Biroul Naţional de Statistică relatează că, reţeaua instituţiilor de învăţământ primar şi secundar general este constituită din 1374 şcoli, gimnazii şi licee, inclusiv 1372 de zi şi 2 şcoli serale. Majoritatea instituţiilor de învăţămînt primar şi secundar general (98,7%) reprezintă proprietatea publică. În acelaşi timp, în ţară funcţionează 18 licee nestatale care sînt amplasate doar în mediul urban.
Biroul Naţional de Statistică relatează că, în luna noiembrie 2013 preţurile producătorilor în industrie au înregistrat creşteri cu 0,1% faţă de octombrie curent, cu 3,4% faţă de decembrie 2012 şi cu 3,0% − faţă de noiembrie 2012.
Biroul Naţional de Statistică informează, că în luna noiembrie 2013 întreprinderile de transport feroviar, auto, fluvial şi aerian au transportat 1560,6 mii tone de mărfuri, cu 2,6% mai puţin faţă de luna precedentă şi cu 30,9% mai mult comparativ cu luna noiembrie 2012. În ianuarie-noiembrie 2013 întreprinderile de transport feroviar, auto, fluvial şi aerian au transportat 12437,5 mii tone de mărfuri, volum superior celui înregistrat în perioada similară din anul 2012 cu 22,8%.
Biroul Naţional de Statistică informează, că în trimestrul III 2013 veniturile disponibile ale populaţiei au constituit în medie pe o persoană pe lună 1755,5 lei, fiind în creştere cu 16,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. În termeni reali (cu ajustarea la indicele preţurilor de consum) veniturile populaţiei au înregistrat o creştere de 12,1%. Cheltuielile medii lunare de consum ale populaţiei în trimestrul III 2013 au constituit în medie pe o persoană 1888,0 lei, fiind în creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent cu 12,6%.
Biroul Naţional de Statistică informează că, în luna octombrie 2013, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 3785,4 lei, în creştere cu 8,7% faţă de luna octombrie 2012. Indicele câştigului salarial real pentru luna octombrie 2013 faţă de luna octombrie 2012 a fost de 103,8%.
Biroul Naţional de Statistică comunică, că în ianuarie-octombrie 2013 indicele producţiei industriale faţă de ianuarie-octombrie 2012 a constituit 105,9%. În luna octombrie 2013 faţă de octombrie 2012 acest indice a marcat 103,0%.
Biroul Naţional de Statistică informează că, în ianuarie-septembrie 2013 produsul intern brut a însumat 73312 milioane lei, preţuri curente de piaţă, în creştere - în termeni reali - cu 8,0% faţă de ianuarie-septembrie 2012.
Biroul Naţional de Statistică informează că, în anul de studii 2013/14 reţeaua instituţiilor de învăţămînt profesional cuprinde 67 instituţii de învăţămînt secundar profesional, inclusiv 2 licee profesionale, 44 şcoli profesionale şi 21 şcoli de meserii (din care 6 unităţi pe lîngă instituţiile penitenciare).
Biroul Naţional de Statistică anunţă că, exporturile de mărfuri realizate în luna octombrie 2013 s-au cifrat la 224,8 mil. dolari SUA, cu 14,9% mai mult faţă de luna precedentă şi cu 6,9% - comparativ cu luna octombrie 2012. Importurile de mărfuri realizate în luna octombrie 2013 au însumat 480,4 mil. dolari SUA, cu 5,4% mai mult faţă de luna anterioară şi cu 3,3% mai puţin comparativ cu luna octombrie 2012.
Biroul Naţional de Statistică informează, că indicele preţurilor de consum în noiembrie 2013 faţă de octombrie 2013 a constituit 100,8%, iar faţă de noiembrie 2012 – 104,9%.
Biroul Naţional de Statistică informează că, reţeaua instituţiilor de învăţămînt superior este formată din 32 unităţi, inclusiv 19 instituţii de stat şi 13 – nestatale (cu 2 unităţi mai puţin comparativ cu anul de studii precedent). Două din cele 19 instituţii de stat au doar Ciclul II – studii superioare de masterat.
Biroul Naţional de Statistică informează, că în trimestrul III 2013 populaţia economic activă (populaţia ocupată plus şomerii) a Republicii Moldova a constituit 1328,2 mii persoane, fiind în creştere cu 3,2% (41,3 mii) faţă de tr.III 2012. Structura populaţiei active s-a modificat după cum urmează: ponderea populaţiei ocupate a crescut de la 95,2% la 96,1%, iar ponderea şomerilor s-a micşorat de la 4,8% la 3,9%.
Biroul Naţional de Statistică anunţă că, în ianuarie-septembrie 2013 întreprinderile şi organizaţiile de toate tipurile de activităţi economice au realizat investiţii în active materiale în valoare de 9142,0 mil. lei (în preţuri curente). Comparativ cu perioada respectivă a anului precedent acest indicator a marcat o creştere cu 3,3% (în preţuri comparabile).
Biroul Naţional de Statistică informează că, în Republica Moldova sînt circa 183 mii de persoane cu dizabilităţi la evidenţa organelor de protecţie socială a populaţiei. La 10 mii locuitori revin în medie 516 persoane cu dizabilităţi, iar fiecare a şasea persoană cu dizabilitate se încadrează în categoria celor cu dizabilitate severă. Persoanele cu dizabilităţi reprezintă 5,2% din populaţia totală a ţării, iar copiii cu dizabilităţi – 2,1% din numărul total al copiilor din Republica Moldova.
Biroul Naţional de Statistică anunţă că, în ianuarie-septembrie 2013 au fost date în folosinţă 2703 apartamente noi cu suprafaţa totală de 291,9 mii m². Comparativ cu perioada respectivă a anului precedent acest indicator a marcat o creştere cu 39%.
Biroul Naţional de Statistică anunţă că în ianuarie-septembrie 2013 organizaţiile de construcţii au efectuat lucrări de construcţii-montaj în valoare de 3455,6 mil. lei (în preţuri curente), ceea ce reprezintă 99,7% (în preţuri comparabile) faţă de nivelul înregistrat în ianuarie-septembrie 2012.
Biroul Naţional de Statistică informează, că în luna octombrie 2013 întreprinderile de transport feroviar, auto, fluvial şi aerian au transportat 1550,9 mii tone de mărfuri, cu 2,6% mai mult faţă de luna precedentă şi cu 16,3% - comparativ cu luna octombrie 2012. Parcursul mărfurilor în luna octombrie 2013 a totalizat 429,4 mil. tone-km, cu 0,1% mai puţin în raport cu luna septembrie 2013 şi cu 13,2% mai mult faţă de luna corespunzătoare din anul 2012.
Biroul Naţional de Statistică relatează, că în luna octombrie 2013 preţurile producătorului în industrie au înregistrat creşteri cu 0,8% faţă de septembrie curent, cu 3,3% faţă de decembrie 2012 şi cu 4,1% − faţă de octombrie 2012.
Biroul Naţional de Statistică informează, că în ianuarie-septembrie 2013 agenţiile de turism şi turoperatorii au acordat servicii turistice la 175,2 mii de turişti şi excursionişti, cu 7,5% mai mult decît în perioada similară din anul 2012.
Biroul Naţional de Statistică informează, că în ianuarie-septembrie 2013 structurile de cazare turistică colective au fost frecventate de 220,1 mii de turişti, din care 148,5 mii de turişti moldoveni (67,5% din total) şi 71,6 mii de turişti străini (32,5%).
Biroul Naţional de Statistică informează că în luna septembrie 2013, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 3758,5 lei, în creştere cu 9,8% faţă de luna septembrie 2012.
Biroul Naţional de Statistică anunţă că, în luna septembrie 2013, volumul cifrei de afaceri la întreprinderile cu activitate principală de comerţ cu amănuntul a înregistrat o scădere de 4,5% (în preţuri comparabile) faţă de luna precedentă şi o creştere de 0,4 % comparativ cu luna septembrie 2012.
Biroul Naţional de Statistică comunică că, în ianuarie-septembrie 2013 indicele producţiei industriale faţă de ianuarie-septembrie 2012 a constituit 106,3%. În luna septembrie 2013 faţă de septembrie 2012 acest indice a marcat 106,5%.
Biroul Naţional de Statistică relatează că, exporturile de mărfuri realizate în luna septembrie 2013 s-au cifrat la 195,6 mil. dolari SUA, cu 2,1% mai puţin faţă de luna precedentă şi cu 4,6% mai mult comparativ cu luna septembrie 2012. Importurile de mărfuri realizate în luna septembrie 2013 au însumat 455,8 mil. dolari SUA, cu 2,6% mai mult faţă de luna anterioară şi cu 1,4% - comparativ cu luna septembrie 2012.
Biroul Naţional de Statistică informează că, indicele preţurilor de consum în octombrie 2013 faţă de septembrie 2013 a constituit 101,3%, iar faţă de octombrie 2012 – 104,7%.
Biroul Naţional de Statistică informează că, preţurile producătorului (preţurile medii de vînzare la produsele agricole de către întreprinderile agricole) în ianuarie-septembrie 2013 au scăzut faţă de perioada respectivă a anului 2012 cu 15,5%.
Biroul Naţional de Statistică relatează că, indicele preţurilor la lucrările de construcţii-montaj în trimestrul III al anului 2013 a constituit 107,8% faţă de perioada respectivă a anului 2012.
Biroul Naţional de Statistică informează că, producţia globală agricolă în gospodăriile de toate categoriile în ianuarie-septembrie 2013, conform estimărilor, a crescut cu 30,2% faţă de perioada respectivă a anului 2012. Majorarea producţiei globale agricole a fost determinată de creşterea considerabilă a producţiei vegetale cu 52,3%, producţia animalieră rămînînd la nivelul anului precedent.
Biroul Naţional de Statistică relatează că, în luna septembrie 2013 preţurile producătorului în industrie au înregistrat creşteri cu 0,5% faţă de august curent, cu 2,5% faţă de decembrie 2012 şi cu 3,4% − faţă de septembrie 2012.
Biroul Naţional de Statistică informează că, în luna septembrie 2013 întreprinderile de transport feroviar, auto, fluvial şi aerian au transportat 1489,0 mii tone de mărfuri, cu 6,0% mai mult faţă de luna precedentă şi cu 32,2% mai mult comparativ cu luna septembrie 2012. Parcursul mărfurilor în luna septembrie 2013 a totalizat 429,1 mil. tone-km, cu 4,6% mai mult în raport cu luna august 2013 şi cu 19,8% - faţă de luna corespunzătoare din anul 2012.