Atelierul de lucru ,,Tranziția la o organizare bazată pe procese în statistică”

Biroul Național de Statistică (BNS)  va găzdui Atelierul de lucru internațional, cu tema ,,Tranziția la o organizare bazată pe procese în statistică”, care se va desfășura în perioada 19–21 noiembrie 2024. Evenimentul este organizat în comun de Comisia Economică a Organizației Națiunilor Unite pentru Europa (UNECE), Asociația Europeană a Liberului Schimb (EFTA) și Biroul Național de Statistică.

Scopul principal al evenimentului este de a discuta despre mijloacele disponibile și avantajele în vederea tranziției către o organizare bazată pe procese în statistică. De asemenea, statele participante, își vor împărtăși experiențele privind modul de depășire a obstacolelor și a problemelor legate de implementarea acestora, dar și cele mai bune practici utilizate, inclusiv planurile de viitor.

Atelierul reprezintă o platformă de discuții privind mijloacele disponibile și avantajele în vederea tranziției către o organizare bazată pe procese în statistică, prin utilizarea standardelor statistice precum Modelul Generic al Proceselor Statistice (GSBPM), Modelul Generic de Activitate pentru Organizațiile Statistice (GAMSO), Modelul Generic al Informațiilor Statistice (GSIM), Structura Unică Integrată a Metadatelor (SIMS) dar și alte modele. 

De asemenea, reprezentanții statelor participante fac schimb de experiență și bune practici privind acțiunile întreprinse, provocările precum și planurile de viitor în implementarea acestor modele statistice la nivel național.

Informăm că, cele trei modele GSBPM, GAMSO și GSIM reprezintă standarde cheie pentru modernizarea statisticilor oficiale, ce urmăresc să ofere rigori comune, îmbunătățind comunicarea despre producția de statistici, în cadrul și între organizații, și facilitând colaborarea și schimbul de bune practici în domeniu. Aceste modele sunt pe larg utilizate de statele membre ale UE, precum și de alte state ale lumii. Implementarea în practică de către specialiștii BNS, dar și ai Sistemului Statistic Național, va permite standardizarea proceselor statistice, armonizarea terminologiilor aplicate de diverse instituții și alinierea la standardele internaționale de calitate în statistica oficială.

La eveniment vor participa reprezentanți din partea UNECE, EFTA, experți și alți reprezentanți ai Oficiilor Naționale de Statistică și alte instituții din Republica Moldova, Armenia, Georgia, Kazahstan, Serbia, Uzbekistan.


Distribuie
  • Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER