Colaborarea în cadrul sistemului statistic național (SSN), în special privind procedura de stabilire a producătorilor de statistici oficiale în corespundere cu prevederile Legii nr. 93/2017 cu privire la statistica oficială și a Hotărârii Guvernului nr. 51/2022 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de stabilire a producătorilor de statistici oficiale, a fost subiectul de discuții din cadrul ședinței organizate online, la data de 24 iunie curent.
Biroul Național de Statistică prezintă o nouă ediție a breviarului statistic „Moldova în cifre”. Această ediție vine cu un format revizuit și îmbunătățit față de edițiile precedente, cu scopul de a ușura înțelegerea datelor statistice de către publicul larg și de a spori interesul față de acestea. În publicație sunt selectați indicatori din diverse domenii, care arată care este situația în țara noastră, cum ne-am dezvoltat și care sunt provocările pe viitor.
Biroul Național de Statistică anunță despre disponibilitatea a noi informații statistice în Banca de date statistice http://statbank.statistica.md.
Pe data de 17 iunie curent, membrii misiunii Fondului Monetar Internațional, aflați într-o vizită de lucru în țara noastră, au avut o întâlnire cu reprezentanții Biroului Național de Statistică al Republicii Moldova.
Biroul Național de Statistică informează că, în luna aprilie 2022, producția industrială s-a micșorat față de luna corespunzătoare a anului precedent cu 10,4%.
Comerţ interior de bunuri şi servicii
Biroul Național de Statistică informează că în luna aprilie 2022 cifra de afaceri din comerţul cu amănuntul în prețuri comparabile s-a micșorat cu 2,5% faţă de luna precedentă şi a scăzut cu 5,7% comparativ cu luna aprilie 2021.
Indicii preţurilor producţiei industriale
Biroul Național de Statistică relatează că în luna mai 2022, prețurile producătorului în industrie s-au majorat față de aprilie curent cu 1,6%, față de mai 2021 – cu 26,4% și față de decembrie 2021 – cu 14,6%.
Biroul Național de Statistică prezintă informația statistică privind situația demografică în Republica Moldova în anul 2021. Datele sunt prezentate din perspectiva evenimentelor demografice vizând populația cu reședință obișnuită, care cuprinde acele persoane ce au locuit preponderent în ultimele 12 luni pe teritoriul Republicii Moldova indiferent de absențele temporare.
Biroul Naţional de Statistică anunță despre prelungirea concursului pentru ocuparea funcţiilor vacante.