Biroul Național de Statistică informează, că în ianuarie-septembrie 2016, s-au eliberat 2996 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale şi nerezidenţiale, în scădere cu 9,8% faţă de ianuarie-septembrie 2015.
Biroul Naţional de Statistică comunică, că indicele preţurilor la lucrările de construcţii-montaj în trimestrul III al anului 2016 a constituit 108,7% faţă de perioada respectivă a anului 2015.
Biroul Naţional de Statistică informează, că indicele volumului producţiei globale agricole în gospodăriile de toate categoriile în ianuarie-septembrie 2016 faţă de perioada respectivă a anului 2015, conform estimărilor, a constituit 118,9%. Majorarea producţiei globale agricole a fost determinată de creşterea producţiei vegetale cu 28,4% și a producţiei animaliere - cu 2,4%.
Biroul Naţional de Statistică informează, că în luna septembrie 2016 întreprinderile de transport feroviar, rutier, fluvial şi aerian au transportat 1 621,2 mii tone de mărfuri, cu 10,0% mai mult faţă de luna precedentă şi cu 21,9% - în raport cu luna septembrie 2015. Parcursul mărfurilor în luna septembrie 2016 a totalizat 387,4 mil. tone-km, cu 2,6% mai mult faţă de luna august 2016 şi cu 12,0% - comparativ cu luna corespunzătoare din anul 2015.
Biroul Naţional de Statistică relatează că, în luna august 2016 câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 5242,8 lei, înregistrând o creştere de 12,3% faţă de luna august 2015.
Biroul Naţional de Statistică relatează, că în luna septembrie 2016 preţurile producătorului în industrie s-au majorat cu 0,2% faţă de august curent, cu 1,3% − faţă de decembrie 2015 şi cu 3,1% − faţă de septembrie 2015.
Biroul Naţional de Statistică anunță că, în ianuarie-august 2016 indicele producţiei industriale faţă de ianuarie-august 2015 a constituit 100,1%. În luna august 2016 faţă de august 2015 acest indice a marcat 106,9%.
Biroul Naţional de Statistică informează, că în luna septembrie 2016 inflaţia anuală (pentru ultimele 12 luni din septembrie 2015 pînă în septembrie 2016) a constituit 3,0%, inclusiv la: produse alimentare şi mărfuri nealimentare – cîte 4,6% şi servicii – (-0,8%)
Biroul Naţional de Statistică informează, că exporturile de mărfuri realizate în luna august 2016 s-au cifrat la 168,0 mil. dolari SUA, cu 1,4% mai mult față de luna precedentă și cu 32,5% - comparativ cu luna august 2015. Importurile de mărfuri realizate în luna august 2016 au însumat 351,1 mil. dolari SUA, cu 11,8% mai mult față de luna anterioară și cu 17,6% - comparativ cu luna august 2015.
Biroul Naţional de Statistică relatează, că la începutul anului 2016 în Republica Moldova locuiau 592,6 mii persoane în vîrstă de 60 ani şi peste, ceea ce constituie 16,7% din numărul total al populației stabile. Circa 60% din numărul total al vîrstnicilor sunt femei şi 58% locuiesc în mediul rural. În funcţie de vîrstă, se constată că fiecare a treia persoană este în vîrsta cuprinsă între 60-64 ani, iar 13,3% sunt persoanele care au depășit vîrsta de 80 ani.
Biroul Naţional de Statistică informează, că în luna august 2016 întreprinderile de transport feroviar, auto, fluvial şi aerian au transportat 1500,4 mii tone de mărfuri, cu 25,9% mai mult faţă de luna precedentă şi cu 19,0% în raport cu luna august 2015. Parcursul mărfurilor în luna august 2016 a totalizat 375,3 mil. tone-km, cu 18,0% mai mult faţă de luna iulie 2016 şi cu 11,1% comparativ cu luna corespunzătoare din anul 2015.
Biroul Naţional de Statistică relatează că, în luna iulie 2016 câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 5274,0 lei, înregistrând o creştere de 8,0% faţă de luna iulie 2015.
Biroul Naţional de Statistică relatează, că în luna august 2016 preţurile producătorului în industrie s-au majorat cu 0,1% faţă de iulie curent, cu 1,0% − faţă de decembrie 2015 şi cu 2,5% − faţă de august 2015.
Biroul Naţional de Statistică anunţă că, în ianuarie-iulie 2016 exporturile de mărfuri au totalizat 1071,1 mil. dolari SUA, volum inferior celui realizat în perioada similară din anul 2015 cu 7,5%. Importurile de mărfuri, în ianuarie-iulie 2016, s-au cifrat la 2183,2 mil. dolari SUA, nivel mai inferior cu 6,1%, comparativ cu cel înregistrat în perioada corespunzătoare din anul 2015.
Biroul Național de Statistică informează că, în trimestrul II 2016, Produsul intern brut (PIB) pe serie brută, a însumat 31 434 mil. lei prețuri curente de piață, în creștere - în termeni reali – cu 1,8% față de trimestrul II 2015. Pe seria ajustată sezonier, Produsul intern brut s-a majorat cu 1,0% față de același trimestru din 2015 și cu 0,6% față de trimestrul I 2016.
