Indicii preţurilor de vânzare a producţiei agricole
Biroul Naţional de Statistică informează, că indicele preţurilor producătorului la produsele agricole în ianuarie-septembrie 2017 faţă de perioada respectivă a anului 2016 a constituit 100,9%.
Biroul Naţional de Statistică anunţă concursul pentru ocuparea posturilor vacante în cadrul BNS.
Biroului Naţional de Statistică anunţă învingătorul pentru ocuparea funcției de specialist principal în Secția statistica ocupării din cadrul Direcției statistica pieței muncii.
Biroul Național de Statistică comunică, că în ianuarie-septembrie 2017, s-au eliberat 2891 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale şi nerezidenţiale, în descreștere cu 3,5% faţă de ianuarie-septembrie 2016.
Biroul Naţional de Statistică informează, că producţia globală agricolă în gospodăriile de toate categoriile în ianuarie-septembrie 2017, conform estimărilor preliminare, a însumat în preţuri curente 22509 mil. lei, constituind 103,7% în preţuri comparabile faţă de perioada respectivă a anului 2016.
Pe 20 și 21 octombrie, s-a desfășurat, în premieră, un concurs, sub forma unui hackaton - „Hackathon: datele vorbesc despre tine”, în cadrul căruia participanții au avut posibilitatea să analizeze, vizualizeze, să prezinte și să transpună datele din diferite domenii care vizează tinerii, sub forma unor produse.
La 25 octombrie, în cadrul ședinței Guvernului, a fost aprobată hotărârea privind crearea și funcționarea Comisiei naționale pentru recensăminte, Runda mondială 2020. Totodată, în cadrul şedinţei Cabinetului de Miniştri a fost aprobată componența nominală a Comisiei și regulamentul cu privire la activitatea acesteia.
Biroul Naţional de Statistică anunţă desfăşurarea interviului pentru funcția de specialist principal în Secția statistica ocupării.
Biroul Naţional de Statistică informează, că în ianuarie-septembrie 2017 întreprinderile de transport feroviar, rutier, fluvial şi aerian au transportat 11,9 mil. tone de mărfuri, volum superior celui înregistrat în perioada similară din anul 2016 cu 21,8%.
Biroului Naţional de Statistică anunţă lista candidaţilor admişi la proba scrisă.
Indicii preţurilor producţiei industriale
Biroul Naţional de Statistică relatează, că în luna septembrie 2017 preţurile producătorului în industrie s-au majorat faţă de august curent cu 0,1%, faţă de septembrie 2016 – cu 3,9% și față de decembrie 2016 – cu 2,3%.
Un grup de experți apreciază activitatea funcționarilor și a sistemului statistic național al Republicii Moldova. Misiunea se desfășoară între 9 și 13 octombrie curent și prevede audierea separată a top managementului, șefilor subdiviziunilor, dar și a mai multor tipuri de părți interesate.
Biroul Naţional de Statistică comunică, că în luna august 2017 producția industrială s-a majorat față de luna corespunzătoare din anul precedent cu 6,4%, ca urmare a creșterii producției industriale în industria prelucrătoare și la producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat.
Biroul Naţional de Statistică informează, că în luna septembrie 2017 inflaţia anuală a constituit 7,6%, inclusiv la produse alimentare – 9,4%, mărfuri nealimentare – 4,2% şi servicii prestate populaţiei – 9,2%. Totodată, indicele preţurilor de consum în septembrie 2017 faţă de august 2017 a constituit 100,9%.
Expertul internațional, Eliahu Ben Moshe, se află în cea de-a doua vizită la Biroul Național de Statistică (BNS) în cadrul misiunii privind evaluarea RPL 2014, a capacităților instituționale și a necesităților pentru runda 2020.
Biroul Naţional de Statistică informează că în ianuarie-iulie 2017 exporturile de mărfuri realizate în luna august 2017 s-au cifrat la 208,0 mil. dolari SUA, cu 8,6% mai mult față de luna precedentă și cu 23,8% - comparativ cu luna august 2016.
