parcursul mărfurilor – total, mil. tone-km

1345,1

125,3

99,4

106,2

      din care pe moduri de transport:

feroviar

470,7

145,9

104,7

108,6

auto2

873,6

116,5

97,3

105,2

fluvial

0,1

149,3

148,4

183,5

aerian

0,7

108,9

96,4

91,2

În ianuarie-mai 2011 întreprinderile de transport auto2 au transportat 1472,6 mii tone de mărfuri, cu 25,1% mai mult faţă de aceeaşi perioadă din anul 2010. Ponderi considerabile în volumul total de mărfuri transportate cu transportul auto revin întreprinderilor din municipiile Chişinău (64,5%) şi Bălţi (12,6%), raioanele: Anenii Noi (4,0%), Străşeni (2,5%), Taraclia (2,4%) şi Ialoveni (2,3%).

Cu mijloacele de transport feroviar în ianuarie-mai 2011 au fost transportate 1787,4 mii tone de mărfuri, volum mai superior decît cel înregistrat în perioada corespunzătoare din anul 2010 cu 35,8%. În structura mărfurilor încărcate în vagoane la staţiile de cale ferată din ţară ponderi mai mari s-au înregistrat la următoarele grupe de mărfuri: cereale şi produse de panificaţie – 47,3% (în ianuarie-mai 2010 – 18,8%), metale feroase şi fier vechi – 13,6% (în ianuarie-mai 2010 – 38,7%), materiale de construcţie şi ciment – 12,2% (în ianuarie-mai 2010 – 10,3%).

Numărul de pasageri transportaţi şi parcursul pasagerilor  în ianuarie-mai 2011,
            pe moduri de transport public

Pasageri transportaţi

Parcursul pasagerilor

mii pasageri

în % faţă de ianuarie-mai 2010

mil. pasageri-km

în % faţă de ianuarie-mai 2010

Transport public:

feroviar*

1545,6

97,5

114,0

92,6

autobuze şi microbuze

47176,8

113,2

983,1

111,9

fluvial

31,7

95,5

0,06

95,5

aerian

199,6

114,0

237,1

108,6

* Datele pe ianuarie-aprilie

În ianuarie-mai 2011 cu autobuze şi microbuze au fost transportaţi 47,2 mil. pasageri, cu 13,2% mai mult comparativ cu aceeaşi perioadă din anul 2010. Ponderi semnificative în numărul total de pasageri transportaţi cu autobuze şi microbuze deţin agenţii transportatori din municipiile Chişinău (63,7%) şi Bălţi (8,4%), raioanele: Cahul (4,4%), Orhei (3,6%), Ungheni (2,0%), Ialoveni (1,6%), Edineţ (1,4%) şi Străşeni (1,4%).

Cu mijloacele de transport feroviar în ianuarie-aprilie 2011 au fost transportaţi 1,5 mil. pasageri, cu 2,5% mai puţin faţă de perioada similară din anul 2010.

Note:

1 Informaţia se prezintă fără datele întreprinderilor şi organizaţiilor din partea stîngă a Nistrului şi municipiul Bender;
2 Inclusiv întreprinderile cu alte genuri de activitate, care efectuează transportări auto de mărfuri contra plată şi dispun de 10 şi mai multe autovehicule de marfă proprii sau închiriate.

Persoana de contact:
Svetlana Bulgac
şefa secţiei statistica serviciilor de piaţă
Tel. 72 84 74


Distribuie
  • Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER