Situaţia copiilor în Republica Moldova în anul 20221
Biroul Naţional de Statistică prezintă informaţia privind situaţia copiilor în anul 2022.
Situaţia demografică
Numărul copiilor este în descreștere continuă
La 1 ianuarie 2023 numărul copiilor de 0-17 ani în Republica Moldova a constituit 539,4 mii2 sau 21,5% din numărul total al populației cu reședință obișnuită.
Descarcă datele în format .xlsx
Rata natalității este în descreștere
Numărul copiilor născuți-vii în anul 2022 a constituit 27,0 mii3, fiind în descreștere cu 8,1% față de anul precedent. Rata natalității înregistrată în anul 2022 a constituit 10,6 născuți-vii la 1000 de locuitori, fiind cea mai joasă din ultimii 5 ani (vezi anexa, tabelul 2).
Descarcă datele în format .xlsx
Băieții predomină în numărul copiilor născuți
Din numărul total al copiilor născuți-vii, 51,6% au fost băieţi, raportul de masculinitate fiind de 107 băieţi la 100 de fete. Cei mai mulţi copii (83,7%) s-au născut după o durată a sarcinii de peste 35 săptămâni.
Femeile din mediul rural nasc la o vârstă mai tânără comparativ cu cele din mediul urban
Vârsta medie a mamei la prima naștere în anul 2022 a constituit 25,3 ani. Femeile din mediul rural au născut la o vârstă mai tânără – 23,9 ani comparativ cu cele din mediul urban – 27,3 ani. Distribuţia născuţilor-vii în funcție de vârsta mamei evocă concentrarea acestora în intervalul de vârstă 25 de ani până la vârsta de 34 ani (cu 55,7% din total născuți-vii).
Totodată, nivelul natalității extraconjugale în anul 2022 a constituit 18,3% sau aproape fiecare al cincilea copil s-a născut în afara căsătoriei. În mediul rural, în afara căsătoriei s-au născut 21,4% din născuți-vii comparativ cu 14,0% în mediul urban (vezi anexa, tabelul 4).
Educația copiilor
Educația timpurie
În anul 2022 în țară au activat 1479 de instituții de educație timpurie, inclusiv 809 cu statut de creșă-grădiniță, 563 – grădinițe, 89 – școli-grădinițe, 16 – centre comunitare și 2 creșe. Majoritatea instituțiilor de educație timpurie aparțin sectorului public (1464 de unități sau 99,0%), 15 unități fiind instituții private. Din totalul de 1479 instituții de educație timpurie, 76,3% au activat în mediul rural.
Descarcă datele în format .xlsx
Numărul copiilor înscriși în instituțiile de educație timpurie este în scădere.
La sfârșitul anului 2022 numărul copiilor înscriși în instituțiile de educație timpurie a fost de 133,4 mii persoane, cu cca 3,8 mii de copii sau cu 2,7% mai puțin comparativ cu anul precedent. Micșorarea numărului de copii din instituțiile de educație timpurie este mai pronunțată în unitățile din mediul rural (cu 2,9 mii sau cu 4,3% față de anul 2021) (vezi anexa, tabelul 6).
În anul 2022 puțin peste jumătate dintre copiii din instituțiile de educație timpurie au fost înscriși în instituțiile din mediul urban (50,5%) și 51,7 % erau băieți.
Majoritatea copiilor erau înscriși în învățământ preșcolar (88,9%), cea mai mare pondere fiind înregistrată în mun. Chișinău (90,6%) iar cea mai mică – în regiunea Sud (86,5%).
Descarcă datele în format .xlsx
Distribuția pe vârste a copiilor din instituțiile de educație timpurie denotă o preponderență a copiilor cu vârsta de 6 ani – 23,1% și 5 ani – 22,7%, ponderea celor cu vârsta de 4 ani constituind 22,0%, de 3 ani –19,9%, de până la 3 ani (înscriși în educație antepreşcolară) – 11,1%, iar a celor de 7 ani și peste – 1,2%.
În anul 2022 la 100 de locuri în instituțiile de educație timpurie din țară au revenit în medie 75 de copii. Pe medii de reședință se remarcă o valoare mai mare a numărului mediu de copii la 100 de locuri în mediul urban ‒ 94 de copii comparativ cu cel din rural – 63 de copii (în scădere comparativ cu anul 2021 – 95 și, respectiv, 66 de copii la 100 de locuri).
Distribuția pe raioane și municipii a numărului de copii la 100 de locuri în instituțiile de educație timpurie variază. Astfel, cei mai mulți copii la 100 de locuri au revenit în mun. Chișinău – 102 persoane, mun. Bălți– 96 de persoane și Ialoveni – 90 de persoane, iar cei mai puțini copii la 100 de locuri au revenit instituțiilor din raionul Leova, valoarea acestui indicator fiind de 38 copii la 100 de locuri.
