Diverse confuzii

Recensământul este un referendum?

Categoric nu. Recensământul și referendumul sunt procese diferite. Recensământul are un caracter pur statistic unde se colectează date, iar referendumul este o consultare publică pe un anumit subiect asupra căruia oamenii își expun părerea.

În cadrul recensământului se alege ceva sau pe cineva?

Nu. Recensământul nu este un demers electoral, ci unul statistic. De altfel, este strict interzis ca datele statistice să fie prelucrate în scop electoral.

De ce se organizează recensământul în anul 2024, dar runda mondială a recensămintelor este 2020?

Rundele mondiale ale recensămintelor se organizează pentru comparabilitatea datelor la nivel internațional o dată la 10 ani. Ultima rundă mondială este 2020, iar perioada indicată pentru țări în efectuarea recensămintelor naționale este recomandată a fi între anii 2015-2024 inclusiv. Deci, anul 2024 este ultimul an în care Republica Moldova poate efectua recensământul pentru a se include în runda mondială 2020.

Dacă sunt recenzor, mă pot singur recenza sau trebuie sa aștept recenzorul de sector?

Nu. O singură excepție este dacă sunteți recenzor pe sectorul în care locuiți. În tabletă vor fi încărcate doar locuințele ce fac parte din sectorul de recensământ care v-a fost atribuit.


Distribuie
  • Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER