Indicii preţurilor producţiei industriale
Biroul Național de Statistică relatează că în luna iunie 2022 prețurile producătorului în industrie s-au majorat față de mai curent cu 2,1%, față de iunie 2021 – cu 28,6% și față de decembrie 2021 – cu 17,0%.
Publicaţia conţine principalii indicatori statistici ce caracterizează sistemul de învăţămînt din ţară în perioada 2010-2021. Datele sunt prezentate pe niveluri educaţionale: educaţia timpurie, învățământul primar şi secundar general, învățământul profesional tehnic, învățământul superior, doctorat, statistica regională.
Biroul Național de Statistică anunţă lista candidaţilor admişi la proba scrisă pentru ocuparea funcţiilor publice vacante.
Biroul Național de Statistică anunţă despre prelungirea concursului pentru ocuparea funcţiilor vacante.
Biroul Naţional de Statistică informează că, exporturile de mărfuri realizate în luna mai 2022 au avut o valoare de 416,1 milioane dolari SUA, cu 5,0% mai mult, în raport cu luna aprilie 2022 și de 2,1 ori mai mult, comparativ cu luna mai 2021. Importurile de mărfuri realizate în luna mai 2022 au constituit 772,6 milioane dolari SUA, cu 0,2% mai mult, față de luna aprilie 2022 și cu 37,1% mai mult, comparativ cu luna mai 2021.
Biroul Național de Statistică prezintă Buletinul informativ pentru trimestrul II 2022, care conține cele mai importante noutăți și evenimente din activitatea desfășurată de către BNS în această perioadă.
Rezultatele estimărilor privind numărul populației cu reședință obișnuită în profil teritorial au fost prezentate astăzi, 11 iulie 2022, în cadrul unui eveniment public organizat de către Biroul Național de Statistică al Republicii Moldova în parteneriat cu Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA) și Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare în Moldova (SDC), cu participarea reprezentanților autorităților și a altor instituții publice, mediului academic, partenerilor de dezvoltare, sectorului asociativ, mass-media.
În vederea facilitării înțelegerii utilizatorilor de date cu privire la diferențele dintre datele statistice privind numărul populației cu reședință obișnuită a Republicii Moldova, elaborate și diseminate de către Biroul Național de Statistică (BNS), și datele privind populația din surse administrative, și în special din Registrul de Stat al Populației (al cărui deținător este Agenția Servicii Publice, ASP) și Registrul de Stat al Alegătorilor (al cărui deținător este Comisia Electorală Centrală, CEC), prezentăm unele explicații privind diferențele de ordin metodologic dintre aceste seturi de date.
Biroul Național de Statistică informează că au fost revizuite seriile de timp pentru anii 2014-2021 cu privire la numărul populației cu reședință obișnuită la nivel național și unele componente ale acesteia.
Biroul Naţional de Statistică informează că, preţurile medii de consum în luna iunie 2022 faţă de luna mai 2022 au crescut cu 2,21%. Creșterea preţurilor medii de consum a fost determinată de majorarea preţurilor la produsele alimentare cu 0,57%, la mărfurile nealimentare cu 2,35% și la serviciile prestate populației cu 4,31%.
Biroul Național de Statistică prezintă datele statistice cu privire la numărul populației cu reședință obișnuită în profil teritorial (pe raioane), după caracteristici precum vârsta, sexul sau mediul de reședință, pentru perioada 2014-2021. De la începutul anului 2014, populația cu reședința obișnuită a Republicii Moldova se află în continuă descreștere, atingând 2603,8 mii locuitori la începutul anului 2022, din care 1102,5 mii persoane (42,3%) constituie populația urbană şi 1501,3 mii (57,7%) persoane – cea rurală.
La data de 6 iulie curent, conducerea Biroului Național de Statistică a avut întrevederi cu reprezentanții Institutului Național de Statistică din Italia, Societății Geografice Italiene și Oficiului Central de Statistică din Polonia, aflați într-o vizită oficială la Chișinău, cu prilejul participării la evenimentul de încheiere a proiectului „Asistență Tehnică Biroului Național de Statistică al Republicii Moldova”. În cadrul discuțiilor, părțile au abordat subiecte ce vizează colaborarea statistică între aceste instituții.