În anul 2022 numărul copiilor cu deficiențe senzoriale, fizice și comportamentale, înscriși în instituțiile de educație timpurie specială a fost de 589 persoane. Majoritatea acestor copii (91,7%) fac parte din grupa de vârstă 3 ani și peste și sunt cuprinși în educația preșcolară. În funcție de tipul necesităților, ponderi mai mari revin copiilor cu deficiențe de vorbire (32,0%), de vedere (26,1%) și deficiențe intelectuale (13,8%). Totodată, în instituțiile de educație timpurie cu destinație generală erau înscriși 197 de copii cu dizabilități și 1494 de copii cu cerințe educaționale speciale.
Învățământul primar și secundar general
În anul de studii 2022/23 învățământul primar și secundar general s-a desfășurat în 1218 instituții, inclusiv 92 de școli primare, 781 de gimnazii, 336 de licee și 7 şcoli pentru copii cu deficienţe în dezvoltarea intelectuală sau fizică. Majoritatea instituțiilor de învățământ primar și secundar general aparțin sectorului public (98,1%) și 74,3% din total instituții au activat în mediul rural.
La începutul anului de studii 2022/23, în învățământul primar și secundar general erau înscriși 334,5 mii de elevi, cu 2,2 mii mai puțin față de anul de studii 2021/2022 (vezi anexa, tabelul 7).
Din punct de vedere al distribuției pe sexe și pe medii de reședință, în anul de studii 2022/23 51,0% din elevi erau băieți, iar 55,1% își făceau studiile în mediul urban. Ponderea copiilor înscriși în clasa I, care au urmat programe de educație preșcolară, a constituit 96,5%.
Din numărul total de elevi, în învățământul primar au fost înscriși 41,0%, în învățământul gimnazial ‒ 47,6% și în cel liceal ‒ 11,4%.
Pe medii de reședință, învățământul liceal în mediul urban este mai atractiv. Fetele au predominat în nivelul liceal.
Repartizarea elevilor din învățământul primar și secundar general pe niveluri și medii de reședință este prezentată în figura de mai jos.
Descarcă datele în format .xlsx
În ceea ce privește repartizarea pe sexe și pe niveluri educaționale, fetele au predominat în nivelul liceal.
Descarcă datele în format .xlsx
Ponderea elevilor cu cerințe educaționale speciale și cu dizabilități integrați în instituțiile de învățământ general s-a majorat
La începutul anului de studii 2022/23 în instituțiile de învățământ primar și secundar general din țară erau înscriși 10,5 mii de elevi cu cerințe educaționale speciale și cu dizabilități, dintre care majoritatea au urmat studiile în instituții de învățământ general (94,8%), iar 5,2% – în școli pentru copii cu deficiențe în dezvoltarea intelectuală sau fizică.
Comparativ cu anul de studii 2018/19, în instituțiile de învățământ general a crescut atât numărul de elevi cu cerințe educaționale speciale (cu 3,8%), cât și numărul de elevi cu dizabilități (cu 8,3%).
Proporția băieților cu cerințe educaționale speciale și cu dizabilități, cuprinși în învățământul general, rămâne a fi mai mare comparativ cu cea a fetelor, în anul de studii 2022/23 acest indicator a constituit 66,2%, comparativ cu 33,8% (în anul 2021/22 - 65,7%, și, respectiv, 34,3%).
Învățământul extrașcolar
În anul 2022 în țară au activat: 120 de școli de muzică, de arte și școli de arte plastice pentru copii, în care și-au făcut studiile 22,9 mii copii; 50 de centre de creație pentru copii, în cadrul cărora au funcționat diverse cercuri la care au participat 31,9 mii de copii; 8 centre de creație tehnică în care au participat 5,1 mii de copii; 2 centre ale tinerilor naturaliști și 3 centre ale tinerilor turiști în care au participat 1,4 mii de copii, și respectiv, 1,5 mii de copii.
În cadrul școlilor de muzică și arte, cele mai solicitate instrumente studiate au fost pianul (pentru 4,8 mii de copii) și instrumentele cu coardă (pentru 3,1 mii de copii), iar în cadrul școlilor de arte plastice cele mai atractive au fost arta plastică (pentru 6,9 mii de copii) și clasa coreografică (pentru 2,8 mii de copii).
Biblioteci pentru copii
În anul 2022 au activat 103 biblioteci pentru copii: Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă” și 102 biblioteci publice teritoriale / filiale pentru copii, cu 2 unități mai puține comparativ cu anul 2021 (vezi anexa, tabelul 9).
În perioada 2018-2022 se atestă o tendință de diminuare a numărului de utilizatori activi în cadrul bibliotecilor (de cca 1,5 ori), precum și micșorarea numărului de împrumuturi de documente (de 1,4 ori).
