Biroul Naţional de Statistică anunţă că, în ianuarie-iunie 2016 exporturile de mărfuri au totalizat 905,4 mil. dolari SUA, volum inferior celui realizat în perioada similară din anul 2015 cu 8,8%. Importurile de mărfuri, în ianuarie-iunie 2016, s-au cifrat la 1 869,0 mil. dolari SUA, nivel mai inferior cu 5,9%, comparativ cu cel înregistrat în perioada corespunzătoare din anul 2015. Deficitul balanţei comerciale în ianuarie-iunie 2016 a fost de 963,6 mil. dolari SUA, cu 29,1 mil. dolari SUA (-2,9%) mai mic, faţă de cel înregistrat în aceeaşi perioadă din anul 2015.
Biroul Naţional de Statistică informează, că în ianuarie–iunie 2016 structurile de primire turistică colective cu funcţiuni de cazare au fost frecventate de 125,0 mii de turişti, din care 70,3 mii de turişti moldoveni şi 54,6 mii de turişti străini. Comparativ cu ianuarie–iunie 2015 s-a majorat numărul de turişti cazaţi la structurile de primire turistică colective, pe seama creşterii acestuia la pensiuni turistice şi agroturistice de 3,1 ori, hoteluri şi moteluri.
Biroul Naţional de Statistică comunică, că în ianuarie-iunie 2016 indicele producţiei industriale a rămas la același nivel faţă de ianuarie-iunie 2015. În luna iunie 2016 faţă de iunie 2015 acest indice a marcat 97,9%.
Biroul Naţional de Statistică informează, că în ianuarie-iunie 2016 numărul de sosiri ale vizitatorilor străini în Republica Moldova, înregistrate la punctele de trecere a frontierei de stat a fost de 1,6 milioane, în creştere cu 50,0% faţă de perioada corespunzătoare din anul 2015. Numărul de plecări ale vizitatorilor moldoveni în străinătate, înregistrate la punctele de trecere a frontierei de stat, în ianuarie-iunie 2016 a fost de 2,6 milioane, cu 1,5 % mai mult decît în perioada similară din anul 2015.
Biroul Naţional de Statistică informează, că în luna iulie 2016 inflaţia anuală (pentru ultimele 12 luni din iulie 2015 pînă în iulie 2016) a constituit 7,0%, inclusiv la: produse alimentare – 7,9%, nealimentare – 5,9% şi servicii – 7,4%. Totodată, indicele preţurilor de consum în iulie 2016 faţă de iunie 2016 a constituit 99,1% (informativ: în iulie 2015 faţă de iunie 2015 IPC a marcat 99,5% şi faţă de iulie 2014 – 108,6%).
Biroul Naţional de Statistică anunţă că, exporturile de mărfuri realizate în luna iunie 2016 s-au cifrat la 157,4 mil. dolari SUA, cu 2,9% mai mult faţă de luna precedentă şi cu 12,9% mai puţin comparativ cu luna iunie 2015. Importurile de mărfuri realizate în luna iunie 2016 au însumat 324,7 mil. dolari SUA, cu 1,0% mai puţin faţă de luna anterioară şi cu 7,7% - comparativ cu luna iunie 2015.
Biroul Naţional de Statistică informează, că preţurile producătorului (preţurile medii de vînzare la produsele agricole de către întreprinderile agricole) în ianuarie-iunie 2016 au crescut faţă de perioada respectivă a anului 2015 cu 3,8%.
Biroul Naţional de Statistică relatează că, în ianuarie-iunie 2016, s-au eliberat 1834 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale şi nerezidenţiale, în scădere cu 14,4% faţă de ianuarie-iunie 2015.
Biroul Naţional de Statistică informează că, producţia globală agricolă în gospodăriile de toate categoriile (întreprinderile agricole, gospodăriile ţărăneşti (de fermier) şi gospodăriile populaţiei) în ianuarie-iunie 2016 a constituit 104,1% faţă de perioada respectivă a anului 2015. Majorarea producţiei globale agricole a fost determinată de creşterea producţiei vegetale cu 21,5% și a producţiei animaliere - cu 1,1%.
