Proiectul UE "Sprijin pentru statistică în cadrul Reformei Administraţiei Publice"
Obiectivul proiectului
Obiectivul general al proiectului este consolidarea capacităților Biroului Național de Statistică (BNS) al Republicii Moldova pentru o apropiere efectivă a normelor și standardelor UE, în conformitate cu capitolul 6 la Acordul de Asociere dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova, inclusiv producția sistematică a datelor dezagregate de gender și vârstă, acolo unde este cazul. În special, Proiectul urmărește:
- consolidarea rolului de coordonator al Biroului Național de Statistică în Sistemul Național de Statistică și al capacității sale de acces și utilizare a registrelor administrative și a altor surse de date ale instituțiilor moldovenești în scopuri statistice menite să sporească încrederea publicului, calitatea înaltă și acuratețea datelor furnizate și prelucrate;
- promovarea armonizării statisticilor în conformitate cu standardele UE și internaționale, permițând producția, analiza și diseminarea eficientă și efectivă a statisticilor oficiale, urmând cele mai bune practici implementate în Sistemul Statistic European prin adoptarea de noi tehnologii și metode pentru colectarea și procesarea datelor.
Implementat de către | Societatea Geografică Italiană - Unitatea de Cercetare și Dezvoltare (URS); Institutul Italian de Statistică – ISTAT; Statistica Poloniei; Statistica Danemarcei; |
Durata | 24 de luni |
Contacte | Dl Roberto Bianchini Societatea Geografică Italiană - Unitatea de Cercetare și Dezvoltare (URS) urs.director@societageografica.it Adresa: via della Navicella 12, 00184 Roma, Italia |
Statut | Proiectul este în derulare. A început oficial la 8 iulie 2019. |
Buget | 1 799 900,00 EURO |
Beneficiar | Biroul Național de Statistică al Republicii Moldova Adresa: str. Grenoble 106, MD-2019, Chișinău, Republica Moldova Persoana de contact: Dna Aurelia Spataru – Director general adjunct, aurelia.spataru@statistica.gov.md |
Mai multe informații sunt disponibile pe site-ul proiectului www.parstat.md
Proiect fondat de Uniunea Europeană