(Infografice) Activitatea instituțiilor de educație timpurie în anul 2025

NOU(Infografice) Activitatea instituțiilor de educație timpurie în anul 2025

În anul 2025 activau 1 465 de instituții de educație timpurie, la care erau înscriși 122,9 mii de copii. La 100 de locuri reveneau în medie 70 de copii înscriși. Totodată, numărul cadrelor de conducere și didactice a fost de 12,5 mii de persoane.

74
Agenții economici din Chișinău își consolidează cunoștințele privind raportarea statistică

NOUAgenții economici din Chișinău își consolidează cunoștințele privind raportarea statistică

În luna aprilie continuă instruirile organizate de Biroul Național de Statistică cu agenții economici. Astfel, reprezentanții mai multor entități din municipiul Chișinău au participat la sesiunile atelierului de instruire privind raportarea statistică, organizate și desfășurate de Centrul Regional de Statistică al municipiului Chișinău.

196
BNS în dialog cu Academia de e-Guvernare din Estonia privind cooperarea în procesul alinierii statisticii naționale la standardele UE

NOUBNS în dialog cu Academia de e-Guvernare din Estonia privind cooperarea în procesul alinierii statisticii naționale la standardele UE

La 7 aprilie 2026, la Biroul Național de Statistică a avut loc o întrevedere a conducerii Biroului cu Hannes Astok, Director executiv și președinte al consiliului de administrație al Academiei de e-Guvernare din Estonia, dedicată consolidării cooperării în domeniul statisticii, în procesul de integrare europeană a Republicii Moldova.

130
Șase noi membri ai echipei BNS în dialog cu conducerea Biroului

NOUȘase noi membri ai echipei BNS în dialog cu conducerea Biroului

Una dintre practicile care fac parte din cultura organizațională a Biroului Național de Statistică este dialogul conducerii și noii angajați. Astfel, la 6 aprilie 2026, într-o atmosferă deschisă și prietenoasă, a avut loc întâlnirea conducerii instituției cu șase membri recent alăturați echipei, cu scopul facilitării integrării acestora încă de la începutul activității.

283
(Infografice) Veniturile și cheltuielile populației în anul 2025

NOU(Infografice) Veniturile și cheltuielile populației în anul 2025

În anul 2025 veniturile disponibile ale populației în medie pe lună s-au majorat cu 9,1% față de 2024. Totodată, cheltuielile de consum ale populației în medie pe lună s-au majorat cu 13,3%.

172
Circa 80 de studenți ai UTM au participat la o lecție deschisă despre accesarea datelor statistice ale BNS

NOUCirca 80 de studenți ai UTM au participat la o lecție deschisă despre accesarea datelor statistice ale BNS

La 6 aprilie, la Universitatea Tehnică a Moldovei, în cadrul cursului de Statistică, a fost organizată o lecție deschisă dedicată modului de accesare a datelor statistice și utilizării produselor Biroului Național de Statistică. Activitatea a reunit circa 80 de studenți, în special din anul I ai programelor de studii Business și Administrare, Contabilitate, Finanțe și Bănci, Marketing și Logistică.

347
Buletinul informativ al BNS pentru trimestrul I 2026

NOUBuletinul informativ al BNS pentru trimestrul I 2026

Biroul Național de Statistică prezintă Buletinul informativ al Biroului Național de Statistică (BNS), care reflectă principalele activități și evenimente desfășurate în trimestrul I anul 2026. 

100
Anunț cu privire la prelungirea concursului pentru ocuparea funcţiilor vacante în cadrul Biroului Naţional de Statistică

Anunț cu privire la prelungirea concursului pentru ocuparea funcţiilor vacante în cadrul Biroului Naţional de Statistică

Biroul Național de Statistică anunță despre prelungirea concursului pentru ocuparea funcţiilor vacante.

1173
(Video) Cum să utilizezi Banca de date statistice a BNS?

(Video) Cum să utilizezi Banca de date statistice a BNS?

Ai încercat să găsești date statistice în Banca de date a Biroului Național de Statistică și te-ai rătăcit? Nu-ți face griji, îți explicăm noi în acest video-tutorial cum să navighezi ușor pe această platformă.

498
Necrolog – Tatiana ȘANDRU

Necrolog – Tatiana ȘANDRU

Biroul Național de Statistică anunță cu tristețe despre trecerea prematură la cele veșnice, la 2 aprilie 2026, a colegei noastre, regretata Tatiana ȘANDRU.

