Transportul de mărfuri şi pasageri în Republica Moldova, în ianuarie-februarie 2011

Transportul de mărfuri şi pasageri în Republica Moldova,în ianuarie-februarie 20111

Biroul Naţional de Statistică informează, că în luna februarie 2011 întreprinderile de transport feroviar, auto2, fluvial şi aerian au transportat 670,6 mii tone de mărfuri, cu 42,3% mai mult faţă de luna precedentă şi cu 70,7% - comparativ cu luna februarie 2010. Parcursul mărfurilor în luna februarie 2011 a totalizat 268,8 mil. tone-km, cu 30,3% mai mult în raport cu luna ianuarie 2011 şi cu 46,9% mai multfaţă de luna corespunzătoare din anul precedent.

În ianuarie-februarie 2011 întreprinderile de transport feroviar, auto2, fluvial şi aerian au transportat 1141,9 mii tone de mărfuri, cu 62,7% mai mult faţă de perioada similară din anul 2010. Majorarea volumului de mărfuri transportate a fost condiţionată, în principal, de creşterea acestuia la întreprinderile de transport auto2 (+64,6%) şi feroviar (+59,8%).

Parcursul mărfurilor a totalizat 475,2 mil. tone-km, cu 48,0% mai mult decît în ianuarie-februarie 2010.

Volumul de mărfuri transportate şi parcursul mărfurilor realizat
de întreprinderile de transport, pe moduri de transport

Ianuarie-februarie 2011

În % faţă de ianuarie-februarie 2010

Februarie 2011

în % faţă de ianuarie 2011

în % faţă de februarie 2010

Mărfuri transportate – total, mii tone

1141,9

162,7

142,3

170,7

      din care pe moduri de transport:

feroviar

700,4

159,8

128,4

167,0

auto2

433,4

164,6

173,4

175,2

fluvial

7,9

x

31,7

x

aerian

0,2

123,0

126,6

128,7

Parcursul mărfurilor – total, mil. tone-km

475,2

148,0

130,3

146,9

      din care pe moduri de transport:

feroviar

184,6

169,5

128,1

182,9

auto2

290,3

136,9

131,7

130,8

fluvial

0,02

x

31,7

x

aerian

0,23

108,5

117,2

113,9

În ianuarie-februarie 2011 întreprinderile de transport auto2 au transportat 433,4 mii tone de mărfuri, cu 64,6% mai mult faţă de aceeaşi perioadă din anul 2010. Ponderi considerabile în volumul total de mărfuri transportate cu transportul auto revin întreprinderilor din municipiile Chişinău (65,8%) şi Bălţi (11,7%), raioanele: Edineţ (6,2%),  Ialoveni (2,8%),  Taraclia (2,5%) şi Anenii Noi (2,3%).

Cu mijloacele de transport feroviar în ianuarie-februarie 2011 au fost transportate 700,4 mii tone de mărfuri, cu 59,8% mai mult faţă de volumul înregistrat în perioada corespunzătoare din anul 2010. În structura mărfurilor încărcate în vagoane la staţiile de cale ferată din ţară ponderi mai mari s-au înregistrat la următoarele grupe de mărfuri: cereale şi produse de panificaţie – 64,5% (în ianuarie-februarie 2010 – 35,5%), metale feroase şi fier vechi – 10,5% (în ianuarie-februarie 2010 – 25,0%), materiale de construcţie şi ciment – 2,6% (în ianuarie-februarie 2010 – 2,5%).

Numărul de pasageri transportaţi şi parcursul pasagerilor  în ianuarie-februarie 2011,
            pe moduri de transport public

Pasageri transportaţi

Parcursul pasagerilor

mii pasageri

în % faţă de ianuarie-februarie 2010

mil. pasageri-km

în % faţă de ianuarie-februarie 2010

Transport public:

feroviar*

370,5

100,4

28,0

95,1

autobuze şi microbuze

17792,1

110,5

361,3

116,2

fluvial

7,3

x

0,01

x

aerian

62,6

119,2

78,5

110,9

 * Datele pe ianuarie

În ianuarie-februarie 2011 cu autobuze şi microbuze au fost transportaţi 17,8 mil. pasageri, cu 10,5% mai mult comparativ cu aceeaşi perioadă din anul 2010. Ponderi semnificative în numărul total de pasageri transportaţi cu autobuze şi microbuze deţin agenţii transportatori din municipiile Chişinău (63,6%) şi Bălţi (8,9%), raioanele: Cahul (4,2%), Orhei (3,2%), Ungheni (2,3%), Ialoveni (1,6%), Edineţ (1,4%) şi Străşeni (1,4%).

Cu mijloacele de transport feroviar în ianuarie 2011 au fost transportaţi 0,4 mil. pasageri, cu 0,4% mai mult faţă de perioada similară din anul 2010.

Notă:

1 Informaţia este prezentată fără datele raioanelor din partea stîngă a Nistrului şi municipiul Bender
2 Inclusiv întreprinderile cu alte genuri de activitate, care efectuează transportări auto de mărfuri contra plată şi dispun de 10 şi mai multe autovehicule de  marfă proprii sau închiriate

Persoana de contact:
Svetlana Bulgac
şefa secţiei statistica serviciilor de piaţă
Tel. 72 84 74


Distribuie
  • Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER