Au fost plasate date statistice privind gruparea întreprinderilor agricole, inclusiv gospodăriilor ţărăneşti (de fermier), care s-au ocupat în anul 2009 cu cultivarea culturilor agricole.
Biroul Naţional de Statistică anunţă despre plasarea în format electronic a publicaţiei statistice „Anuarul Statistic al Republicii Moldova”, ediţia 2009.
Biroul Naţional de Statistică (BNS) informează despre organizarea concursului prin cererea ofertei de preţ privind achiziţionarea serviciilor de editare, machetare şi tipărire a publicaţiei statistice „Educaţia în Republica Moldova, 2009/2010”.
Biroul Naţional de Statistică aduce la cunoştinţa publicului larg apariţia publicaţiei "Dezvoltarea social-economică a municipiului Chişinău în ianuarie-martie 2010". Ediţia dată conţine informaţii statistice privind situaţia economică, socială şi demografică a municipiului Chişinău în perioada ianuarie-martie 2010.
Biroul Naţional de Statistică informează despre plasarea pe pagina web a raportului trimestrial „Situaţia social-economică a Republicii Moldova în ianuarie-martie 2010”. Publicaţia oferă utilizatorilor informaţie operativă cu analiza economică a principalilor indicatori şi prezentarea de tabele şi diagrame cu date statistice privind dezvoltarea economică, socială şi demografică a Republicii Moldova în ianuarie-martie 2010.
Biroul Naţional de Statistică anunţă despre apariţia buletinului statistic trimestrial "Principalii indicatori social-economici pe regiuni de dezvoltare, raioane şi municipii în ianuarie-martie 2010".
Biroul Naţional de Statistică anunţă despre plasarea în format electronic a publicaţiei statistice „Activitatea agricolă a micilor producători agricoli în Republica Moldova în 2009”, ediţia 2010.
Astăzi, 7 mai 2010, foştii angajaţi ai Biroului Naţional de Statistică, veterani ai Războiului al doilea Mondial, i-au avut drept oaspeţi pe reprezentanţii BNS. Vizita a avut loc cu prilejul zilei de 9 mai, dată cînd se împlinesc 65 de ani de la lupta împotriva fascizmului, fapt remarcat de multe ţări participante la acest război.
Biroul Naţional de Statistică informează despre organizarea concursului prin cererea ofertei de preţ privind elaborarea conceptului creativ şi a materialelor promoţionale pentru campania de comunicare a recensămîntului general agricol din 2010.
Problematica măsurării fenomenului de excluziune socială în contextul politicilor naţionale şi sectoriale a fost discutată astăzi, 6 mai 2010, în cadrul seminarului privind tematica dată, organizat de Biroul Naţional de Statistică, ca continuitate la masa rotundă din 25 februarie curent cînd a fost lansat raportul „Abordări ale excluziunii sociale în Republica Moldova: aspecte metodologice şi analitice”.
Despre aceasta s-a discutat astăzi în cadrul seminarului organizat de Biroul Naţional de Statistică cu şefii direcţiilor/secţiilor de statistică din raioane.
Biroul Naţional de Statistică anunţă desfasurarea concursului pentru ocuparea funcţiilor vacante.
Biroul Naţional de Statistică informează despre organizarea concursului prin cererea ofertei de preţ privind achiziţionarea serviciilor de deservire tehnică a copiatoarelor, piese de schimb şi consumabile pentru acestea.
În urma generalizării rapoartelor anuale, Biroul Naţional de Statistica comunică, că datele definitive privind lucrările de construcţii realizate în antrepriză pentru anul 2009 vor fi oglindite în seriile de timp anuale.
Biroul Naţional de Statistică informează despre organizarea concursului prin cererea ofertei de preţ privind achiziţionarea produselor petroliere.
Biroul Naţional de Statistică pentru prima dată a elaborat publicaţia tematică "Infracţionalitatea în Republica Moldova", ediţia 2010.Culegerea prezintă o sinteză a principalilor indicatori ce caracterizează performanţa sistemului de aplicare a legii din Republica Moldova pe parcursul anilor 2000-2008. Această ediţie este prima publicaţie tematică elaborată de Biroul Naţional de Statistică cu participarea Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiţiei, Departamentul Instituţiilor Penitenciare, Procuraturii Generale şi a altor organe executive.
Biroul Naţional de Statistică a fost decernat cu premiul de gradul II la concursul WebTop ediţia a VIII-a, înregistrînd pagina sa oficială statistica.gov.md la categoria “Administraţie publică”, la care au depus cereri de participare ministerele, departamentele, agenţiile, serviciile, birourile de stat.
Biroul Naţional de Statistică anunţă lista candidaţilor admişi la proba scrisă, care se va desfăşura pe data de 01 aprilie 2010, ora 10.00
Biroul Naţional de Statistică anunţă concursul privind ocuparea funcţiilor publice vacante în cadrul Direcţiei generale pentru statistică a municipiului Chişinău a Biroului Naţional de Statistică.
Biroul Naţional de Statistică informează despre organizarea concursului prin cererea ofertei de preţ privind achiziţionarea echipamentului de calcul.