Biroul Național de Statistică informează că, conform rezultatelor Anchetei forței de muncă, în trimestrul I 2022, forța de muncă subutilizată în vârstă de 15 ani și peste a constituit 62,4 mii persoane, fiind în descreștere cu 23,3% față de trimestrul I 2021 și cu 21,3% față de trimestrul I 2020.
Biroul Național de Statistică al Republicii Moldova desfășoară un sondaj de opinie în rândul utilizatorilor de date statistice din țară, rezultatele căruia vor fi luate în considerare în procesul de dezvoltare în continuare a statisticilor naționale.
Evenimente publice > Seminare şi conferinţe
La data de 2 iunie 2022, Biroul Național de Statistică a organizat evenimentul public cu genericul „Aplicarea Principiului Fundamental al Statisticii Oficiale nr. 9 „Utilizarea standardelor internaționale” în Republica Moldova”. Acesta a avut loc în contextul campaniei de promovare pe plan internațional a Principiilor Fundamentale ale Statisticii Oficiale, care în acest an împlinesc 30 de ani de la adoptare de către Comisia Economică a Organizației Națiunilor Unite (UNECE).
Biroul Național de Statistică prezintă datele provizorii privind numărul populației cu reședință obișnuită în Republica Moldova la 1 ianuarie 2022, acesta reprezentând numărul persoanelor care au locuit preponderent în ultimele 12 luni ale anului de referință pe teritoriul Republicii Moldova indiferent de absențele temporare.
Biroul Național de Statistică informează că a finalizat revizuirea datelor trimestriale ale produsului intern brut (PIB) și reconcilierea acestora cu cele anuale pe categorii de resurse și utilizări, pentru anii 2014-2020, în prețuri curente, în prețurile medii ale anului precedent și în prețurile medii ale anului de bază - 2015.