Biroul Naţional de Statistică comunică, că indicele preţurilor la lucrările de construcţii-montaj în trimestrul II al anului 2016 a constituit 107,6% faţă de perioada respectivă a anului 2015.
Biroul Naţional de Statistică informează că, în luna iunie 2016 întreprinderile de transport feroviar, auto, fluvial şi aerian au transportat 1078,5 mii tone de mărfuri, cu 2,2% mai mult faţă de luna precedentă şi cu 9,4% mai puţin în raport cu luna iunie 2015. Parcursul mărfurilor în luna iunie 2016 a totalizat 313,3 mil. tone-km, cu 2,7% mai mult faţă de luna mai 2016 şi cu 6,1% mai puţin comparativ cu luna corespunzătoare din anul 2015.
Biroul Naţional de Statistică relatează că, în luna mai 2016, câștigul salarial mediu nominal brut a fost de 4863,9 lei, înregistrând o creştere de 7,5% faţă de luna mai 2015. Indicele câștigului salarial real pentru luna mai 2016 faţă de luna mai 2015 a fost de 99,6%, sau în scădere cu 0,4% față de nivelul anului trecut.
Biroul Naţional de Statistică relatează, că în luna iunie 2016 preţurile producătorului în industrie au rămas la același nivel faţă de mai curent, s-au majorat cu 0,8% − faţă de decembrie 2015 şi cu 5,2% − faţă de iunie 2015.
Biroul Naţional de Statistică anunţă că, durata medie a vieţii în Republica Moldova în anul 2015 a constituit 71,5 ani, inclusiv la bărbaţi – 67,5 şi la femei – 75,5 ani. În acest an s-a înregistrat o uşoară creştere a numărului decedaţilor comparativ cu anul 2014, rata mortalităţii constituind 11,2 decedaţi la 1000 locuitori. Rata mortalităţii infantile de asemenea a fost în creştere, fiind 9,7 decedaţi în vîrstă sub un an la 1000 născuţi-vii.
Biroul Naţional de Statistică anunţă că, în ianuarie-mai 2016 exporturile de mărfuri au totalizat 748,7 mil. dolari SUA, volum inferior celui realizat în perioada similară din anul 2015 cu 7,8%. În ianuarie-mai 2016 importurile de mărfuri au totalizat 1544,5 mil. dolari SUA, volum inferior celui realizat în perioada corespunzătoare din anul 2015 cu 5,5%. Deficitul balanţei comerciale în ianuarie-mai 2016 a fost de 795,8 mil. dolari SUA, cu 25,9 mil. dolari SUA (-3,2%) mai mic, decît cel înregistrat în perioada corespunzătoare din anul 2015.
Biroul Naţional de Statistică comunică, că în ianuarie-mai 2016 indicele producţiei industriale faţă de ianuarie-mai 2015 a constituit 100,9%. În luna mai 2016 faţă de mai 2015 acest indice a marcat 93,8%.
Biroul Naţional de Statistică informează, că în luna iunie 2016 inflaţia anuală (pentru ultimele 12 luni din iunie 2015 pînă în iunie 2016) a constituit 7,4%, inclusiv la: produse alimentare – 7,6%, nealimentare – 6,9% şi servicii – 7,6%. Totodată, indicele preţurilor de consum (IPC) în iunie 2016 faţă de mai 2016 a constituit 99,7%.
Biroul Naţional de Statistică relatează că, exporturile de mărfuri realizate în luna mai 2016 s-au cifrat la 153,0 mil. dolari SUA, cu 14,3% mai puţin faţă de luna precedentă şi cu 11,5% - comparativ cu luna mai 2015. Importurile de mărfuri realizate în luna mai 2016 au însumat 328,0 mil. dolari SUA, cu 7,6% mai puţin faţă de luna anterioară şi la nivelul lunii mai 2015.
Biroul Naţional de Statistică informează că, în anul 2015 numărul întreprinderilor mici şi mijlocii (în continuare ÎMM) a constituit 49,8 mii întreprinderi, sau cu 0,5 mii întreprinderi (cu 1%) mai puţin faţă de anul 2014. Sectorul ÎMM reprezintă circa 97,2% din numărul total de întreprinderi.
Biroul Naţional de Statistică informează că, la 1 ianuarie 2016, fondul locativ al Republicii Moldova a constituit 81531,3 mii m2. Localităţilor urbane le revin 32485,3 mii m2 sau 39,8% din volumul total al fondului locativ, localităţilor rurale – respectiv 49046,0 mii m2 sau – 60,2%.
Biroul Naţional de Statistică informează, că în luna mai 2016 întreprinderile de transport feroviar, auto, fluvial şi aerian au transportat 978,2 mii tone de mărfuri, cu 2,6% mai puţin faţă de luna precedentă şi cu 22,9% - în raport cu luna mai 2015.
Biroul Naţional de Statistică informează că, în luna aprilie 2016, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 4909,6 lei, înregistrând o creştere cu 8,5% faţă de luna aprilie 2015.
Biroul Naţional de Statistică relatează, că în luna mai 2016 preţurile producătorului în industrie au înregistrat majorarea acestora cu 0,3% faţă de aprilie curent, cu 0,7% − faţă de decembrie 2015 şi cu 5,4% − faţă de mai 2015.
Biroul Naţional de Statistică anunţă că, în ianuarie-aprilie 2016 exporturile de mărfuri au totalizat 595,7 mil. dolari SUA, volum inferior celui realizat în perioada similară din anul 2015 cu 6,8%. În ianuarie-aprilie 2016 importurile de mărfuri au totalizat 1289,5 mil. dolari SUA, volum inferior celui realizat în perioada corespunzătoare din anul 2015 cu 1,2%.
Biroul Naţional de Statistică informează că, în trimestrul I 2016, Produsul intern brut (PIB) pe serie brută, a însumat 27097 mil. lei preţuri curente de piaţă, în creştere - în termeni reali – cu 0,8% faţă de trimestrul I 2015. Pe seria ajustată sezonier, Produsul intern brut s-a majorat cu 0,3% faţă de acelaşi trimestru din 2015 şi cu 1,7% faţă de trimestrul IV 2015.
Biroul Naţional de Statistică informează, că în trimestrul I 2016 veniturile disponibile ale populaţiei au constituit în medie pe o persoană pe lună 2026,8 lei, fiind în creştere cu 9,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Cheltuielile medii lunare de consum ale populaţiei în trimestrul I 2016 au constituit în medie pe o persoană 2058,5 lei, fiind în creştere faţă de aceeaşi perioada a anului precedent cu 7,6%.
Biroul Naţional de Statistică informează că, în luna mai 2016 inflaţia anuală (pentru ultimele 12 luni din mai 2015 pînă în mai 2016) a constituit 7,9%, inclusiv la: produse alimentare – 8,1%, nealimentare – 7,3% şi servicii – 7,7%. Totodată, indicele preţurilor de consum în mai 2016 faţă de aprilie 2016 a constituit 100,2%.
Biroul Naţional de Statistică comunică, că în ianuarie-aprilie 2016 indicele producţiei industriale faţă de ianuarie-aprilie 2015 a constituit 102,7%. În luna aprilie 2016 faţă de aprilie 2015 acest indice a marcat 110,0%.
Biroul Național de Statistică aduce la cunoştinţa agenţilor economici că, salariul mediu lunar pe ţară pentru anul 2014 constituie 4172,0 lei şi în anul 2015 - 4610,9 lei.
Biroul Naţional de Statistică anunţă că, exporturile de mărfuri realizate în luna aprilie 2016 s-au cifrat la 178,5 mil. dolari SUA, cu 10,2% mai mult faţă de luna precedentă şi cu 18,0% - comparativ cu luna aprilie 2015. Importurile de mărfuri realizate în luna aprilie 2016 au însumat 400,1 mil. dolari SUA, cu 1,3% mai mult faţă de luna anterioară şi cu 21,4%- comparativ cu luna aprilie 2015.