Biroul Național de Statistică relatează că durata medie a vieții în Republica Moldova, în anul 2021, a constituit 69,1 ani, în descreștere cu 0,7 ani în comparație cu anul precedent și cu 11,3 ani mai puțin față de nivelul mediu al speranței de viață la naștere în cele 27 de țări ale UE în anul 2020 (80,4 ani). Speranța de viaţă la naştere pe sexe în anul 2021 a constituit 65,2 de ani pentru bărbați și 73,1 de ani pentru femei.
Evenimentul de prezentare publică a rezultatelor estimărilor privind numărul populației cu reședință obișnuită al Republicii Moldova pe raioane, pentru perioada 2014-2021 se va desfășura la data de 11 iulie curent, ora 10.00.
Biroul Național de Statistică (BNS) lansează, în regim de testare, o nouă versiune a site-ului oficial cu adresa new.statistica.md. Scopul testării site-ului este colectarea feedback-ului de la utilizatori și familiarizarea treptată cu noul site. Astfel, invităm toți utilizatorii să navigheze în site-ul nou și să contribuie la îmbunătățirea acestuia prin oferirea de sugestii și aprecieri.
Activitățile Proiectului „Asistență Tehnică Biroului Național de Statistică al Republicii Moldova” au fost prezentate în cadrul unei conferințe de încheiere a proiectului, desfășurate astăzi, 5 iulie, la Chișinău. Proiectul a reușit să fortifice cooperarea instituțională între Biroul Național de Statistică al Republicii Moldova și o serie de instituții naționale europene responsabile de domeniul statisticii, și a avut o contribuție semnificativă la procesul de modernizare a Sistemului Național Statistic al Moldovei în conformitate cu standardele europene și internaționale.
Evenimente publice > Seminare şi conferinţe
Activitățile Proiectului „Asistență Tehnică Biroului Național de Statistică al Republicii Moldova” au fost prezentate în cadrul unei conferințe de încheiere a proiectului, desfășurate astăzi, 5 iulie, la Chișinău. Proiectul a reușit să fortifice cooperarea instituțională între Biroul Național de Statistică al Republicii Moldova și o serie de instituții naționale europene responsabile de domeniul statisticii, și a avut o contribuție semnificativă la procesul de modernizare a Sistemului Național Statistic al Moldovei în conformitate cu standardele europene și internaționale.
Reprezentanții oficiilor naționale de statistică din Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Republica Moldova și Ucraina au participat la evenimentul dedicat închiderii proiectului regional de cooperare statistică „Statistici prin parteneriatul estic” (STEP), finanțat de Uniunea Europeană, care s-a desfășurat online la data de 30 iunie curent.
Stimați reprezentanți ai mass-media! Avem plăcerea să vă invităm la Conferința de încheiere a Proiectului „Asistență Tehnică Biroului Național de Statistică al Republicii Moldova”, care a fost implementat cu suportul financiar al Uniunii Europene în perioada iulie 2019 - iunie 2022.
Consiliul Național pentru Statistică, s-a întrunit la data de 30 iunie în prima ședință din anul curent, în cadrul căreia au fost examinate mai multe subiecte din competența sa care vizează, în principal, dezvoltarea strategică și promovarea statisticii oficiale.
Biroul Naţional de Statistică informează că la 1 ianuarie 2022, fondul locativ a constituit 1319,4 mii locuinţe cu o suprafaţă totală de 90003,0 mii m.p.. Ponderea cea mai mare în numărul de locuințe înregistrate la 1 ianuarie 2022 o deținea regiunea de dezvoltare Nord (30,1%), urmată de regiunea de dezvoltare Centru (28,1%), municipiul Chișinău (24,2%), regiunea de dezvoltare Sud (13,7%) și UTA Găgăuzia (3,9%).