Indicii preţurilor producţiei industriale
Biroul Naţional de Statistică relatează, că în luna iulie 2018 preţurile producătorului în industrie s-au diminuat față de iunie curent și față de iulie 2017 cu cîte 0,1%, iar faţă de decembrie 2017 prețurile s-au micșorat cu 0,5%.
Biroul Naţional de Statistică informează, că în ianuarie-iunie 2018 structurile de primire turistică colective cu funcţiuni de cazare au fost frecventate de 150,5 mii de turişti, din care 71,3 mii de turişti străini și 79,2 mii de turiști moldoveni.
Conform datelor Băncii Naționale a Moldovei, în ianuarie – iunie 2018 încasările în numerar pe sistemul bancar au însumat 53525 mil. lei, fiind în creștere cu 4,0% față de încasările din perioada respectivă a anului precedent.
Biroul Naţional de Statistică informează că în ianuarie-iunie 2018 numărul de traversări ale frontierei de stat de către cetățenii străini, la intrarea în Republica Moldova a totalizat 1,9 mil. persoane, în creștere cu 12,3% fată de perioada corespunzătoare din anul 2017.
Biroul Naţional de Statistică informează, că în luna iulie 2018 inflaţia anuală a constituit 3,0%, inclusiv la: produse alimentare – 5,5%, mărfuri nealimentare – 3,4% şi servicii prestate populaţiei – (-1,7%). Totodată, indicele preţurilor de consum în iulie 2018 faţă de iunie 2018 a constituit 98,8%.
Biroul Național de Statistică informează, că în luna iunie 2018, producția industrială s-a majorat față de luna corespunzătoare din anul precedent cu 10,2%, ca urmare a creșterii producției industriale în industria extractivă, în industria prelucrătoare și la producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat.
Numărul populaţiei stabile al Republicii Moldova la 1 ianuarie 2018 a constituit 3547,5 mii persoane, din care 1149,6 mii sau 32,4% sunt tineri cu vârsta14-34 ani. Pe parcursul ultimilor ani putem observa o descreştere a populaţiei cu vârsta de 14-19 ani cu 45,3 mii persoane, ponderea acestei categorii în numărul total al tinerilor s-a micşorat de la 22,0% la 01.01.2014, până la 19,8% la 01.01.2018.
Biroul Național de Statistică informează că în ianuarie-iunie 2018 exporturile de mărfuri au totalizat 1315,2 mil. dolari SUA, volum superior celui realizat în perioada corespunzătoare din anul 2017 cu 27,9%, iar importurile de mărfuri au constituit 2735,2 mil. dolari SUA, volum superior celui înregistrat în perioada corespunzătoare din anul 2017 cu 25,4%.
Indicii preţurilor de vânzare a producţiei agricole
Biroul Naţional de Statistică informează, că indicele preţurilor producătorului la produsele agricole în ianuarie-iunie 2018 faţă de perioada respectivă a anului 2017 a constituit 93,2%.
Biroul Naţional de Statistică anunţă concurs pentru ocuparea posturilor vacante în cadrul BNS.
Biroul Naţional de Statistică, anunţă rezultatele concursului privind ocuparea funcţiilor publice vacante.
Biroul Naţional de Statistică informează că în anul 2017, investiţiile în active imobilizate realizate în economia națională au însumat 23498,3 mil. lei, fiind în creştere cu 3,5% faţă de anul 2016.
Biroul Național de Statistică informează, că în ianuarie-iunie 2018 s-au eliberat 1560 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale şi nerezidenţiale, în scădere cu 15,1% faţă de ianuarie-iunie 2017.
Biroul Naţional de Statistică anunţă lista candidaţilor admiși la interviu.
Biroul Naţional de Statistică informează, că producţia globală agricolă în gospodăriile de toate categoriile în ianuarie-iunie 2018, conform estimărilor preliminare, a constituit în preţuri curente 5028 mil. lei, înregistrînd 107,2% în preţuri comparabile faţă de perioada respectivă a anului 2017.
Biroul Naţional de Statistică informează, că în anul 2017 au fost date în exploatare 9249 locuințe cu suprafaţa totală de 700,4 mii m². Comparativ cu anul 2016 acest indicator a crescut cu 35,9%.
Pe data de 24 iulie curent, la Biroul Național de Statistică, s-a desfășurat a patra ședință a grupului de lucru intersectorial pe domeniul statistica socială și demografie, la care au participat reprezentanții Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, Agenția Serviciilor Publice, Banca Națională, mediul academic și societatea civilă.
Biroul Naţional de Statistică informează, că în ianuarie-iunie 2018 întreprinderile de transport feroviar, rutier, fluvial şi aerian au transportat 7,7 mil. tone de mărfuri, volum superior celui înregistrat în perioada similară din 2017 cu 14,9%. Parcursul mărfurilor a constituit 2157,3 mil. tone-km, cu 6,8% mai mult comparativ cu aceeași perioadă din anul 2017.
Biroul Naţional de Statistică anunţă lista candidaţilor admişi la proba scrisă.
Indicii preţurilor producţiei industriale
Biroul Naţional de Statistică relatează, că în luna iunie 2018 preţurile producătorului în industrie față de mai curent s-au majorat cu 0,1% , față de iunie 2017 – cu 0,2%, iar faţă de decembrie 2017 prețurile s-au micșorat cu 0,4%.
Astăzi, 18 iulie curent, la Biroul Național de Statistică s-a desfășurat prima ședință a grupului tehnic privind revizuirea statutului actual al indicatorilor de monitorizare a Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă naționalizați în 2016. Specialiștii BNS urmează să evalueze indicatorii de dezvoltare durabilă produși de Birou din punct de vedere metodologic, conformitatea și disponibilitatea acestora conform cerințelor stabilite la nivel global.
Astăzi, 17 iulie curent, la Biroul Național de Statistică (BNS), s-a desfășurat a doua ședință a grupului de lucru intersectorial privind domeniul economie și mediul de afaceri, la care au participat reprezentanții Băncii Naționale și Ministerului Economiei și Infrastructurii.
Biroul Naţional de Statistică anunţă concursul pentru ocuparea posturilor vacante în cadrul Direcţiei Generale pentru Statistică a mun. Chişinău.
Astăzi, 13 iulie curent, la Biroul Național de Statistică (BNS), a avut loc prima ședință a grupului de lucru intersectorial pe domeniul economie și mediu de afaceri, la care au participat reprezentanții administrației publice centrale, Confederației Naționale a Patronatului din Moldova, societății civile și mediului academic.
În perioada 10-13 iulie, la Chișinău se desfășoară atelierul de lucru privind Indicatorii de Dezvoltare Durabilă din domeniul agricultură și alimentație. Pe durata a 3 zile, experți internaționali FAO au misiunea să faciliteze înțelegerea metodologiilor internaționale stabilite pentru monitorizarea indicatorilor de dezvoltare durabilă ce țin de agricultură și alimentație: nr.2 – Zero Foame; nr. 14 – Viața sub apă; nr. 15 – Viața pe pământ.
Biroul Național de Statistică informează că în luna mai 2018, producția industrială (serie brută) s-a majorat față de luna corespunzătoare din anul precedent cu 10,0%, ca urmare a creșterii producției industriale în industria extractivă (+19,2%), în industria prelucrătoare (+8,1%) și la producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat (+22,1%).
Biroul Național de Statistică informează că în anul 2017 numărul întreprinderilor mici şi mijlocii (ÎMM) a constituit 53,6 mii întreprinderi și reprezintă circa 98,6% din numărul total de întreprinderi. Numărul salariaților care au activat în întreprinderile mici şi mijlocii în perioada de referinţă a constituit 323,3 mii persoane, deținând 61,2% din numărul total de salariați ai întreprinderilor.
Biroul Naţional de Statistică informează, că în luna iunie 2018 inflaţia anuală (pentru ultimele 12 luni, din iulie 2017 pînă în iunie 2018) a constituit 3,2%, inclusiv la: produse alimentare – 5,1%, mărfuri nealimentare – 3,3% şi servicii prestate populaţiei – 0,1%.
Programul de licenţă de la ASEM în Econometrie și Statistică Economică își propune să pregătească viitorii specialişti care să corespundă cerinţelor şi exigenţelor economiei de piaţă și să contribuie, alături de Biroul Naţional de Statistică şi de alte instituţii de învăţământ superior, la promovarea statisticii în Moldova, cu scopul de a spori capacitatea organizaţiilor de a valorifica oportunităţile de afaceri, de a indeplini deopotrivă propriile obiective şi aşteptările clienţilor, precum și ale pieţelor vizate.