381
(Infografice) Forța de muncă: ocuparea și șomajul în anul 2025

(Infografice) Forța de muncă: ocuparea și șomajul în anul 2025

În anul 2025 populația ocupată de 15 ani și peste a constituit 774,0 mii de persoane. Ponderea bărbaților era de 51,0% și cea a femeilor - de 49,0%. În aceeași perioadă, rata șomajului la nivel de țară a înregistrat valoarea de 3,8%.

511
BNS lansează o nouă cercetare aliniată acquis-ului statistic al UE privind formarea profesională continuă în întreprinderi

BNS lansează o nouă cercetare aliniată acquis-ului statistic al UE privind formarea profesională continuă în întreprinderi

Biroul Național de Statistică (BNS) informează despre lansarea cercetării statistice noi „Formarea profesională continuă în întreprinderi” (FPC), realizată în conformitate cu acquis-ul Uniunii Europene în domeniul statistic.

617
(Infografice) Rezultatele finale ale RPL 2024: Distribuția populației pe localități

(Infografice) Rezultatele finale ale RPL 2024: Distribuția populației pe localități

BNS a diseminat astăzi comunicatul privind Rezultatele finale ale Recensământului Populației și Locuințelor 2024: Distribuția populației pe localități. Vedeți câteva infografice tematice care prezintă date despre: cele mai mari localități urbane/rurale, pe regiuni de dezvoltare; localități fără populație și localități cu o persoană; numărul localităților, pe regiuni de dezvoltare; numărul localităților din cadrul comunelor/orașelor.

738
Consolidarea cooperării bilaterale cu Statistica Suediei – discutată în cadrul unei noi misiuni la BNS

Consolidarea cooperării bilaterale cu Statistica Suediei – discutată în cadrul unei noi misiuni la BNS

În perioada 23-27 martie, Biroul Național de Statistică găzduiește o nouă misiune de lucru a unei echipe de experți din cadrul Statisticii Suediei, desfășurată în contextul consolidării cooperării bilaterale și inițierii unui proiect de asistență tehnică în domeniul statisticii oficiale.

867
Modificări în Calendarul de diseminare a rezultatelor Recensământului Populației și Locuințelor 2024

Modificări în Calendarul de diseminare a rezultatelor Recensământului Populației și Locuințelor 2024

Biroul Național de Statistică informează că au fost operate modificări în Calendarul de diseminare a rezultatelor Recensământului Populației și Locuințelor (RPL) 2024.

440
(Infografic) 25 martie - Ziua națională a Greciei

(Infografic) 25 martie - Ziua națională a Greciei

Cu ocazia Zilei naționale a Greciei, evidențiem una dintre preferințele turistice ale călătorilor din Republica Moldova. Conform datelor statistice pentru 2025, Grecia s-a situat pe locul 4 în clasamentul destinațiilor de vacanță, cu o pondere de 4,8% din totalul plecărilor turistice. La mulți ani, Republica Elenă!

396
(Infografice) Activitatea asigurătorilor în anul 2025

(Infografice) Activitatea asigurătorilor în anul 2025

În anul 2025, societățile de asigurări au încasat prime brute subscrise în valoare de 3351,2 mil. lei și au plătit despăgubiri și indemnizații de asigurare în sumă de 1492,9 mil. lei.

1743
Interes sporit din partea reprezentanților APL la sesiunile de informare privind determinarea numărului populației cu reședință obișnuită

Interes sporit din partea reprezentanților APL la sesiunile de informare privind determinarea numărului populației cu reședință obișnuită

În perioada 17-20 martie a.c., Biroul Național de Statistică (BNS), în colaborare cu Cancelaria de Stat, a desfășurat ateliere de informare privind metodologia de calcul a numărului populației cu reședință obișnuită (PRO), destinatarii fiind primarii satelor/comunelor și ai orașelor/municipiilor, precum și alți reprezentanți ai autorităților administrației publice locale (APL) din țară.

741
(Infografice) Știai că 99% din total întreprinderi din Republica Moldova sunt întreprinderi mici și mijlocii?

(Infografice) Știai că 99% din total întreprinderi din Republica Moldova sunt întreprinderi mici și mijlocii?

Descoperă, prin intermediul infograficelor, principalele date despre întreprinderile mici și mijlocii (IMM) din Republica Moldova, în contextul Global Money Week (16–22 martie 2026), eveniment dedicat promovării educației financiare.

552
(Infografic) 21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down

(Infografic) 21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down

Astăzi, 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down. Cu acest prilej, Biroul Național de Statistică prezintă date statistice privind numărul persoanelor cu sindromul Down din Republica Moldova, inclusiv numărul copiilor.

386
Abonare
Abonare la comunicate, publicații și alte noutăți relevante
reset WAYcursor WAYcontrast WAYMarire Font WAYCiteste cu voce textul selectat WAYLinkuri WAY