Biroul Naţional de Statistică anunţă concursul pentru ocuparea posturilor vacante în cadrul BNS
La începutul anului 2017, în Republica Moldova locuiau 609,9 mii persoane în vîrstă de 60 ani şi peste, ceea ce constituie 17,2% din numărul total al populației stabile. Circa 60% din numărul total al vîrstnicilor sunt femei şi 57% locuiesc în mediul rural. Referitor la structura acestui contingent de vîrstă, se constată că fiecare a treia persoană este în vîrstă de 60-64 ani, iar 13,4% sunt persoane care au depășit vîrsta de 80 ani.
Biroul Naţional de Statistică informează, că în ianuarie-august 2017 întreprinderile de transport feroviar, rutier, fluvial şi aerian au transportat 9,8 mil. tone de mărfuri, volum superior celui înregistrat în perioada similară din anul 2016 cu 21,2%.
Consiliul Național al Tineretului din Moldova în parteneriat cu Biroul Național de Statistică, cu sprijinul UNFPA și Biroul Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare organizează de Ziua Internațională a Statisticii (20-21 octombrie) un hackathon de două zile pentru a explora datele referitoare la situaţia tinerilor din ţară.
Buletinul conţine date sub formă de tabele vizînd principalii indicatori statistici în dinamică, ce caracterizează situaţia socială, economică şi demografică a ţării. Se prezintă informaţia vizînd situaţia social-economică a ţărilor CSI. Pentru indicatorii de bază sînt expuse precizări metodologice.
Indicii preţurilor producţiei industriale
Biroul Naţional de Statistică relatează, că în luna august 2017 preţurile producătorului în industrie s-au majorat faţă de iulie curent cu 0,2%, faţă de august 2016 – cu 4,0% și față de decembrie 2016 – cu 2,2%.
Biroul Naţional de Statistică informează că în semestrul I 2017 mărimea minimului de existenţă a constituit în medie pe lună pentru o persoană 1866,3 lei, fiind în creştere faţă de semestrul I 2016 cu 2,9%.
BNS anunţă rezultatele pentru ocuparea funcţiilor publice vacante.
Biroul Naţional de Statistică informează, că în trimestrul II 2017 veniturile disponibile ale populaţiei au constituit în medie pe o persoană pe lună 2227,6 lei, fiind în creştere cu 9,8% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2016. În termeni reali veniturile populaţiei au înregistrat o creştere de 2,5%.
În perioada 13-15 septembrie, o delegație din partea Biroului Național de Statistică (BNS), condusă de Vitalie Valcov, director general al BNS a participat la lucrările Seminarului de nivel înalt cu tema: „Calitatea statisticii oficiale: provocări și oportunități” organizat de către Comisia Statistică a Uniunii Europene (EUROSTAT) în or. Minsk, Belarus.
Biroul Național de Statistică informează că, în trimestrul II 2017, Produsul intern brut pe serie brută, a însumat 34 251 mil. lei prețuri curente de piață, în creștere - în termeni reali – cu 2,5% față de trimestrul II 2016. Pe seria ajustată sezonier, Produsul intern brut s-a majorat cu 2,8% față de același trimestru din 2016 și cu 0,7% față de trimestrul I 2017.
Biroul Naţional de Statistică anunţă desfăşurarea interviului pentru funcția de specialist în Secția evidență contabilă și specialist principal în Secția recensăminte în agricultură.
Biroul Naţional de Statistică comunică că în luna iulie 2017, producția industrială s-a majorat față de luna corespunzătoare din anul precedent cu 1,6%, ca urmare a creșterii producției industriale în industria prelucrătoare. Totodată, s-a înregistrat descreșteri în industria extractivă și la producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat.
Biroul Naţional de Statistică anunţă concursul pentru ocuparea posturilor vacante în cadrul BNS