În același timp, numărul de vizitatori pe blogurile/ website-urile bibliotecilor pentru copii a crescut de 2,2 ori față de anul 2018 (149,3 mii în anul 2022 comparativ cu 69,4 mii în anul 2018).
În cadrul bibliotecilor pentru copii, în anul 2022 s-au desfășurat 7,4 mii de activități culturale, educaționale și științifice, la care au participat 95,1 persoane.
Protecţia socială a copiilor
Numărul beneficiarilor de indemnizații pentru copii este în creștere
Conform datelor Casei Naționale de Asigurări Sociale, la 1 ianuarie 2023 numărul beneficiarilor de indemnizație unică la nașterea copilului a constituit 32,1 mii de persoane (cu 9,6% mai puțin față de 1 ianuarie 2019), inclusiv 15,1 mii de persoane asigurate și 17,0 mii de persoane neasigurate. Mărimea medie a indemnizației unice la nașterea copilului a constituit 10068 de lei.
Numărul beneficiarilor (mame, tați și alte persoane) de indemnizație pentru creșterea/îngrijirea copilului, a constituit 106,4 mii de beneficiari (cu 25,2% mai mult față de 1 ianuarie 2019), inclusiv 42,5 mii de persoane asigurate și 63,9 mii de persoane neasigurate. Numărul copiilor pentru care a fost oferită această indemnizație a fost de 109,6 mii de copii. Proporția copiilor acoperiți cu indemnizație pentru îngrijirea copilului în numărul total al copiilor de până la 3 ani a constituit 87,0%, la 1 ianuarie 2023 (indicator ODD 1.3.1.b ) (vezi anexa, tabelul 10).
În cazul indemnizaţiei lunare, acordată pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani persoanelor asigurate, mărimea medie a constituit 3210,4 lei, faţă de 1000,0 lei în cazul persoanelor neasigurate acordată pentru îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani. Din cele 42,5 mii de persoane asigurate, care au beneficiat de indemnizaţie, 31,1 mii de persoane au fost mame, 11,0 mii de persoane - tați și 0,3 mii alte persoane. În cazul persoanelor neasigurate, din cei 63,9 mii de beneficiari, 55,0 mii de beneficiari au fost mame, 8,8 persoane - tați și 17 – alte persoane.
Descarcă datele în format .xlsx
Indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului acoperă minimul de existență în cazul persoanelor asigurate, dar nu și în cazul persoanelor neasigurate
În ultimii 5 ani mărimea minimului de existenţă pentru copii a crescut cu 42,0%. Astfel, valoarea minimului de existenţă în anul 2022, a constituit în total pentru copii – 2558,3 lei, inclusiv 1008,9 lei pentru copii de până la 1 an, 2197,3 lei pentru copii în vârstă de 1-6 ani și 2888,6 lei pentru cei cu vârsta de 7-17 ani.
Descarcă datele în format .xlsx
Indemnizaţia lunară pentru îngrijirea copilului până la 3 ani, în cazul persoanelor asigurate, a depăşit de 3,1 ori minimul de existenţă stabilit pentru copii în vârstă de până la 1 an și, în același timp, a acoperit de 1,4 ori minimul de existenţă pentru copii în vârstă de 1-6 ani.
Tabelul 1. Raportul dintre indemnizaţia lunară pentru îngrijirea copilului şi minimul de existenţă pentru copii, la 1 ianuarie 2019-2023
| 2019 | 2020 | 2021 | 2022 | 2023 |
Raportul dintre indemnizaţia lunară pentru îngrijirea copilului şi minimul de existenţă pentru copii în vârstă de până la 1 an, % |
|
|
|
|
|
persoane asigurate (până la 3 ani) | 219,1 | 239,3 | 282,9 | 304,5 | 318,2 |
persoane neasigurate (până la 2 ani) | 75,8 | 90,2 | 79,7 | 88,6 | 99,1 |
Raportul dintre indemnizaţia lunară pentru îngrijirea copilului şi minimul de existenţă pentru copii în vârstă de 1- 6 ani, % |
|
|
|
|
|
persoane asigurate (copii până la 3 ani) | 101,4 | 109,7 | 131,1 | 141,1 | 146,1 |
persoane neasigurate (copii până la 2 ani) | 35,0 | 41,4 | 36,9 | 41,0 | 45,5 |
Descarcă datele în format .xlsx
Însă, indemnizaţia lunară pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 2 ani, acordată persoanelor neasigurate, a acoperit minimul de existență stabilit pentru copiii de până la 1 an în proporție de 99,1% și minimul de existență stabilit pentru copiii de 1- 6 ani în proporție mult mai mică - 45,5%.
Cei mai mulți copii care beneficiază de alocații sociale de stat sunt copiii cu dizabilități severe
La 1 ianuarie 2023 10,9 mii de copii cu dizabilități au beneficiat de alocaţii sociale de stat, 46,0% fiind copii cu dizabilităţi severe. Mărimea medie a alocaţiei lunare pentru copiii cu dizabilităţi a constituit 1542,0 lei, majorându-se de 2,2 ori comparativ cu 1 ianuarie 2019. Beneficiari de alocaţii pentru pierderea întreţinătorului au fost 6,2 mii de copii, mărimea alocaţiei lunare constituind 1232,3 lei, fiind de 2,1 ori mai mare, comparativ cu 1 ianuarie 2019.
Tabelul 2. Copii beneficiari de alocaţii sociale de stat și mărimea medie a alocației lunare, la 1 ianuarie 2019-2023
| 2019 | 2020 | 2021 | 2022 | 2023 |
| Numărul beneficiarilor, persoane | ||||
Copii cu dizabilităţi în vârstă de până la 18 ani | 10 635 | 10 684 | 10 429 | 10 567 | 10 936 |
inclusiv: |
|
|
|
|
|
severă | 4 796 | 4 865 | 4 643 | 4 863 | 4 995 |
accentuată | 3 899 | 3 735 | 3 604 | 3 478 | 3 527 |
medie | 1 940 | 2 084 | 2 182 | 2 226 | 2 414 |
Copii care şi-au pierdut întreţinătorul | 5 488 | 6 091 | 6 211 | 6 181 | 6 172 |
| Mărimea medie a alocaţiei lunare, lei | ||||
Copii cu dizabilităţi în vârstă de până la 18 ani | 702,2 | 737,5 | 770,1 | 1 356,5 | 1 542,0 |
inclusiv: |
|
|
|
|
|
severă | 767,5 | 808,2 | 851,9 | 1 492,8 | 1 701,6 |
accentuată | 716,6 | 756,0 | 791,1 | 1 396,4 | 1 592,1 |
medie | 511,8 | 539,3 | 561,3 | 996,7 | 1 138,5 |
Copii care şi-au pierdut întreţinătorul | 577,4 | 599,6 | 630,2 | 1 089,2 | 1 232,3 |
Descarcă datele în format .xlsx
Cei mai vulnerabili copii aflați în situații de risc sunt copiii din mediul rural
Conform datelor Ministerului Muncii și Protecţiei Sociale, la sfârșitul anului 2022, la evidenţă erau circa 13,2 mii de copii aflați în situații de risc4, 67,2% dintre aceștia fiind din mediul rural. În numărul copiilor aflați în situație de risc au predominat băieții, constituind 51,5%. Fiecare al patrulea copil (23,9%) avea vârsta de 3-6 ani, 64,0% aveau vârsta de 7-15 ani, 13,1% - vârsta de 16-17 ani și 12,0% - vârsta de 0-2 ani. Din numărul copiilor aflați în situații de risc, 334 copii erau copii cu dizabilități.
Din total copii în situații de risc, 12,1 mii de copii au fost din categoria copiilor neglijați, 515 de copii au fost supuși violenței, 308 copii aveau părinții/unicul părinte decedat, 111 copii aveau ambii părinți/unicul părinte care refuză să-și exercite obligațiile părintești privind creșterea și îngrijirea copilului, iar restul copiilor (195 de copii) aflându-se în alte situații precum: practicarea vagabondajului, cerșitului, prostituției, lipsirea de îngrijire și supraveghere din partea părinților din cauza absenței acestora la domiciliu din motive necunoscute, copii care au fugit de acasă sau au fost alungați, copii abandonați de părinți, copii victime ale infracțiunilor și copii în cazul cărora în privința părinților/unicului părinte a fost instituită o măsură de ocrotire judiciară.
Comparativ cu anul 2021, au fost înregistrați cu 34,2% mai puțini copii supuși violenței și cu 192,2% mai mulți copii neglijați (vezi anexa, tabelul 11).
Servicii sociale
Conform datelor Agenției Naționale Asistență Socială, pe parcursul anului 2022, copiii în vârstă de până la 18 ani au beneficiat de servicii sociale primare: 333 copii beneficiari ai cantinelor de ajutor social (46,5% fete și 53,5% băieți) și 109 copii beneficiari ai centrelor comunitare de asistență socială (50,5% fete și 49,5% băieți).
