Comunicate

Resetare
Evoluția preţurilor de consum în Republica Moldova în luna decembrie 2022 și în anul 2022

Evoluția preţurilor de consum în Republica Moldova în luna decembrie 2022 și în anul 2022

Biroul Naţional de Statistică informează că, preţurile medii de consum în luna decembrie 2022 faţă de luna noiembrie 2022 au crescut cu 0,8%. Creșterea preţurilor medii de consum a fost determinată de majorarea prețurilor la produsele alimentare și la serviciile prestate populației cu câte 1,2%. Prețurile medii la mărfurile nealimentare în luna decembrie 2022 au rămas aproximativ la nivelul lunii precedente.

9568
Activitatea instituțiilor de învățământ primar și secundar general în anul de studii 2022/23

Activitatea instituțiilor de învățământ primar și secundar general în anul de studii 2022/23

Biroul National de Statistică comunică că la începutul anului de studii 2022/23,în învățământul primar și secundar general erau înscriși 334,5 mii de elevi, cu 0,6% mai puțin comparativ cu anul de studii precedent. Din punct de vedere al distribuției pe sexe și pe medii de reședință, 51% din elevi sunt băieți; 55,1% din elevi își fac studiile în mediul urban.

5994
Demografia întreprinderilor în Republica Moldova în anul 2021

Demografia întreprinderilor în Republica Moldova în anul 2021

Biroul Național de Statistică informează că, în anul 2021 numărul întreprinderilor raportoare a constituit 52,5 mii întreprinderi, din care 38,3 mii întreprinderi active sau circa 72,9% din numărul total de întreprinderi raportoare. Pe parcursul anului 2021 au fost create 5,3 mii întreprinderi și lichidate 5,5 mii întreprinderi.

6667
Cifra de afaceri în comerţ şi servicii în ianuarie-octombrie 2022

Cifra de afaceri în comerţ şi servicii în ianuarie-octombrie 2022

Biroul Național de Statistică informează că, în luna octombrie 2022 cifra de afaceri din comerţul cu amănuntul în prețuri comparabile s-a majorat cu 1,4% faţă de luna precedentă și a scăzut cu 3,3% comparativ cu luna octombrie 2021.

3939
Activitatea industriei în ianuarie-octombrie 2022

Activitatea industriei în ianuarie-octombrie 2022

Biroul Național de Statistică informează că în luna octombrie 2022 producția industrială s-a redus față de luna corespunzătoare a anului precedent cu 13,9%.

3340
Activitatea instituțiilor de învățământ superior în anul de studii 2022/23

Activitatea instituțiilor de învățământ superior în anul de studii 2022/23

Biroul National de Statistică comunică că la începutul anului de studii 2022/23, în învățământul superior erau cuprinși 56,7 mii de studenți, în descreștere cu 4,8% față de anul de studii precedent. Din numărul total de studenți o pondere de 62,7% erau înscriși la forma de învățământ cu frecvență, iar 37,3% la studii cu frecvență redusă.

5435
Evoluția indicilor prețurilor producției industriale în luna noiembrie 2022

Evoluția indicilor prețurilor producției industriale în luna noiembrie 2022

Biroul Național de Statistică relatează că în luna noiembrie 2022 prețurile producătorului în industrie s-au majorat față de octombrie curent cu 2,2%, față de decembrie 2021 – cu 26,0% și în comparație cu noiembrie 2021 – cu 28,1%.

2675
Produsul Intern Brut în trimestrul III și ianuarie-septembrie 2022

Produsul Intern Brut în trimestrul III și ianuarie-septembrie 2022

Biroul Național de Statistică informează că, Produsul Intern Brut, estimat pentru trimestrul III 2022, a însumat 77,2 miliarde de lei, prețuri curente de piață. Comparativ cu trimestrul III 2021, Produsul Intern Brut s-a micșorat, în termeni reali, cu 10,3% pe seria brută și cu 11,8% pe seria ajustată sezonier (vezi Tabelul 1).

5945
Comerțul internațional cu mărfuri al Republicii Moldova în luna octombrie și în ianuarie-octombrie 2022

Comerțul internațional cu mărfuri al Republicii Moldova în luna octombrie și în ianuarie-octombrie 2022

Exporturile de mărfuri realizate în luna octombrie 2022 au avut o valoare de 352,0 milioane dolari SUA, cu 10,5% mai mult, în raport cu luna septembrie 2022 și cu 0,1% mai puțin, comparativ cu luna octombrie 2021. Importurile de mărfuri realizate în luna octombrie 2022 au constituit 749,2 milioane dolari SUA, cu 11,3% mai puțin, față de luna septembrie 2022 și cu 15,8% mai mult, comparativ cu luna octombrie 2021.

5412
Activitatea instituțiilor de învățământ profesional tehnic în anul de studii 2022/23

Activitatea instituțiilor de învățământ profesional tehnic în anul de studii 2022/23

Biroul Național de Statistică comunică că la începutul anului de studii 2022/23 numărul de elevi în învățământul profesional tehnic a constituit 46,0 mii de persoane, inclusiv 12,8 mii de persoane ‒ în centre de excelență, 20,0 mii de persoane ‒ în colegii și 13,2 mii de persoane ‒ în școli profesionale.

4132
Repartizarea salariaților conform mărimii salariului calculat pentru luna septembrie 2022

Repartizarea salariaților conform mărimii salariului calculat pentru luna septembrie 2022

Biroul Național de Statistică informează că conform rezultatelor cercetării „Repartizarea efectivului de salariați conform mărimii salariului calculat pentru luna septembrie 2022”, câștigul salarial mediu lunar brut, la unitățile din sectorul real cu 4 și mai mulți salariați și instituțiile bugetare, în luna septembrie a.c. a constituit 10353,3 lei.

4003
Evoluția preţurilor de consum în Republica Moldova în luna noiembrie 2022

Evoluția preţurilor de consum în Republica Moldova în luna noiembrie 2022

Biroul Naţional de Statistică informează că preţurile medii de consum în luna noiembrie 2022 faţă de luna octombrie 2022 au crescut cu 1,0%.

4974
Tinerii NEET în Republica Moldova în trimestrul III 2022

Tinerii NEET în Republica Moldova în trimestrul III 2022

Biroul Național de Statistică informează că, conform rezultatelor Anchetei forței de muncă, în trimestrul III 2022, numărul tinerilor care formează grupul NEET în vârstă de 15-24 ani a constituit 45,3 mii, de 15-29 ani – 118,0 mii și a tinerilor în vârstă de 15-34 ani - 192,5 mii persoane.

2427
Populația în afara forței de muncă în Republica Moldova în trimestrul III 2022

Populația în afara forței de muncă în Republica Moldova în trimestrul III 2022

Biroul Național de Statistică informează că, conform rezultatelor Anchetei forței de muncă, în trimestrul III 2022 populația în afara forței de muncă de 15 ani și peste a constituit 1228,3 mii de persoane, fiind în creștere cu 1,3% față de trimestrul III 2021.

2842
Subutilizarea forței de muncă în Republica Moldova în trimestrul III 2022

Subutilizarea forței de muncă în Republica Moldova în trimestrul III 2022

Biroul Național de Statistică informează că, conform rezultatelor Anchetei forței de muncă, în trimestrul III 2022, forța de muncă subutilizată în vârstă de 15 ani și peste a constituit 45,1 mii persoane, fiind în descreștere cu 11,7% față de trimestrul III 2021 și cu 33,0% față de trimestrul III 2020.

2469
Forța de muncă în Republica Moldova: ocuparea și șomajul în trimestrul III 2022

Forța de muncă în Republica Moldova: ocuparea și șomajul în trimestrul III 2022

Biroul Național de Statistică informează că conform rezultatelor Anchetei forței de muncă în trimestrul III 2022 forța de muncă (populația activă de 15 ani și peste) a Republicii Moldova, care include populația ocupată și șomerii, a constituit 901,8 mii de persoane, fiind în descreștere cu 0,7% față de trimestrul III 2021.

5819
Persoanele cu dizabilităţi în Republica Moldova în anul 2021

Persoanele cu dizabilităţi în Republica Moldova în anul 2021

Cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități, marcată anual la 3 decembrie, Biroul Naţional de Statistică prezintă informaţia privind situaţia persoanelor cu dizabilităţi în anul 2021.

9581
Câștigul salarial mediu lunar brut și indicele numărului mediu al salariaților în trimestrul III 2022

Câștigul salarial mediu lunar brut și indicele numărului mediu al salariaților în trimestrul III 2022

Biroul Național de Statistică informează că în trimestrul III 2022 câștigul salarial mediu lunar nominal brut, la unitățile cu 4 și mai mulți salariați din sectorul real al economiei și la instituțiile bugetare, a constituit 10648,1 lei, față de trimestrul III 2021, fiind în creștere în valoare nominală cu 16,0%, iar în termeni reali (ajustat la indicele prețurilor de consum) – în descreștere cu 13,4%.

6068
Investiții în active imobilizate în ianuarie-septembrie 2022

Investiții în active imobilizate în ianuarie-septembrie 2022

Biroul Național de Statistică informează că, în ianuarie-septembrie 2022 au fost realizate investiții în active imobilizate în valoare de 19,5 miliarde de lei sau cu 9,2% mai puțin față de ianuarie-septembrie 2021.

2330
Frecventarea structurilor de primire turistică colective cu funcțiuni de cazare în ianuarie-septembrie 2022

Frecventarea structurilor de primire turistică colective cu funcțiuni de cazare în ianuarie-septembrie 2022

Biroul Național de Statistică informează că în ianuarie-septembrie 2022 structurile de primire turistică colective cu funcțiuni de cazare au fost frecventate de 259,1 mii de turiști sau de 2,1 ori mai mult față de ianuarie-septembrie anul precedent.