Biroul Naţional de Statistică informează că în semestrul I 2016 mărimea minimului de existenţă a constituit în medie pe lună pentru o persoană 1813,7 lei, fiind în creştere faţă de semestrul I 2015 cu 5,2%.
Biroul Naţional de Statistică comunică, că în ianuarie-iulie 2016 indicele producţiei industriale faţă de ianuarie-iulie 2015 a constituit 99,2%. În luna iulie 2016 faţă de iulie 2015 acest indice a marcat 94,8%.
Biroul Naţional de Statistică informează, că în trimestrul II 2016 veniturile disponibile ale populaţiei au constituit în medie pe o persoană pe lună 2030,4 lei, fiind în creştere cu 1,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2015. În termeni reali veniturile populaţiei au înregistrat o descreştere de 5,8%
Biroul Naţional de Statistică informează, că în luna august 2016 inflaţia anuală (pentru ultimele 12 luni din august 2015 pînă în august 2016) a constituit 3,6%, inclusiv la: produse alimentare – 6,2%, nealimentare – 4,5% şi servicii – (-0,4%).Totodată, indicele preţurilor de consum în august 2016 faţă de iulie 2016 a constituit 99,6% (informativ: în august 2015 faţă de iulie 2015 IPC a marcat 102,9%).
Biroul Naţional de Statistică comunică că în anul 2015 pentru dezvoltarea economiei naţionale şi a sferei sociale, întreprinderile şi organizaţiile de toate formele de proprietate, din contul tuturor surselor de finanţare, au utilizat 21 123,3 mil. lei investiţii în active materiale pe termen lung. Comparativ cu anul 2014 volumul s-a micșorat cu 9,4%.
Biroul Naţional de Statistică anunţă că, exporturile de mărfuri realizate în luna iulie 2016 s-au cifrat la 165,7 mil. dolari SUA, cu 5,3% mai mult faţă de luna precedentă şi cu 0,5% - comparativ cu luna iulie 2015. În ianuarie-iulie 2016 importurile de mărfuri au totalizat 2 183,2 mil. dolari SUA, volum inferior celui realizat în perioada corespunzătoare din anul 2015 cu 6,1%.
Biroul Naţional de Statistică anunţă că,în trimestrul II 2016 populaţia economic activă (populaţia ocupată plus şomerii) a Republicii Moldova a constituit 1 362,9 mii persoane, fiind în creştere cu 1,8% (23,7 mii) faţă de trimestrul II 2015. Structura populaţiei active nu s-a modificat semnificativ: 96,0% o constituie persoanele ocupate şi 4,0% - șomeri.
Biroul Naţional de Statistică comunică, că în ianuarie-iunie 2016 valoarea investiţiilor în activele materiale pe termen lung a constituit 5 449,2 mil. lei (în preţuri curente). Comparativ cu perioada respectivă a anului precedent acest indicator a marcat o descreştere cu 21,0% (în preţuri comparabile).
Biroul Naţional de Statistică informează, că în luna iulie 2016 întreprinderile de transport feroviar, auto, fluvial şi aerian au transportat 1177,4 mii tone de mărfuri, cu 8,1% mai mult faţă de luna precedentă şi cu 10,9% mai puţin în raport cu luna iulie 2015. Parcursul mărfurilor în luna iulie 2016 a totalizat 318,1 mil. tone-km, cu 0,3% mai mult faţă de luna iunie 2016 şi cu 7,3% mai puţin comparativ cu luna corespunzătoare din anul 2015.
Biroul Naţional de Statistică comunică că în ianuarie-iunie 2016 au fost date în exploatare 2 583 locuințe (apartamente și case individuale de locuit) cu suprafaţa totală de 243,9 mii m², sau cu 3,7% mai mult faţă de ianuarie-iunie 2015.
Biroul Naţional de Statistică comunică, că în ianuarie-iunie 2016 volumul lucrărilor executate de organizaţiile cu genul principal de activitate „Construcţii” a constituit 2 471,9 mil. lei sau 86,7% (în preţuri comparabile) faţă de nivelul înregistrat în perioada respectivă a anului 2015.
În luna iunie 2016 volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a înregistrat o scădere de 2,3% (în preţuri comparabile) faţă de luna precedentă şi o creştere de 4,2%, comparativ cu luna iunie 2015.
Biroul Naţional de Statistică relatează că, în luna iunie 2016, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 5169,7 lei, înregistrând o creştere de 9,2% faţă de luna iunie 2015.Indicele câştigului salarial real pentru luna iunie 2016 faţă de luna iunie 2015 a fost de 101,7%, sau în creştere cu 1,7% faţă de nivelul anului trecut.
Biroul Naţional de Statistică relatează, că în luna iulie 2016 preţurile producătorului în industrie s-au majorat cu 0,2% faţă de iunie curent, cu 1,0% − faţă de decembrie 2015 şi cu 4,9% − faţă de iulie 2015.
Biroul Naţional de Statistică informează, că în ianuarie-iunie 2016 agenţiile de turism şi turoperatorii au acordat servicii turistice la 86,9 mii de turişti şi excursionişti, cu 9,0% mai puţin decît în perioada corespunzătoare din anul 2015.