Activitatea de doctorat și postdoctorat în anul 20231

Biroul Național de Statistică informează că, în anul 2023:
  • au activat 21 școli doctorale (la nivelul anului 2022);
  • numărul de doctoranzi a constituit 1,5 mii de persoane, fiind în descreștere cu 0,1 mii de persoane (sau cu 6,1%) comparativ cu anul precedent;
  • 10 instituții de învățământ superior dispuneau de programe de postdoctorant (la nivelul anului 2022).

Studiile superioare de doctorat (ciclul III) s-au desfășurat în 21 școli doctorale, organizate în 13 instituții de învățământ superior, unele dintre acestea formând consorții, parteneriate naționale și internaționale cu alte instituții de învățământ superior și instituții de cercetări științifice. Din cele 13 instituții de învățământ superior organizatoare de studii superioare de doctorat, 10 unități aveau forma de proprietate de stat.

În anul 2023, numărul total de studenți la studii superioare de doctorat (ciclul III) a constituit 1,5 mii de persoane (exclusiv cetățenii străini), în scădere (cu 6,1%) comparativ cu anul precedent. Din numărul total de studenți la studii superioare de doctorat, 76,1% erau înscriși la studii cu frecvență redusă, față de 76,8 în anul 2022.

Ponderea femeilor în numărul total de studenți care desfășoară studii superioare de doctorat rămâne a fi superioară celei a bărbaților (57,6% și, respectiv, 42,4%).

Tabelul 1. Studenții care desfășoară studii superioare de doctorat, pe forme de învățământ, în anii 2022 și 2023

 

2022

2023

Total

inclusiv studii:

Total

inclusiv studii:

cu frecvență

cu frecvență redusă

cu frecvență

cu frecvență redusă

Total, inclusiv:

1 601

372

1 229

1 504

359

1 145

a) în funcție de gen:

      

- masculin

702

144

558

637

150

487

- feminin

899

228

671

867

209

658

b) după modul de finanțare:

      

- de la bugetul de stat

1 196

284

912

1105

263

842

- în bază de contract

405

88

317

399

96

303

Descarcă datele în format .xlsx

În anul 2023, cu finanțare de la bugetul de stat, la studii superioare de doctorat studiau 1,1 mii de studenți (73,5% din total). Comparativ cu anul 2022, numărul total de studenți cu finanțare de la bugetul de stat a scăzut cu 7,6%, în bază de contract ‒ cu 1,5%.

Distribuția numărului studenților studiilor superioare de doctorat pe domenii științifice, comparativ cu anul 2022, relevă creșterea ponderii în cazul științelor medicale (cu 1,3 puncte procentuale) și științelor sociale și economice (cu 0,3 puncte procentuale).

Descarcă datele în format .xlsx

În funcție de gen, repartizarea numărului de studenți pe domenii științifice, relevă faptul că, în trei domenii rămân a fi predominante femei, precum: științele medicale (63,7%), științele umaniste (62,5%) și științele sociale și economice (59,0%), iar în alte trei – predominanți sunt bărbații ‒ în științele agricole (68,6%), științele inginerești și tehnologii (62,7%) și științele naturii (56,8%).

Distribuția numărului studenților pe grupe de vârstă prezintă unele diferențe, comparativ cu anul precedent, în special o reducere cu 2,7 puncte procentuale pentru grupa de vârstă 26-30 ani și o creștere cu 1,3 puncte procentuale, pentru grupa de vârstă 50 ani și peste.

Descarcă datele în format .xlsx

Studenți înmatriculați la studii superioare de doctorat. În anul 2023, la studii superioare de doctorat au fost înmatriculate 0,3 mii de persoane (exclusiv cetățenii străini), în scădere cu 7,0% comparativ cu anul precedent. Circa teri pătrimi dintre studenții înmatriculați (71,1%) au fost înscriși la studii cu finanțare de la bugetul de stat. Comparativ cu anul 2022, a scăzut numărul de studenți înmatriculați cu finanțare de la buget (cu 12,3%), iar în bază de contract s-a majorat (cu 9,1%).

Majoritatea (cca 74%) din totalul persoanelor înmatriculate la doctorat, au ales forma de studii cu frecvență redusă.

Din numărul total de studenți înmatriculați la studii superioare de doctorat, ponderea femeilor a constituit 61,9%. Comparativ cu anul 2022, se constată o scădere a numărului de studenți înmatriculați în rândul bărbaților, cu 17,2%.

Tabelul 2. Numărul studenților înmatriculați la studii superioare de doctorat, pe forme de învățământ, în anii 2022 și 2023

 

2022

2023

Total

inclusiv studii:

Total

inclusiv studii:

cu frecvență

cu frecvență redusă

cu frecvență

cu frecvență redusă

Total, inclusiv:

313

104

209

291

76

215

a) în funcție de gen:

      

- masculin

134

41

93

111

28

83

- feminin

179

63

116

180

48

132

b) după modul de finanțare:

      

- de la bugetul de stat

236

78

158

207

48

159

- în bază de contract

77

26

51

84

28

56

Descarcă datele în format .xlsx

Absolvenți ai studiilor superioare de doctorat. În anul 2023, studiile superioare de doctorat au fost absolvite de 0,3 mii de persoane (exclusiv cetățeni străini), fiind în creștere cu 10,6% comparativ cu anul precedent. Absolvenții studiilor superioare de doctorat cu frecvență redusă a constituit 78,1% din totalul de absolvenți, în scădere cu 5,0 puncte procentuale, comparativ cu anul precedent. Ponderea absolventelor în numărul total de absolvenți a constituit 54,7%.

Tabelul 3. Numărul de absolvenți ai studiilor superioare de doctorat,  pe forme de învățământ, în anii 2022 și 2023

 

2022

2023

Total

inclusiv studii:

Total

inclusiv studii:

cu frecvență

cu frecvență redusă

cu frecvență

cu frecvență redusă

Total, inclusiv:

301

81

220

333

73

260

a) în funcție de gen:

      

- masculin

142

41

101

151

21

130

- feminin

159

40

119

182

52

130

b) după modul de finanțare:

      

- de la bugetul de stat

201

51

150

235

55

180

- în bază de contract

100

30

70

98

18

80

Descarcă datele în format .xlsx

Studenți din alte țări la studii superioare de doctorat. În anul 2023, numărul de studenți străini la programele de studii superioare de doctorat a constituit 428 persoane, în descreștere cu 15,7% comparativ cu anul 2022. Majoritatea studenților străini, analogic anilor anteriori rămân a fi din România (402 persoane sau 93,9%). Ponderea femeilor în numărul total de studenți străini la studii superioare de doctorat a fost de 68,7%, în descreștere cu 1,4 puncte procentuale comparativ cu anul 2022.

Programe de postdoctorat. În anul 2023, numărul total al postdoctoranzilor a fost de 35 de persoane, în scădere cu 16,7%, comparativ cu anul precedent. Din numărul total de postdortoranzi 45,7% aveau vârsta cuprinsă între 40-49 de ani. La programele de postdoctorat au fost înmatriculate 16 persoane (20 de persoane în anul 2022), iar au absolvit programele de postdoctorat 10 persoane (14 - în anul 2022).

Anexe:

Note:

1 Informația este prezentată fără datele raioanelor din partea stânga a Nistrului și mun. Bender.
2 Conform Nomenclatorului specialităților științifice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 199/2013.

Informații relevante:

2023 2023/2022 doctorand doctoranzi doctorat doctoratul postuniversitar postdoctoranzi postdoctorat școli doctorale

Distribuie
  • Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER