Biroul Naţional de Statistică informează că, exporturile de mărfuri realizate în luna decembrie 2013 s-au cifrat la 202,1 mil. dolari SUA, cu 20,0% mai puţin faţă de luna precedentă şi cu 7,9% mai mult comparativ cu luna decembrie 2012. În anul 2013 exporturile de mărfuri au totalizat 2399,0 mil. dolari SUA, volum superior celui realizat în anul precedent cu 11,0%. Importurile de mărfuri realizate în luna decembrie 2013 au însumat 554,9 mil. dolari SUA, cu 13,9% mai mult faţă de luna anterioară şi cu 10,0% - comparativ cu luna decembrie 2012. În anul 2013 importurile au totalizat 5492,7 mil. dolari SUA, volum superior celui realizat în anul anterior cu 5,4%.
Biroul Naţional de Statistică informează că, indicele preţurilor de consum în ianuarie 2014 faţă de decembrie 2013 a constituit 100,8%, iar faţă de ianuarie 2013 – 105,1%.
Biroul Naţional de Statistică anunţă lista candidaţilor admişi la interviu.
Biroul Naţional de Statistică îşi exprimă regretul în legătură cu trecerea în nefiinţă a celui care a fost VASILE PENTELEI, şef al Secţiei recensăminte în agricultură din cadrul Biroului Național de Statistică.
Biroul Naţional de Statistică anunţă lista candidaţilor admişi la proba scrisă.
Anuarul Statistic conţine cele mai importante date privind dezvoltarea social-economică şi demografică a ţării în perioada 2005-2012, este structurat în 24 de capitole şi include circa 500 de tabele şi grafice, care cuprind un volum sporit şi complex de informaţii din diverse domenii de activitate: geografia şi mediul înconjurător; populaţie; forţa de muncă; veniturile şi cheltuielile populaţiei; preţuri; locuinţe; învăţămînt şi ştiinţă; ocrotirea sănătăţii; protecţia socială a populaţiei; cultură şi sport; turism; justiţie; conturi naţionale; industrie; resurse energetice şi de combustibil; agricultură; investiţii în active materiale pe termen lung şi construcţii; transporturi, poştă şi telecomunicaţii, tehnologii informaţionale; comerţ exterior; comerţ cu amănuntul şi servicii; finanţe; balanţa de plăţi; statistica internaţională.
Biroul Naţional de Statistică informează, că în luna decembrie 2013 întreprinderile de transport feroviar, auto, fluvial şi aerian au transportat 1337,9 mii tone de mărfuri, cu 14,5% mai puţin faţă de luna precedentă şi cu 65,9% mai mult comparativ cu luna decembrie 2012.
Biroul Naţional de Statistică informează, că producţia globală agricolă în gospodăriile de toate categoriile (întreprinderile agricole, gospodăriile ţărăneşti (de fermier) şi gospodăriile populaţiei) în anul 2013, conform estimărilor preliminare, a marcat 138,3% faţă de anul 2012.
Indicii preţurilor în construcţii
Biroul Naţional de Statistică comunică, că indicele preţurilor la lucrările de construcţii-montaj în trimestrul IV al anului 2013 a constituit 108,1% faţă de perioada respectivă a anului 2012.
Indicii preţurilor producţiei industriale
Biroul Naţional de Statistică relatează, că în luna decembrie 2013 preţurile producătorilor în industrie au înregistrat creşteri cu 0,6% faţă de noiembrie 2013 şi cu 4,0% faţă de decembrie 2012.
Biroul Naţional de Statistică comunică, că în ianuarie-noiembrie 2013 indicele producţiei industriale faţă de ianuarie-noiembrie 2012 a constituit 106,6%. În luna noiembrie 2013 faţă de noiembrie 2012 acest indice a marcat 110,7%.
Câștigul salarial și costul forței de muncă
Biroul Naţional de Statistică informează că, în luna noiembrie 2013, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 3793,6 lei, în creştere cu 7,5% faţă de luna noiembrie 2012.
Biroul Naţional de Statistică anunţă desfăşurarea concursului pentru ocuparea postului vacant de Șef al Serviciului informare şi comunicare cu mass-media
Publicaţia cuprinde informaţii privind aspectele medico-demografice ale sănătăţii populaţiei, resursele sistemului de sănătate, tratamentul sanatorial şi odihna populaţiei, precum şi date privind condiţiile de trai, piаţa muncii în domeniul ocrotirii sănătăţii, finanţarea şi investiţiile în ramura ocrotirii sănătăţii, starea mediului ambiant etc. Ediţia dată a fost completată cu tabele noi, inclusiv un capitol nou cu principalii indicatori de sănătate în profil regional.
Biroul Naţional de Statistică informează, că indicele preţurilor de consum (IPC) în decembrie 2013 faţă de noiembrie 2013 a constituit 100,8%, iar faţă de decembrie 2012 – 105,2% (informativ: în decembrie 2012 faţă de noiembrie 2012 IPC a marcat 100,5% şi faţă de decembrie 2011 – 104,1%).
Biroul Naţional de Statistică informează că în ianuarie-noiembrie 2013 exporturile de mărfuri au totalizat 2196,9 mil. dolari SUA, volum superior celui realizat în perioada similară din anul 2012 cu 11,3%. Importurile au totalizat 4938,1 mil. dolari SUA, volum superior celui realizat în perioada corespunzătoare din anul 2012 cu 4,9%.
Publicaţia „Statistica teritorială” cuprinde informaţie vizînd situaţia social-economică şi demografică în profil teritorial (regiuni de dezvoltare/municipii, raioane şi zone statistice) în perioada anilor 2008-2012. Este de menţionat, că publicaţia de faţă conţine o prezentare nouă a indicatorilor principali în profil teritorial din diverse domenii sub formă de hărţi, 43 la număr, pentru a facilita utilizarea datelor statistice şi a le prezenta într-o formă mai accesibilă şi atractivă tuturor categoriilor de utilizatori.
Publicaţia include conturile naţionale nefinanciare pentru anul 2012 (însoţite de definiţii şi precizări metodologice), elaborate în conformitate cu metodologia Sistemului Conturilor Naţionale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, versiunea 1993. Culegerea este structurată în 8 capitole ce se referă la: dinamica indicatorilor economici, conturile pe economie, conturile pe sectoare instituţionale şi activităţi economice, produsul intern brut pe forme de proprietate, sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii, tabelele Resurse-Utilizări şi conturile economice integrate.
Biroul Naţional de Statistică informează că, conform datelor actualizate, în anul 2012 produsul intern brut a însumat 88228 mil. lei, preţuri curente de piaţă, în scădere - în termeni reali - cu 0,7% faţă de anul 2011.
Biroul Naţional de Statistică relatează că, reţeaua instituţiilor de învăţământ primar şi secundar general este constituită din 1374 şcoli, gimnazii şi licee, inclusiv 1372 de zi şi 2 şcoli serale. Majoritatea instituţiilor de învăţămînt primar şi secundar general (98,7%) reprezintă proprietatea publică. În acelaşi timp, în ţară funcţionează 18 licee nestatale care sînt amplasate doar în mediul urban.
Biroul Naţional de Statistică informează, că în luna noiembrie 2013 întreprinderile de transport feroviar, auto, fluvial şi aerian au transportat 1560,6 mii tone de mărfuri, cu 2,6% mai puţin faţă de luna precedentă şi cu 30,9% mai mult comparativ cu luna noiembrie 2012. În ianuarie-noiembrie 2013 întreprinderile de transport feroviar, auto, fluvial şi aerian au transportat 12437,5 mii tone de mărfuri, volum superior celui înregistrat în perioada similară din anul 2012 cu 22,8%.
Indicii preţurilor producţiei industriale
Biroul Naţional de Statistică relatează că, în luna noiembrie 2013 preţurile producătorilor în industrie au înregistrat creşteri cu 0,1% faţă de octombrie curent, cu 3,4% faţă de decembrie 2012 şi cu 3,0% − faţă de noiembrie 2012.
Biroul Naţional de Statistică informează, că în trimestrul III 2013 veniturile disponibile ale populaţiei au constituit în medie pe o persoană pe lună 1755,5 lei, fiind în creştere cu 16,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. În termeni reali (cu ajustarea la indicele preţurilor de consum) veniturile populaţiei au înregistrat o creştere de 12,1%. Cheltuielile medii lunare de consum ale populaţiei în trimestrul III 2013 au constituit în medie pe o persoană 1888,0 lei, fiind în creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent cu 12,6%.
Câștigul salarial și costul forței de muncă
Biroul Naţional de Statistică informează că, în luna octombrie 2013, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 3785,4 lei, în creştere cu 8,7% faţă de luna octombrie 2012. Indicele câştigului salarial real pentru luna octombrie 2013 faţă de luna octombrie 2012 a fost de 103,8%.
Biroul Naţional de Statistică comunică, că în ianuarie-octombrie 2013 indicele producţiei industriale faţă de ianuarie-octombrie 2012 a constituit 105,9%. În luna octombrie 2013 faţă de octombrie 2012 acest indice a marcat 103,0%.
Anuarul este cea mai amplă publicaţie, care cuprinde date statistice vizînd starea demografică, socială şi economică a municipiului Chişinău pentru anul 2012 în comparaţie cu un şir de ani precedenţi. Fiecare capitol conţine informaţii referitoare la sursa datelor, pentru indicatorii de bază sînt expuse precizări metodologice.
Biroul Naţional de Statistică informează că, în ianuarie-septembrie 2013 produsul intern brut a însumat 73312 milioane lei, preţuri curente de piaţă, în creştere - în termeni reali - cu 8,0% faţă de ianuarie-septembrie 2012.
Biroul Naţional de Statistică informează că, în anul de studii 2013/14 reţeaua instituţiilor de învăţămînt profesional cuprinde 67 instituţii de învăţămînt secundar profesional, inclusiv 2 licee profesionale, 44 şcoli profesionale şi 21 şcoli de meserii (din care 6 unităţi pe lîngă instituţiile penitenciare).
Biroul Naţional de Statistică iniţiază, începînd cu data de 11 decembrie 2013 consultarea publică a proiectelor chestionarelor de recensămînt.
Biroul Naţional de Statistică anunţă că, exporturile de mărfuri realizate în luna octombrie 2013 s-au cifrat la 224,8 mil. dolari SUA, cu 14,9% mai mult faţă de luna precedentă şi cu 6,9% - comparativ cu luna octombrie 2012. Importurile de mărfuri realizate în luna octombrie 2013 au însumat 480,4 mil. dolari SUA, cu 5,4% mai mult faţă de luna anterioară şi cu 3,3% mai puţin comparativ cu luna octombrie 2012.