Biroul Naţional de Statistică relatează că, exporturile de mărfuri realizate în luna septembrie 2014 s-au cifrat la 184,9 mil. dolari SUA, cu 4,9% mai mult faţă de luna precedentă şi cu 6,2% mai puţin - comparativ cu luna septembrie 2013. Importurile de mărfuri realizate în luna septembrie 2014 au însumat 458,9 mil. dolari SUA, cu 11,1% mai mult faţă de luna anterioară şi cu 0,7% - comparativ cu luna septembrie 2013.
Biroul Naţional de Statistică comunică că, în ianuarie-septembrie 2014 indicele producţiei industriale faţă de ianuarie-septembrie 2013 a constituit 104,7%. În luna septembrie 2014 faţă de septembrie 2013 acest indice a marcat 107,4%.
Biroul Naţional de Statistică informează, că indicele preţurilor de consum în octombrie 2014 faţă de septembrie 2014 a constituit 101,3%, iar faţă de octombrie 2013 – 104,8%.
Astăzi în cadrul BNS a avut loc lansarea sistemului e-Raportare cu participarea reprezentanţilor Guvernului Republicii Moldova, Eugenia Stancu - Director adjunct al Programului USAID BRITE, Directorul general adjunct Vitalie Valcov şi specialişti din cadrul BNS.
Mîine, 11 noiembrie, reprezentanții mass-media sînt asteptați la evenimentul de lansare a sistemului e-Raportare în cadrul Biroului Național de Statistică.
Indicii preţurilor de vânzare a producţiei agricole
Biroul Naţional de Statistică informează, că preţurile producătorului (preţurile medii de vînzare la produsele agricole de către întreprinderile agricole) în ianuarie-septembrie 2014 au scăzut faţă de perioada respectivă a anului 2013 cu 3,7%.
Biroul Naţional de Statistică anunţă selectarea şi angajarea personalului temporar pentru lucrările de introducere a informaţiei şi validare a datelor Anchetei de control, din cadrul Recensământului Populaţiei şi al Locuinţelor din anul 2014, după cum urmează.
Biroul Naţional de Statistică informează, că producţia globală agricolă în gospodăriile de toate categoriile în ianuarie-septembrie 2014, conform estimărilor, a crescut cu 8,6% faţă de perioada respectivă a anului 2013. Majorarea producţiei globale agricole a fost determinată de creşterea producţiei vegetale cu 12,4% şi a producţiei animaliere - cu 2,5%.
Indicii preţurilor în construcţii
Biroul Naţional de Statistică comunică, că indicele preţurilor la lucrările de construcţii-montaj în trimestrul III al anului 2014 a constituit 108,2% faţă de perioada respectivă a anului 2013.
Câștigul salarial și costul forței de muncă
Biroul Naţional de Statistică relatează că, în luna august 2014, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 4276,9 lei, înregistrând o creştere cu 11,6 % faţă de luna august 2013.
Biroul Naţional de Statistică anunţă plasarea pe pagina oficială a unei noi hărţi animate - "Evacuarea substanțelor poluante în aerul atmosferic". Vizualizarea animată a datelor prin intermediul acestei aplicaţii permite observarea evoluţiei în profil teritorial a indicatorilor ce ţin de evacuarea substanțelor poluante în aerul atmosferic, inclusiv a substanțelor solide, gazoase și lichide în perioada anilor 2007 pînă în prezent.
Biroul Naţional de Statistică informează că, în luna septembrie 2014 întreprinderile de transport feroviar, auto, fluvial şi aerian au transportat 1771,5 mii tone de mărfuri, cu 36,2% mai mult faţă de luna precedentă şi cu 17,7% - comparativ cu luna septembrie 2013. Parcursul mărfurilor în luna septembrie 2014 a totalizat 418,2 mil. tone-km, cu 15,0% mai mult în raport cu luna august 2014 şi cu 3,1% mai puţin faţă de luna corespunzătoare din anul 2013.
Oficial, în Republica Moldova, astăzi se împlinesc cinci ani de la instituirea zilei statisticianului în ţara noastră, conform Hotărîrii de Guvern nr. 934 din 8 octombrie 2010. Amintim că instituirea acestei sărbători a avut drept temei declararea de către Asambleea Generală a ONU a Zilei Mondiale a Statisticii, iar scopul acestei acţiuni este promovarea valorilor fundamentale în activitatea instituţiilor statistice, în vederea prestării serviciilor informaţionale de calitate societăţii, pe baza integrităţii şi profesionalismului în statistică.
Indicii preţurilor producţiei industriale
Biroul Naţional de Statistică relatează că, în luna septembrie 2014 preţurile producătorului în industrie au înregistrat descreştere cu 0,2% faţă de august curent, totodată înregistrînd creşteri cu 3,9% faţă de decembrie 2013 şi cu 5,3% − faţă de septembrie 2013.
Biroul Naţional de Statistică comunică, că în ianuarie-august 2014 indicele producţiei industriale faţă de ianuarie-august 2013 a constituit 104,3%. În luna august 2014 faţă de august 2013 acest indice a marcat 103,9%.