Tabelul 3. Copii în vârstă de până la 18 ani beneficiari de servicii sociale, pe tipuri de servicii și sexe, anul 2022
| Total | Fete | Băieți |
Servicii sociale primare | |||
Cantine de ajutor social | 333 | 155 | 178 |
Centru comunitar de asistență socială | 109 | 55 | 54 |
Servicii sociale specializate | |||
Centre care acordă servicii specializate | 2 513 | 1 232 | 1 281 |
Servicii sociale cu specializare înaltă | |||
Centre care acordă servicii cu specializare înaltă | 712 | 376 | 336 |
Pachetul minim de servicii sociale |
| ||
Sprijin pentru familiile cu copii | 62 668 | 30 049 | 32 619 |
Asistență personală | 2 124 | 745 | 1379 |
Descarcă datele în format .xlsx
Beneficiari de servicii în centrele care acordă servicii sociale specializate au fost 2,5 mii de copii în vârstă de până la 18 ani (49,0% fete și 51,0% băieți). De serviciile sociale acordate în centrele cu specializare înaltă au beneficiat 712 copii în vârsta de până la 18 ani (52,8% fete și 47,2% băieți).
În afară de aceasta, conform pachetului minim de servicii sociale, circa 62,7 mii de copii (47,9% fete și 52,1% băieți) au beneficiat de sprijin pentru familiile cu copii și circa 2,1 mii de copii (35,1% fete și 64,9% băieți) de asistență personală.
Sănătatea copiilor
Conform datelor Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, la sfârșitul anului 2022 numărul medicilor pediatri a constituit 465. La 10 mii de copii în vârstă de 0-17 ani în medie au revenit 8 medici pediatri şi circa 45 de paturi de toate profilurile pentru copii amplasate în instituțiile medico-sanitare. În total, în instituţiile medico-sanitare au fost internaţi 114,1 mii de copii.
Tabelul 4. Asigurarea cu medici pediatri și paturi de toate profilurile pentru copii amplasate în instituțiile medico-sanitare, 2018-2022
| 2018 | 2019 | 2020 | 2021 | 2022 |
Numărul de medici-pediatri | 470 | 471 | 448 | 459 | 465 |
la 10 000 copii în vârstă de 0-17 ani | 8,0 | 8,2 | 7,9 | 8,2 | 8,3 |
Numărul de paturi pentru copii | 2 728 | 2 724 | 2 113 | 2 450 | 2 496 |
la 10 000 copii în vârstă de 0-17 ani | 46,7 | 47,6 | 37,4 | 43,9 | 44,7 |
Descarcă datele în format .xlsx
Afecțiunile din perioada perinatală sunt principala cauză a morbidității nou-născuților
Circa 7,6 mii de copii s-au născut bolnavi ori s-au îmbolnăvit cu diverse boli, ceea ce a reprezentat 27,6% din numărul copiilor născuți-vii (vezi anexa, tabelul 15). Afecțiunile din perioada perinatală sunt în topul cauzelor morbidității copiilor nou-născuți. Numărul afecțiunilor, a căror origine se situează în perioada perinatală a copiilor, s-a majorat de la 7,3 mii de cazuri noi în anul 2018 până la 11,0 mii de cazuri noi în anul 2022. Preponderent, acestea includ tulburările legate de greutatea insuficientă la naștere, infecții specifice perioadei perinatale, suferința respiratorie a nou-născutului, pneumopatia congenitală și boala hemolitică, condiționată de izoimunizare.
Totodată, conform datelor instituțiilor medico-sanitare, circa 1,6 mii născuți-vii s-au născut prematur sau 5,7% din total născuți-vii, iar circa 1,7 mii născuți-vii au avut greutatea de până la 2500 gr. sau 6,0% din total născuți-vii.
Copiii în primul an de viață suferă cel mai des de boli ale aparatului respirator, anemie și boli infecțioase și parazitare
Incidenţa prin boli la copii în primul an de viaţă a constituit 1062,3 cazuri noi la 1000 de copii. Cel mai des copiii au suferit de boli ale aparatului respirator (649 de cazuri noi la 1000 de copii), anemie (91 de cazuri noi la 1000 de copii), boli infecţioase şi parazitare (50 de cazuri noi la 1000 de copii), afecţiuni din perioada perinatală (49 de cazuri noi la 1000 de copii) și boli ale sistemului nervos (26 de cazuri noi la 1000 de copii) (vezi anexa, tabelul 16).
Descarcă datele în format .xlsx
Copiii de 0-17 ani suferă cel mai des de boli ale aparatului respirator, boli infecțioase și diverse leziuni traumatice
La sfârșitul anului 2022, în structura incidenței prin boli la copiii în vârstă de 0-17 ani au predominat bolile aparatului respirator (507 cazuri noi la 1000 de copii), leziunile traumatice, otrăvirile și alte consecințe ale cauzelor externe (48 de cazuri noi la 1000 de copii), bolile infecțioase și parazitare (46 de cazuri noi la 1000 de copii), bolile sistemului nervos și organelor de simț (32 de cazuri noi la 1000 de copii), bolile pielii și țesutului celular subcutanat (23 de cazuri noi la 1000 de copii ), afecțiunile sângelui și organelor hematopoietice (17 cazuri noi la 1000 de copii), bolile aparatului digestiv (15 cazuri noi la 1000 de copii) (vezi anexa, tabelul 17).