2787
Activitatea asigurătorilor în ianuarie-septembrie 2022

Activitatea asigurătorilor în ianuarie-septembrie 2022

Biroul Național de Statistică informează că în ianuarie-septembrie 2022 primele brute subscrise au constituit 1820,5 mil. lei, fiind în creștere cu 26,5% față de primele brute subscrise în ianuarie-septembrie 2021. Despăgubirile și indemnizațiile de asigurare plătite în ianuarie-septembrie 2022 au însumat 628,3 mil. lei și s-au majorat cu 32,5% față de achitările efectuate în perioada respectivă a anului 2021.

1925
Transportul de pasageri şi mărfuri în ianuarie-septembrie 2022

Transportul de pasageri şi mărfuri în ianuarie-septembrie 2022

Biroul Naţional de Statistică informează că, în ianuarie-septembrie 2022 cu transportul public au fost transportați 173,6 milioane pasageri, în creștere cu 19,8% față de perioada corespunzătoare din anul precedent.

2091
Evoluția indicilor prețurilor producției industriale în luna octombrie 2022

Evoluția indicilor prețurilor producției industriale în luna octombrie 2022

Biroul Național de Statistică relatează că, în luna octombrie 2022, prețurile producătorului în industrie s-au majorat față de septembrie curent cu 3,7%, față de decembrie 2021 – cu 23,3% și în comparație cu octombrie 2021 – cu 34,9%.

1925
Lucrări de construcții executate în ianuarie-septembrie 2022

Lucrări de construcții executate în ianuarie-septembrie 2022

Biroul Național de Statistică informează că în trimestrul III 2022 volumul lucrărilor de construcții s-a diminuat față de aceeași perioadă a anului 2021 cu 26,3%, ca urmare a descreșterii, pe elemente de structură, a volumelor lucrărilor de construcții noi cu 25,1%, reparații capitale cu 46,6%, volumul lucrărilor de întreținere și reparații curente cu 6,1%, volumul altor lucrări de construcții cu 32,0%.

2034
Activitatea industriei în ianuarie-septembrie 2022

Activitatea industriei în ianuarie-septembrie 2022

Biroul Național de Statistică informează că, în luna septembrie 2022, producția industrială s-a micșorat față de luna corespunzătoare a anului precedent cu 13,4%.

2648
Activitatea turistică a agențiilor de turism şi turoperatorilor în ianuarie-septembrie 2022

Activitatea turistică a agențiilor de turism şi turoperatorilor în ianuarie-septembrie 2022

Biroul Naţional de Statistică informează că în ianuarie-septembrie 2022 agențiile de turism şi turoperatorii au acordat servicii turistice la 367,5 mii de turiști și excursioniști sau cu 39,1% mai mult față de ianuarie-septembrie 2021.

3319
Comerțul internațional cu mărfuri al Republicii Moldova în luna septembrie și în ianuarie-septembrie 2022

Comerțul internațional cu mărfuri al Republicii Moldova în luna septembrie și în ianuarie-septembrie 2022

Biroul Naţional de Statistică informează că în ianuarie-septembrie 2022 exporturile de mărfuri au însumat 3277,6 milioane dolari SUA, valoare mai mare cu 55,8% comparativ cu cea înregistrată în perioada corespunzătoare din anul 2021 și importurile de mărfuri au însumat 6736,0 milioane dolari SUA, nivel superior celui realizat în perioada similară din anul 2021, cu 32,7%.

3619
Cifra de afaceri în comerţ şi servicii în ianuarie-septembrie 2022

Cifra de afaceri în comerţ şi servicii în ianuarie-septembrie 2022

Biroul Național de Statistică informează că în luna septembrie 2022 cifra de afaceri din comerţul cu amănuntul în prețuri comparabile s-a micșorat cu 6,6% faţă de luna precedentă și cu 4,2% comparativ cu luna septembrie 2021.

2105
Evoluția preţurilor de consum în Republica Moldova în luna octombrie 2022

Evoluția preţurilor de consum în Republica Moldova în luna octombrie 2022

Biroul Naţional de Statistică informează că, preţurile medii de consum în luna octombrie 2022 faţă de luna septembrie 2022 au crescut cu 2,62%. Prețurile medii de consum în luna octombrie 2022 comparativ cu luna decembrie 2021 (de la începutul anului curent) au crescut cu 27,95%, inclusiv la produse alimentare cu 29,17%, mărfuri nealimentare cu 18,85% și la servicii prestate populaţiei cu 40,16%.

4876
Evoluția preţurilor producătorului la produsele agricole în ianuarie-septembrie 2022

Evoluția preţurilor producătorului la produsele agricole în ianuarie-septembrie 2022

Biroul Naţional de Statistică informează că, indicele preţurilor producătorului la produsele agricole în ianuarie-septembrie 2022 faţă de perioada respectivă a anului 2021 a constituit 118,6%.

2434
Abonare
Abonare la comunicate, publicații și alte noutăți relevante
reset WAYcursor WAYcontrast WAYMarire Font WAYCiteste cu voce textul selectat WAYLinkuri WAY

Participă la recensământ!