Această broşură oferă o analiză sumară a datelor dezagregate pe sexe culese cu ocazia Primului Recensămînt General Agricol din Republica Moldova (realizat în anul 2011). Sunt evidenţiate principalele disparităţi între femeile şi bărbaţii care lucrează în sectorul agricol în Republica Moldova, în special în ceea ce priveşte accesul lor la bunuri şi servicii. Prin înţelegerea provocărilor specifice ce decurg din activitatea femeilor şi bărbaţilor ca fermieri, antreprenori şi lucrători agricoli, vor putea fi luate decizii bine informate din perspective contribuţiei celor două sexe la dezvoltarea acestui sector, conducînd la soluţii mai eficace, mai eficiente şi durabile.
Biroul Naţional de Statistică relatează că, exporturile de mărfuri realizate în luna august 2014 s-au cifrat la 176,2 mil. dolari SUA, cu 13,8% mai putin faţă de luna precedentă şi cu 13,1% - comparativ cu luna august 2013. Importurile de mărfuri realizate în luna august 2014 au însumat 412,9 mil. dolari SUA, cu 7,6% mai puţin faţă de luna anterioară şi cu 7,1% - comparativ cu luna august 2013.
Biroul Naţional de Statistică informează că, indicele preţurilor de consum (IPC) în septembrie 2014 faţă de august 2014 a constituit 100,8%, iar faţă de septembrie 2013 – 104,8%.
Biroul Naţional de Statistică relatează că, la începutul anului 2014 în Republica Moldova locuiau 559,5 mii persoane în vîrstă de 60 ani şi peste, ce constituie circa 15 la sută din numărul total al populaţiei stabile. Aproximativ două treimi din numărul total al vîrstnicilor locuiesc în mediul rural. În funcţie de vîrstă, se constată că fiecare a treia persoană este în vîrsta cuprinsă între 60-64 ani, iar 13,7% sunt persoanele care au mai mult de 80 ani.
Câștigul salarial și costul forței de muncă
Biroul Naţional de Statistică relatează că, în luna iulie 2014, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 4328,8 lei, înregistrând o creştere cu 10,8 % faţă de luna iulie 2013. Indicele câştigului salarial real pentru luna iulie 2014 faţă de luna iulie 2013 a fost de 105,2%.
Biroul Naţional de Statistică anunţă desfăşurarea concursului pentru ocuparea postului vacant de specialist principal (pe perioadă determinată) în cadrul Direcţiei Generale pentru Statistică a mun. Chişinău.
Biroul Naţional de Statistică informează că, în luna august 2014 întreprinderile de transport feroviar, auto, fluvial şi aerian au transportat 1331,6 mii tone de mărfuri, cu 3,5% mai mult faţă de luna precedentă şi cu 6,5% mai puţin comparativ cu luna august 2013. Parcursul mărfurilor în luna august 2014 a totalizat 365,7 mil. tone-km, cu 2,6% mai mult în raport cu luna iulie 2014 şi cu 12,2% mai puţin faţă de luna corespunzătoare din anul 2013.
Indicii preţurilor producţiei industriale
Biroul Naţional de Statistică relatează că, în luna august 2014 preţurile producătorului în industrie au înregistrat descreştere cu 1,1% faţă de iulie curent, totodată înregistrînd creşteri cu 4,1% faţă de decembrie 2013 şi cu 6,2% − faţă de august 2013.
Seminarul de nivel înalt pentru țările Europei de Vest, Caucaz și țările din Asia Centrală cu tema: “Calitatea în statistică: Cum gestionăm schimbarea" se desfășoară în perioada 16-18 septembrie în parteneriat cu Biroul Național de Statistică (BNS). Seminarul este axat pe experiențele statelor în domeniul construirii capacității oficiilor de statistică pentru modernizarea și asigurarea calitații.
Biroul Naţional de Statistică informează că, în trimestrul II 2014 veniturile disponibile ale populaţiei au constituit în medie pe o persoană pe lună 1756,1 lei, fiind în creştere cu 5,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2013. Cheltuielile medii lunare de consum ale populaţiei în trimestrul II 2014 au constituit în medie pe o persoană 1807,6 lei, fiind în creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent cu 2,6%.
Biroul Naţional de Statistică informează că în semestrul I 2014 mărimea minimului de existenţă a constituit în medie pe lună pentru o persoană 1667,7 lei, fiind în creştere faţă de semestrul I 2013 precedent cu 3,7%.
Seminarul a fost deschis de către Claudia Junker - Șeful Unității de Cooperare Statistică a Eurostat și Lucia Spoială - Directorul general al Biroului Național de Statistică (BNS), care au relatat despre scopul și importanța organizării acestui seminar și au adus mulțumiri tuturor participanților.
Biroul Naţional de Statistică informează că, în trimestrul II 2014, produsul intern brut a însumat 26 226 mil. lei preţuri curente de piaţă, în creştere - în termeni reali – cu 4,2% faţă de trimestrul II 2013 pe seria brută şi cu 1,9% faţă de trimestrul I 2014 pe seria ajustată sezonier. În semestrul I 2014 produsul intern brut a constituit în valoare nominală 47 695 mil. lei, preţuri curente de piaţă, fiind în creştere - în termeni reali - cu 3,9% faţă de ianuarie-iunie 2013.