Printre bolile infecțioase și parazitare, întâlnite cel mai des la copii, au fost infecțiile acute ale căilor respiratorii (335 de cazuri la 1000 de copii), pneumoniile, bronhopneumoniile acute (59 de cazuri la 1000 de copii), infecțiile cu coronavirus de tip nou (Covid-19) (36 de cazuri la 1000 de copii), varicela (14 cazuri la 1000 de copii).
Descarcă datele în format .xlsx
Cele mai multe cazuri noi de tumori la copii se atestă la nivelul țesutului limfoid, creierului și altor părți ale sistemului nervos
În anul 2022 numărul cazurilor noi de tumori maligne a scăzut la 100 mii de copii în vârstă de 0-17 ani, revenind 11,2 cazuri noi comparativ cu 13,5 cazuri noi în anul 2021. În structura incidenței prin tumori maligne, în cazul copiilor au prevalat tumorile la nivelul țesutului limfoid, hematopoietic și înrudite ale acestuia – 47,6%, creierului și altor părți ale sistemului nervos central – 17,5%, rinichiului și bazinetului renal – 6,3%, ochiului și anexelor sale – 4,8%, precum și la nivelul altor localizări – 23,8%.
Descarcă datele în format .xlsx
Numărul cazurilor noi de tumori maligne este mai mare în cazul copiilor cu vârsta de 5-14 ani și a băieților
Incidența prin tumori maligne a fost mai mare la copiii cu vârsta de 5-14 ani. La fel, aceasta a fost mai mare în cazul băieților (11,4 cazuri noi la 100 de mii de băieți comparativ cu 11,0 cazuri noi la 100 de mii de fete).
Descarcă datele în format .xlsx
Numărul cazurilor noi de tuberculoză activă este mai mare în cazul copiilor în vârstă de 5-14 ani și al fetelor
În anul 2022 la 100 de mii de copii de 0-17 ani au revenit 16,5 cazuri noi de tuberculoză activă. Incidența prin tuberculoză activă la 100 de mii de copii în vârstă de 0-14 ani a constituit 16,3 cazuri noi (indicator ODD 3.3.2). Circa 48,4% din cazuri au fost înregistrate la copiii în vârstă de 5-14 ani și 57,0% în rândul fetelor. De asemenea, tuberculoza la copii a predominat în mediul rural unde s-au înregistrat 55,9% din cazuri.
Copiii supuși examinării profilactice cel mai des sunt depistați cu acuitate vizuală scăzută
În anul 2022 circa 256,2 mii de copii au fost supuși examenelor profilactice. Astfel, la 1000 de copii în vârstă de 0-17 ani examinați au revenit 10,3 copii depistați cu acuitate vizuală, 5,0 copii cu tulburări de vorbire, 4,8 copii cu dereglări de ţinută, 4,5 copii cu scolioză.
Copiii recunoscuți cu dizabilitate primară sunt preponderent din mediul rural și au ca cauză principală a dizabilității tulburările mentale și malformațiile congenitale
În anul 2022 au fost recunoscuţi cu dizabilitate primară (caz nou) 1,6 mii de copii în vârstă de 0-17 ani, 57,5 % din aceștia fiind din mediul rural. Fiecare al patrulea copil diagnosticat avea vârsta de 0-2 ani, iar fiecare al treilea avea vârstă cuprinsă între 3-6 ani. Cauzele predominante ale dizabilității primare rămân a fi tulburările mentale și de comportament (36,1%), malformațiile congenitale, deformațiile și anomaliile cromozomiale (22,4%) și bolile sistemului nervos (13,5%). De menționat că în mediul rural ponderea copiilor cu grad sever de dizabilitate în total copii recunoscuţi cu dizabilitate primară a fost mai mică comparativ cu mediul urban (32,9% comparativ cu 45,8%). În anul 2022 au fost deserviți de instituţiile medico-sanitare 11,9 mii de copii cu dizabilități (vezi anexa, tabelul 21).
Descarcă datele în format .xlsx
Infracționalitatea juvenilă
Conform datelor Ministerului Afacerilor Interne, în anul 2022 la 100 de mii de minori (0-17 ani) au revenit 126 de infracţiuni faţă de 118 infracţiuni în anul 2018. Ponderea infracţiunilor comise de minori în total infracţiuni a constituit 2,6%.
Descarcă datele în format .xlsx
Infracţiunile cel mai des comise de minori rămân a fi furturile
Infracţiunile cel mai des comise de minori rămân a fi furturile cu o pondere de 59,9% din total infracţiuni, jafurile – 11,9%, cazurile de huliganism – 4,5%, vătămările intenționate – 2,4% și tâlhării – 1,3%, precum și alte infracțiuni – 20,0%.
Numărul total al minorilor care au comis infracţiuni în anul 2022 a constituit 1039 de copii, inclusiv 990 copii cu vârsta 14-17 ani (95,3%), restul având vârsta de până la 14 ani (vexi anexa, tabelul 26). Preponderent infracţiunile au fost săvârşite de băieţi, 93,7% faţă de 6,3% în cazul fetelor.
Conform datelor Agenției de Administare a Instanțelor Judecătorești, la sfârșitul anului 2022 numărul minorilor condamnaţi în prima instanță a constituit 226 de copii, la 100 de mii de minori revenind 40 de copii condamnaţi (vezi anexa, tabelul 27). Numărul minorilor deținuți în arest preventiv a constituit 13 copii, iar numărul minorilor condamnați definitiv care executau pedeapsa cu închisoarea a constituit 32 de copii.
Caracteristica gospodăriilor cu copii
Gospodăriile cu copii au în componența sa preponderent un singur copil, gospodăriile cu mai mulți copii fiind caracteristice mai mult mediului rural
Conform datelor Cercetării Bugetelor Gospodăriilor Casnice, în anul 2022 din total gospodării 28,5% au avut la întreținere copii sub 18 ani, din care 44,2% - un singur copil, 41,8% – doi copii, iar 14,0% – 3 copii și mai mult. În medie la o gospodărie cu copii au revenit 1,7 copii. Gospodăriile cu mulți copii sunt caracteristice mai mult pentru mediul rural unde au fost concentrate 66,9% din totalul gospodăriilor cu 3 copii și mai mult.
În mediul urban ponderea gospodăriilor monoparentale este mai mare decât în mediul rural
În funcție de tipul gospodăriei acestea au fost formate preponderent din cupluri familiale (65,6%) și gospodării atribuite la categoria „alte gospodării cu copii”, acestea fiind cazurile gospodăriilor formate din mai multe nuclee familiale (24,6%). Gospodăriile monoparentale au constituit 9,8% din totalul gospodăriilor cu copii. În mediul urban ponderea gospodăriilor monoparentale a fost cu 4,1 puncte procentuale mai mare comparativ cu mediul rural (11,9% față de 7,8%).
Ponderea gospodăriilor cu copii și cu persoane plecate peste hotare la lucru sau în căutare de lucru, în mediul rural, este mai mare decât ponderea acestora în mediul urban
Din total gospodării cu copii 19,1% au fost gospodării cu cel puțin un membru plecat peste hotare la lucru sau în căutare de lucru. În mediul rural ponderea acestor gospodării a constituit 23,4%, față de 14,4% în mediul urban. În funcție de numărul copiilor gospodăriile cu persoane plecate peste hotare se repartizează după cum urmează: 44,4% – gospodării cu un copil, 38,2% – cu doi copii și 17,5% – cu 3 copii și mai mult.
Descarcă datele în format .xlsx
Gospodăriile cu copii au venituri mai mici decât cele fără copii
Veniturile gospodăriilor casnice cu copii sunt mai mici decât veniturile gospodăriilor fără copii. În medie, în anul 2022 veniturile disponibile ale gospodăriilor cu copii au constituit 3727,7 lei lunar pe o persoană sau de 1,3 ori mai puțin comparativ cu veniturile gospodăriilor fără copii. Pe măsura creșterii numărului de copii în gospodărie, descrește și valoarea medie a veniturilor acesteia, de la 4679,3 lei lunar în cazul gospodăriilor cu 1 copil până la 2571,0 lei în cazul celor cu 3 copii și mai mult (vezi anexa, tabelul 34).
Principala sursă de formare a veniturilor gospodăriilor cu copii a fost activitatea salarială (56,4%), fiind urmată de veniturile din activitatea individuală non-agricolă (8,3%), prestații sociale (7,9%) și activitatea individuală agricolă (6,6%). Transferurile din afara țării au contribuit la formarea veniturilor în proporție de 16,9% (vezi anexa, tabelul 33).
În mediul urban se consumă mai multe produse bogate în proteine, iar în mediul rural mai multe produse de panificație
Modelul de consum al gospodăriilor cu copii în anul 2022 s-a caracterizat prin consum de pâine și produse de panificație în cuantum de 8,3 kg/persoană, carne și preparate din carne – 4,0 kg/persoană, lapte și produse lactate – 16,3 litri/persoană, cartofi – 3,2 kg/persoană, legume și bostănoase – 7,6 kg/persoană, fructe și pomușoare – 5,4 kg/persoană.
În mediul urban s-au consumat mai multe produse bogate în proteine, cum ar fi carnea (4,3 kg/persoană față de 3,7 kg/persoană în rural), laptele (17,2 litri/persoană față de 15,5 kg/persoană în rural) și ouăle (15,9 bucăți/persoană față de 15,0 bucăți/persoană în rural). În mediul rural, însă, s-a remarcat un consum mai mare de produse de panificație (9,2 kg/persoană față de 7,3 kg/persoană în urban) (vezi anexa, tabelul 38).
Condițiile de trai ale gospodăriilor cu copii din mediul urban diferă de cele din mediul rural
Condițiile de trai din perspectiva accesului la comodități, diferă semnificativ pentru gospodăriile cu copii de la sat și cele de la oraș. În mediul urban, gospodăriile cu copii locuiesc în condiții mult mai bune decât cele din mediul rural. Astfel, în orașe 99,6% din gospodăriile cu copii dispuneau de apeduct, 99,4% – de sisteme de canalizare, 97,3% – de baie sau duș în locuință și 86,8% – de gaze din rețea. În schimb, la sate doar 85,2% din gospodăriile cu copii dispuneau de apeduct, 75,0% – de sisteme de canalizare, 60,7% – de baie sau duș în interior și doar 38,1% – de gaze din rețea.
Descarcă datele în format .xlsx
Conform opiniei gospodăriilor cu copii, circa 76 la sută din acestea considerau că în anul 2022 nu au intervenit schimbări majore în nivelul de bunăstare al gospodăriilor comparativ cu anul precedent, 4,2% au menționat că trăiesc mai bine, iar 19,7% considerau că situația s-a înrăutățit. Pentru necesitățile minime ale gospodăriei, conform aprecierilor respondenților cu copii, ar fi suficientă suma de 2762,2 lei lunar pe o persoană. Totodată, pentru un trai decent a fost menționat necesarul de 5435,5 lei în medie pe o persoană (vezi anexa, tabelul 39).
Sărăcia copiilor în anul 2022 în creștere față de anul precedent
În condițiile în care, în anul 2022 rata sărăciei absolute (indicatorul ODD 1.2.1 ) a populației per ansamblu a constituit 31,1% fiind în creștere cu 6,6 puncte procentuale față de anul 2021, copiii sunt săraci în proporție de 28,4% (+4,0 puncte procentuale față de anul precedent).
Situația copiilor diferă semnificativ în funcție de mediul de reședință al copilului. Copiii din mediul rural sunt expuși unui risc de sărăcie mult mai mare decât copiii din urbe. Astfel, în anul 2022 rata sărăciei absolute în rândul copiilor din mediul rural a constituit 40,5%, față de 13,9% în cazul copiilor din mediul urban. Totodată, rata sărăciei copiilor din mediul urban s-a majorat cu 4,7 puncte procentuale față de anul precedent, în timp ce în mediul rural această majorare a constituit 5,5 puncte procentuale (vezi anexa, tabelul 41).
Anexă:
Note:
1 Informația este prezentată fără datele raioanelor din partea stângă a Nistrului și mun. Bender, cu excepția datelor privind: i) infracțiunile înregistrate, care includ datele Comisariatelor de Poliţie din subordinea Ministerului Afacerilor Interne situate în mun. Bender, ii) învățământul primar și secundar general, care includ instituțiile de învățământ aflate pe acest teritoriu în subordinea Ministerului Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și iii) dizabilitatea primară, care includ și persoanele din partea stângă a Nistrului și mun. Bender, care s-au adresat la Consiliul Național pentru Determinarea Dizabilității și Capacității de Muncă pentru determinarea dizabilității.
2 Datele cu privire la numărul populației copiilor, la 1 ianuarie 2023, sunt provizorii. Numărul populației, cât și indicatorii relativi dependenți de numărul populației sunt raportați la populația cu reședință obișnuită. Indicatorii relativi pentru anul 2021 și 2022 au fost recalculați folosind numărul provizoriu al populației cu reședință obișnuită la 1 ianuarie 2022.
Reședința obișnuită este definită ca locul în care persoana a trăit preponderent în ultimele 12 luni indiferent de absențele temporare (în scopul recreării, vacanței, vizitelor la rude şi prieteni, afacerilor, tratamentului medical, pelerinajelor religioase etc.).
3 Datele privind numărul născuților-vii pentru anul 2022 sunt provizorii.
4 Noțiunea de copil aflat în situație de risc, violență și neglijare sunt utilizate în conformitate cu Legea 140/2013 privind protecţia specială a copiilor aflaţi în situaţie de risc şi a copiilor separaţi de părinţi.
Informații relevante:
Eurostat
Direcția Statistică a ONU
- Liubovi StoianovConsultant principal
Direcția statistica serviciilor sociale
- Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER